Ideile de stânga au în Moldova o faimă proastă. Un prim motiv ar fi bagajul complex de trecut sovietic ce încă trebuie înțeles și asumat. Interpretările selective ale „stângii oficiale” (PCRM, Partidul Socialist și alții), ce aleg doar momente reușite (industrializarea, modernizarea agriculturii, mobilitatea socială) și mușamalizează foametea, lagărele și deportările, nasc suspiciuni legitime de ipocrizie.
Gulagul temporar organizat în comisariatele de poliție în aprilie 2009 de către partidul comuniștilor a arătat, printre altele, că trecutul neasumat poate însemna un trecut ce se repetă. În al doilea rând, mișcările politice locale ce se declară de stânga păcătuiesc prin discursuri și practici contradictorii. Astfel, vorbirea ipocrită a comuniștilor despre proletari și muncitori acoperă realitatea că fiul președintelui comunist e cel mai mare businessman în țară. În răspăr cu stânga seculară, stângiștii moldoveni afișează o religiozitate ce rivalizează doar cu cea a fețelor bisericești. În altă divergență totală cu partidele de stânga din toată lumea, comuniștii și socialiștii moldoveni se prezintă drept apărători ai tradițiilor seculare, ai familiei patriarhale, ai lumii moldovenești tradiționale.
Ca să trag o linie, opțiunea de stânga a fost capturată de un grup de antreprenori politici ce extrag profit electoral din asocierea cu ideile de stânga. Lucru valabil de altfel și pentru celelalte colhozuri politice – liberali, conservatori, democrați etc.
Dar faptul că sloganele de stânga (echitate, justiție socială, solidaritate) au ajuns pe mâna unor afaceriști politici nu ar trebui să descalifice opțiunea de stânga în general.
E un lucru ce îi poate fi reproșat lui Mircea V. Ciobanu ce a scris, în ediția de vinerea trecută a JURNALULUI, un articol, Intelectuali de dreapta şi intelectuali de stânga, în care aborda problema intelectualului și a angajamentelor sale politice.
Ca să rezum subiectiv articolul: autorul scrie că intelectualii de stânga nu prea au idei noi, că au doar critică, dar foarte puține soluții, că ar ignora derapajele regimurilor comuniste.
Discuția pe care am purtat-o ulterior pe rețelele sociale a mai nuanțat acest tablou.
Totuși ar fi de punctat câteva lucruri importante.
– Vladimir Voronin și Igor Dodon cu partidele lor nu epuizează întreg spectrul opțiunilor de stânga. Primul exploatează nostalgiile pentru perioada sovietică ale unor grupuri largi ce au fost afectate de tranziție și de guvernările ineficiente (inclusiv cea a PCRM). Al doilea a ocupat nișa socialistă pentru că altele nu se găseau. Retorica sa moldovenist-statalistă încăpea de minune într-un partid conservator. Doar că dugheana era deja ocupată.
– Protecția socială, accesul egal la oportunități, educația, accesul la cultură, solidaritatea, echitatea, protecția drepturilor muncitorilor, emanciparea – sunt idei ce nu prea încap în platformele stângii oficiale. Din acest motiv orice discuţii despre stânga ce-i are în vedere doar pe Voronin și Dodon este o simplificare nepermisă. Și o sacrificare a unor idei.
– Opțiunea de stânga nu e doar o expresie a unor nemulțumiri personale, nu e o chestie de vârstă, nu e o idee de import a unor tineri ce s-au „aerisit” în Occident. E o opțiune politică normală, ca și celelalte, o platformă construită în jurul unor valori – solidaritate, comunitate, egalitate. Lista crimelor comise de bezmetici de dreapta sau de stânga este suficient de mare ca să anuleze orice posibilitate de a mai utiliza aceasta diviziune. Și pomelnicul crimelor creștinismului e destul de mare. Și ale islamului. Și ale altor feluri de nebunie. Scopul nu e de a stabili cine a comis mai multe crime, ci de a vedea ce putem face pentru a construi o viață justă și egală (aici dreapta și stânga ar trebui să se întâlnească).
– Stânga are idei. Despre necesitatea de a accepta și alte tradiții epistemice pentru a face înțelegerea noastră mai bogată. Despre necesitatea de a nu lăsa la voia capitalului oamenii și comunitățile. Despre obligația de a oferi fiecărui membru al societății acces la educație, cultură, sănătate, protecție socială. Despre datoria de a ne îngriji de mediul înconjurător. De bătrâni. De tineri. Și altele.
Dar stânga ar trebui întâi ascultată.
Articolul rezumă și comentează o dezbatere pe facebook cu Mircea V. Ciobanu și a fost publicat în ediția de vineri, 12 iulie, a ziarului Jurnal de Chișinău.
Interesant subiect,a fost prezentat/incilcit intr-o maniera omniprezenta de polemizare care se numeste absenta coerenetei logice. Ma refer la textul lui Ciobanu. Daca este un eseu filozofic atunci imi retrag aprecierea.
1. Stinga vs dreapta. Ecuatie metafizica fireasca ca si ecuatia batului – are un capat si… mare are un capat. Ca sa existe bat trebuie doua capete. Atit, restul este retorica, cel putin in contemporanite, si daca sunt diferente (acum) trebuie sa le gasim doar in asa detalii tehnice, unde diferentele doctrinale nu mai au imporanta. 2. Toate discursule la nivel ”da noi – da voi” sunt un fel refreshment al orgoliului.
Si un leftist si un dreptist contemporan vor afirma cu aceeasi ardoare ”cel care se ineaca trebuie ajutat”, doar ca fiecare va propune tenici diferite.
3. Recursul la istorie in acest context, nu are treaba de fapt cu dilemea propriu zisa ”a batului” la fel ca si problema privind asumarea trecutului. Asumurea acestuia este posibil doar prin timp, sau in cazul unui miracol al prosperitatii generale, sau al unui dusman extraterestru. (Asta asa o replica pe parcurs).
Cel mai tare mi-a placut heperbola-metafora privitor la intelectaul-intelept care sta in virful Tibetului. Lao Ze – intelectualul absolut 🙂 Aici teren de discutie nu gluma, frate. 🙂
Desigur, numai daca nu a fost un eseu romantic cu elemente politice si adieri filozofice.
Mai interesanta mi se pare discutia aproape sterila din punct de vedere
Problema cu cei care au ori ar avea idei sociale aparent importante, variate și atractive, este una singură, … care este gradul de convertire al acestora în realitate (?!).