Sâmbătă am primit 2 examene. Azi alte 2. Sâmbătă 60 studenţi. Azi, de 2 ori pe atâţia. Între examene am anunţat notele de sîmbătă. Prima întrebare a studenţilor: Sunt note negative?
Răspunsul meu standard: În nici un caz, Regulamentul nu-mi permite. Notele acceptate în sistemul de învăţământ al Republicii Moldova sunt toate pozitive, după 0 adică. -1 nu se pune, nici -7. Chiar dacă, uneori, unii tineri o merită.
Îmbulzeală mare pe coridoare. Găsesc o sală liberă. Tinerii, viitorii mei colegi la catedră, şi în viitor, de breaslă, se înghesuie în cele câteva bănci libere. Unii, se aşează direct pe mese. Ochi nerăbdători.
X – 10!
Y – 9!
Z – 4 !
Se aude un icnet scurt, după care o studentă începe să plângă. Urmat, în câteva clipe de alţi 2-3 plângăreţi. Cineva, cu notă insuficientă şi el, încearcă să facă glume. Zice: În seara de Crăciun eu o să rog moşul să-mi aducă ceva cărţi şi conspecte!
Atmosferă generală de confuzie. Singurătate: cei cu note mari se bucură, izolaţi, la fel de izolaţi precum cei care au prăbuşit examenul. Spiritul de grup s-a destrămat ca o ceaţă. Studenţii sunt o masă amorfă, fă ce vrei cu ea, şi-au pierdut unicul avantaj: acela de a fi numeroşi. Rămân mulţi, dar totuşi, câte unul…
Odată notele trecute în carnet, în jurul pupitrului profesorului se adună un roi nerăbdător de ochi, urechi, picioare lungi, un decolteu-două (pentru cazul în care lucrarea nu „vorbeşte de la sine”). O rugăciune mută: măcar un 5, de promovare.
Încerc să le explic: 5 e nota indiferenţei. A dublei indiferenţe. Pentru prof şi pentru student, e nota cea mai suspectă: atestă dezinteresul amândurora pentru obiect. E nota pe care evit s-o pun. Ştiu că nimeni dintre ei nu este indiferent cu totul de materia predată. Poate neserios, poate iresponsabil.
Unii încă mai plâng… Încerc să le explic ceva: un zid mut de neînţelegere ne desparte.
Ei nu vor să fie restanţieri. În mintea lor, examenul e un semn de apartenenţă la o clasă: cea a deştepţilor. Fie un 5, dar să treacă. Nu-şi permit să amâne nimic: regula e dură- examenul se ia „la ura” (calc rusesc folosit intenţionat), din prima, restul nu este luat în calcul.
Le zic că strategia de trecere a examenelor e făcută pentru ei: au dreptul la 3 încercări. În locul 5-ului din prima, ar putea lua un 10 la a doua – a treia încercare… Urmează, în 3 săptămâni, sesiunea de promovare. Până atunci suficient timp pentru pregătire. O voce timidă: aţi avut restanţe?
Sigur, le răspund. Mai mult, acestea erau planificate dinainte, calculate. Un joc ca oricare altul examenele. Cu tur şi retur. Ai şansa de a alege ce „garduri” sari în tur, ce garduri – în retur.
Şi lumea?
Lumea e marele judecător. Cum, n-ai luat examenul? Păi, eşti un ratat, looser.
O parte de feţe s-au mai luminat. Altele lunecă instabil dinspre rătăcire spre linişte… Încă n-au înţeles că restanţa nu e o pdeapsă, ci o şansă… Un băiat cu un 6 înscris în carnet se apropie. Vrea ceva mai mult. Îi pare rău că a acceptat 6-le. Ar fi vrut măcar un 8. Ştie că ar fi avut timp să se pregătească mai bine. Percepţia negativă a restanţelor i-a jucat festa. Acum nu poate face nimic dar jură că în vară va acţiona altfel. Cu cap, zice el. Dintr-o dată, nefericiţii restanţieri se transformă în fericiţi. Ei au ceva Timp de partea lor, ceva linişte. Pot să obţină exact ceea ce doresc, spre deosebire de restul promovaţilor, cu verdictul înscris deja pe hârtie.
Zâmbete. Ne despărţim prieteneşte, cu promisiunea de a ne revedea în ianuarie. La retur.
Un 4 de la mine. Adica mai scrie 🙂
Klauss last blog post..A patra călătorie la Goian: mierla, vulpea şi o mie de cocoşari
deci, mai am o sansa? 🙂
hei!!!
join the club! imi place perspectiva profului din tine! se intampla uneori ca eram nevoita sa dau cuiva o nota (motive moldovenesti pure!) sau stiam ca daca acum nu ii dau nota vine la restante cu toata Famelia (sic!) si atunci ii puneam 5. ca sa nu mai poata fi schimbat! ce fata aveau!!!!
restanta inseamna o noua viata!
angelas last blog post..acest craciun diferit de altele ma tine pe net
exista examene pe care vreau doar sa le trec, nu-mi pasa cu ce nota si cu ce grad pregatire. pentru un curs care a fost mai mult bataie de joc decit invatatura. sau cursuri prin care a trebuit sa ma tirasc, pentru ca nu ma intereseaza deloc dar care se intimpla sa fie obligatorii. Pentru asemenea cursuri chiar nu vreau sa tocesc toata vacanta, asa ca uite, asta ar fi un alt gen de argument pentru a scapa de un examen in tur. si da, imi asum nota mica. nu vreau decit sa scap mai repede.
🙂 Vitalie, esti un profesor bun daca ai resusit sa transmiti mesajul corect. Din pacate am avut profesori care pedepseau inentionat studentii… am avut si eu restante, insa nu la examene, ci la colcoviile la care nu eram admis foarte subiectiv, fara a mi se oferi o explicatie pertinenta, sau din motivul absentelor generate de lipsa mea de interes pentru obiect. Sper sa pot veni astazi la ora 2. Bafta!
cu ce strangere de inimă pun note insatisfăcătoare… fiind şi profesoară, dar şi studentă la masterat, înca mai sunt în condiţia de a şti ce înseamnă să tremuri pentru o notă, care, de cele mai multe ori,din păcate, nici nu e pentru elvul dat, ci pentru a bucura un părinte… deaccea nejustificat pun note mai mari şi cred că asta mă face un pedagog rău, căci, deprinşi cu o medie mare, nu se vor sinchisi să muncească la maximum… oh, empatie! 🙂 sper să trec peste asta, inspirată de acest post !
ceziceus last blog post..Dual
intr-adevar, examenele si notele fisureaza peretii solidaritatii de grup…prietenia nu mai tine cind notele ierarhizeaza si dezbina. Scena post-examen e foarte bine schitata!!!
Totusi, cind imperativul social iti cere sa nu ai restante, cind o restanta te priveaza de o bursa, cind notele sunt cele ce te categorisesc, te exclud/accepta…cum sa te joci, cum sa mai alegi???
Uneori, o nota de 10 la un examen e mai chinuitoare ca o restanta. Stii ca mai ai multe de invatat pt a-ti certifica nota. Asa ca acea memorabila nota, o trec intr-o agenda ca “restanta”. Ramane ca o datorie morala. In vacante, cind tensiunea sesiunii nu te preseaza – studiez pt a-mi “lichida restantele”.
Asa ca ma intreb si va intreb, care restante conteaza mai mult – cele oficiale sau cele morale??
m., pentru asemenea examene strategia consta, de obicei, in a memoriza un minin promovabil… repetentii mei sunt cei care nu acumuleaza nici acel minim promovabil, dar isi doresc un maxism profitabil… lacrimile sunt pentru ultimul.
Artur, nu obinuiesc sa pedepsesc studentii prin note proaste. pun absente celor galagiosi, obraznici, apoi ei, conform regulamentului, pentru a-si recupera absentele marcate sunt obligati sa presteze/faca lucru individual… te asigur, ca majoritatea din ei prefera sa fie “cuminti” o bucata de timp (durata orei) decat sa-si faca de cap…
Cristina, imperativul social poate fi corectat oricand. ceea ce ii da forta este credinta studentilor in el..este suficient ca studentii sa inceteze a-i mai da hrana, si acest imperativ social va “muri de foame”… cat priveste intrebarea cu ponderea restantelor, e, oricum, una retorica. prefer fiecare sa-si dea raspuns pentru sine…
Dincolo de apartenenta la o clasa, la Universitatea din Bucuresti, daca aveai restante nu luai camin. La fel daca aveai multe restante treceai de la buget la taxa, asa ca uneori restantele influenteaza cursul vietii … le evitai pentru binele tau, chiar daca nu iti placea materia trebuia sa iei examenul altfel iti cautai gazda :))
Apropo de gura lumii, in SUA notele nu se fac publice, adica fiecare isi afla nota sa fara a sti ce note au ceilalti. Asta probabil pentru a evita stigmatizarea de care pomenesti. In Germania – nici pomeneala de liste cu note la avizier. In Romania – cam tot asa. Probabil este si acesta un mecanism de a evita tot felul de plansete, isterii, presiuni colective asupra profilor … , dar si de a respecta intrun fel demnitatea studentilor.
Mai grav este cand nu ai restante, dar “gura lumii” aiureste si te catalogheaza drept restantier. Uite asta nedreptate …
Ion, m-am gindit si eu la varianta „anonimatului” sau a divulgarii “individuale” a notelor. Din pacate este o procedura ce ia mult timp… la 120 studenti, sa le spui individual nota iti ia o buna bucata de zi..si examenele vin unul dupa altul (sesiunea intreaga a fost inghesuita in 2 saptamini)… o forma comoda ar fi posta electronica, din pacate nu toti studentii au casute postale electronice… sigur, pentru grupele mici, nu vad o problema…
Moda “afisarii publice” vine probabil din traditia pedagogica sovietica – Patria trebuie sa-si cunoasca eroii, parka asa spunea proverbul…
Aştept cu nerăbdare mărturii din CCA, e prea răsunătoare tăcerea 😉
Oleg, nu mai sunt la CCA, de un an…
Vitalie, nu stiam ca esti prof. Acum am aflat, si am o serie de intrebari:
– ai un oarecare “cod propriu” de legi pe care il respecti? (ex: cum rezolvi problema acelor care vorbesc la lectie, acelor care nu sting telefoanele, cum te clarifici cu acei care “e baiat bun, dar lucrarea a scris-o rau – ce sa-i fac?”, etc)
– au fost cazuri in care cineva “de sus” a schimbat nota pe care ai scris-o in borderou?
– exista un mecanism de feedback pe care studentii il pot aplica pentru a raporta cazuri in care profesorii nu dau note obiective, sau genereaza situatii in care studentul prin definitie pierde? (ex: zice ca e ocupat acum, sa vina “mai tirziu” – iar mai tirziu proful nu e de gasit, etc)
P.S. Intrebarea din urma nu e “despre” tine ci e “pentru” tine.
Alex Raileans last blog post..California Proposition 65 Statement on Creative players, should I worry?
Ok eu credeam ca sunt examene scrise, imparti testele sau referatele corectate si gata … moda pe aici e alta :)) e un site cu registrul universitatii, profii trec notele acolo si studentii se logheaza si isi cauta notele …
De fapt pentru universitatile noastre este mai greu de spus care e sistemul potrivit …
Alex,
1.cei care vorbesc la lectie, nu la tema, si incurca celorlalti, le pun absent. Pentru asta ei trebuie sa faca lucru individual, adica un referat, lucrare, certificat. De aia ei prefera sa taca. Telefoanele sunt deconectate, si eu sunt primul exemplu: categoric nu vorbesc la lectie, chiar daca este foarte urgent. Mi se pare ca proful care interzice elevilor sa vorbeasca la telefon, dar insusi o face, e neserios. Studentilor le spun ca au dreptul sa vorbeasca dupa ce voi fi vorbit eu, adica niciodata… cu lucrarea este mai simplu: adaug puncte, din contul lucrului din cadrul orelor sau seminarelor…
2. n-au fost asemenea cazuri… nimeni nu a influentat vreo nota, in nici un sens. Am fost rugat de multe ori sa maresc ceva note, sa favorizez dar am refuzat. N-am avut inca probleme…
3. studentii au e-mailul meu, numarul de telefon deci ma pot apela oricand, in orice conditii, pentru orice probleme. Pentru fiecare gasesc timp…
Ion, site-ul universitatii e mort, infunctional… inca. Pentru mult timp…
Nu stiu de ce, dar, din cele scrise in post, mi s-a creat impresia ca, incercind sa ajuti studentii sa treaca peste socul restantei, le-ai dat un fel de sperante (poate false) ca a doua oara va fi mai bine, fara sa-i motivezi prea mult sa “puna mina pe carte”. Poate cineva a inteles corect lectia, dar banuiesc ca unii cred ca a doua oara profesorul va fi mai putin exigent… 🙂
Bunicica metoda pt linistirea “galagiosilor” darrr… asta imi aduce aminte de niste timpuri in care prezenta era obligatorie… referate pt absente? cam dur;) sa decida examenele pt absente, caci referatele costa mult timp (desigur nu cele din internet:) ) la fel ca si pregatirea pt examene.
Octav, incerc pur si simplu sa le mai dau ceva sanse, daca mai au nevoie de ele. Idea mea este ca examenele pot fi luate in cateva etape, si nu prea conteaza daca-l “ochesti” din prima sau a doua incercare… cat despre cei care cred ca voi fi mai indulgent, s-ar putea sa aiba dreptate, dar e problema lor daca li s-au mai dat ceva bonusuri si nu le-au utilizat…
Viata universitara, pe de alta parte, impune si trebuie sa impuna niste contradictii.. anumite lucruri sunt obligatorii, chit ca studentilor nu le place asta. Si nu vad o lezare a drepturilor lor. Chestiunea prezentei/absentei o solutionez astfel: in primul an de studiu, studentii novice, trebuie sa vina la toate lectiile pentru ca atunci se formeaza niste deprinderi, ii invat sa lucreze cu o carte, un text, notiuni etc. in anul doi inchid ochii la jumatate din absente, iar in anul 3 nu-mi pasa daca vin sau nu. este un tip, la filosofie, anul III, care a venit ce 5-6 ori la lectii, dar in timpul absentat a stat la biblioteca, si cand a “poposit” la ore s-a vazut. Am facut lectii in 2…
Merci, acum inteleg. Si totusi mai ramine o intrebare. Cum faci in cazul “galagioshilor” din anul 3? 🙂