…Zilele trecute o rudă apropiată a născut un băieţel. Un bebeluş negricios şi frumuşel, un pic sperios şi foarte somnoros… M-a rugat să-i aleg un nume şi n-am putut s-o refuz. I-am cerut timp de gândire după care am purces la căutări… În teorie, a alege un nume este o chestie facilă – la urma urmei o face toată lumea, şi intelectualii, şi inginerii, şi ciobanii, şi analfabeţii. În practică, a alege un nume, cel puţin pentru mine, este un chin. M-am gândit iniţial, să nu sufoc personalitatea copilului prin a o plia pe o tradiţie religioasă (am evitat numele de martiri, apostoli sau proroci), or, îmi doream ca el să plece în viaţă cu mai puţin Ceilalţi şi mai mult EL, o povară mai mică a tradiţiei în schimbul unei mai mari libertăţi individuale. La fel, a trebuit să evit şi numele condiţionate social – cultural (cele de poeţi, actori, pornodive sau staruri, nume de eroi literari, cinematografici), politic (imaginaţi-vă destinul unui băiat provincial nu numele Napoleon, Cezar sau Hannibal! Sau un tip cu numele Avram într-un mediu antisemit).
Am căutat permanent un nume neutru, unul care să nu se posede decât pe sine, fără alte ingrediente… E o treabă grea anapoda. În mod practic, nu există aproape nici un nume care ar fi lipsit de o conotaţie socială, culturală, economică… Ivan este numele ţăranilor şi soldaţilor ruşi inculţi (optica occidentală) dar şi numele dat generic prostimii (optica rusească). La noi, Ivan este numele colectiv al minorităţii ruse, şi a da unui băiat un asemenea nume ar însemna să-l poziţionezi într-un sistem de semnificaţii politice şi sociale din care îi va fi foarte greu să iasă. Pe durata unei bune părţi a vieţii, Ivanul meu va trebui să accepte priviri bănuitoare pline de suspiciune (fie că se prezintă aşa în Occident, fie în Rusia, fie în Moldova)… celelalte nume sunt şi ele la fel…În chestia asta a însemnării oamenilor (până la urmă numele e semnul tău cel mai intim) nu există neutralitate, numele fiind încă o modalitate de a integra individul într-un sistem social… Chiar un nume de tipul 1234567, în ipoteza că ar fi acceptat de oficiile de stare civilă, nu ar fi perfect neutru, căci ar sugera un alt tip de identificare cu comunitatea, individul ce va avea norocul sau nenorocul să-l poarte, va trebui să suporte pecetea diferenţei, opunerii, adică aceeaşi suspiciune, distribuită însă pe alte criterii…
Revenind la cărţi, oare scriitorii au bătaie de cap cu alegerea numelor eroilor? Alegerea unui nume, Vasile de exemplu sau Emilia pentru un personaj al unui roman, influenţează oare subiectul romanului, altfel spus, impune o anumită linie narativă? Apoi, critica literară reuşeşte întotdeauna să surprindă şi această linie de subiect subtilă?
În încercările mele literare (palide încă, de altfel) mi-am pus de mult ori problema asta şi o rezolvam, ca şi Kafka, prin C., V, sau tot felul de cifre… de fapt încercam să evit problema…