Cineva trebuie să oprească avalanșa de articole din presa străină (și locală) dedicate efortului de găzduire a persoanelor refugiate în Moldova și care sînt scrise în cheia: ”cea mai săracă țară din Europa demonstrează un spirit excepțional de solidaritate cu victimele războiului”.
Efortul de solidaritate al moldovenilor trebuie discutat, lăudat și criticat (acolo unde este nevoie – de exemplu pe partea de discriminare a unor grupuri de refugiați precum romii) dar nu doar din perspectiva sărăciei populației moldovenești.
Scriiturile de genul ăsta nu ne zic nimic despre realitatea din teren ci doar transmit prejudecata autorilor textelor că săracii, în condiții normale, adică de pace, nu ar fi generoși și darnici ci niște bestii zgîrcite și egoiste.
Ca și cum generozitatea ar fi o trăsătură ce apare, printre grupurile cele mai sărace, doar cu ocazia unor crize majore.
A te mira că săracii ajută victimele războiului înseamnă să crezi, undeva în adîncuri, că săracii nu ar fi capabili de gesturi generoase, de curaj și omenie.
Înseamnă, la modul general, să stigmatizezi sărăcia și să o asociezi cu egoismul și zgîrcenia.
Evident, imaginarul capitalist de tip liberal, vede generozitatea ca fiind o trăsătură asociată doar cu miliardari precum Bill Gates sau George Soros, sau ca o virtute a celor bogați și crede că săracii nu sînt capabili de asemenea comportamente.
Studiile și cercetările empirice zic că lucrurile stau invers – că săracii donează, proporțional cu averile lor, mult mai mult decît bogații. Săracii însă nu dispun de fundații și nu fac campanii de PR în jurul actelor de generozitate.