Semnalam anterior o carte excelentă apărută la Cartier despre memoria războiului al doilea mondial și lăudam mai ales contribuția Dianei Dumitru care s-a încumetat să studieze participarea localnicilor, adică a basarabenilor, la genocidul evreilor.
Cum mă și așteptam, biletul de pe blog a stârnit reacții mai ales din partea negaționiștilor și anti-semiților patrioți care s-au simțit lezați să descopere că basarabeanul de rînd n-a fost doar victimă a războiului, ci și profitor sau chiar călău al concetățenilor săi de altă religie.
Azi e 22 iunie și vom vorbi iar despre Război. Îi vom spune Marele Război pentru Apărarea Patriei. Sau ne vom limita la numele neutru, Al doilea Război Mondial pe frontul din Est, sau atacul german asupra Uniunii Sovietice.
Vom lua o pauză de tăcere și vom păstra un minut de reculegere. Și vom medita. Asupra victoriei împotriva fascismului și nazismului.
Asupra diferitelor forme de fascism ce au rămas încă vii: fascismul rasei (persecuțiile asupra celor ce ”amenință” puritatea rasei – homosexualii, în primul rînd, persecutați odinioară de naziști, persecutați azi de cei care i-au învins pe naziști), fascismul memoriei (nedorința de a ne aminti lucrurile rușinoase și construirea unor trecuturi compuse exclusiv din momente de glorie), fascismul responsabilității (frica și nedorința de a ne asuma responsabilitatea pentru co-participarea noastră la evenimente urîte), fascismul aroganței (lipsa curajului de a spune celor pe care i-am rănit și persecutat, adică romi, homosexuali, iehoviști, credincioși de altă religie, inși cu alte gusturi politice: Iertați-ne!).
Atașez deci pentru lectură și discuție capitolul Dianei Dumitru dinvolumul Al Doilea Război Mondial. Memorie și istorie în Estul și Vestul Europei (Cartier, 2012).
Diana Dumitru Vecini in Vremuri de Restriste
capitol publicat cu permisiunea autoarei.
Ma incumet sa afirm ca din perspectiva omului ucis nu conteaza cauza pentru care a fost nimicit: rasa, etnia, religia, apartenenta sociala, sau pur si simplu, asa, ca nu i-a placut cuiva etc.
In acest context am o intrebare – de la ce numar de victime genocidul capata calitatea de a atrage atentia? (Nu e o intrebare retorica) Si alta: citi oameni stiu despre genocidul din Ruanda? (Asta nu-i retorica )
E putin in afara temei, dar si tema nu ofera mari spatiu pentru discutie.
Iurie, is intrebari retorice. Eu raspuns nu am. Cum am mai raspuns si pe facebook: biletul nu este despre evrei, ci despre moldoveni. Noi sintem cei cu temele nefacute.
Cu moldovenii e clar, ca si cu alte popoare, iar ca unii (nu toți) au facut ceea ce au facut nu demostreaza decit ca homo sapiens este asa cum este. Pe mine ma intereseaza alt aspect, mai curios dupa parerea mea, sa-l numim convențional (deși cinic)”goodwill-ul de piața suferințelor”.
Stiu ca e alta tema.
”goodwill-ul de piața suferințelor” – nu pricep ce ai in vedere ,fii mai explicit te rog.
Piata ideologica.
si ce e cu piata asta? si ce relevanta are discutia despre “piata suferintelor” cu tema biletului?
Nici o relevanta, am spus clar ca alta tema. Dar nu inseamna ca nu se poate discuta.
Orice se poate discuta, desigur…
Eu oricum banuiesc ca intrebarea ta “de la ce numar de victime genocidul capata calitatea de a atrage atentia?” are si un alt subtext in contextul discutiei de fata dar astept ca tu sa-l dezvalui pe deplin.
Mi se pare ca se promoveaza o speculatie cinica. Nimeni nu se apuca sa compare suferintele fie pe criteriu de numar de jertfe sau folosind alti parametri, riscind sa fie excomunicat. Dar in acelasi timp intr-o maniera voalata, indirecta si subtila se face, inclusiv prin coplesirea spatiul mediatic cu un anumit tip de mesaje. Ceilalti pur si simplu nu mai incap aici, or a fost enuntat ce inseamna suferinta absoluta.
Depinde de instrumentarul disponibil si tehnicile care sunt la indemina. Cred ca nu trebuie sa explic pentru ce?!
Cam asta.
Iurie, ma scuzi, eu tot nu inteleg ce ai in vedere si am impresia ca vorbim in paralel despre lucruri diferite. Ori ca, adresandu-te mie, tu vorbesti cu altcineva despre altceva…
pe rand:
“Mi se pare ca se promoveaza o speculatie cinica” – cine e acel impersonal care promoveaza speculatia cinica si despre ce fel de speculatie cinica e vorba? eu am in vedere oameni concreti in circumstante concrete – bunicii si strabunicii nostri, moldoveni si evrei, care, in niste situatii particulare s-au comportat cum s-au comportat. Nu toti, desigur, au fost calai, dar nici toti nu au fost sfinti. Asta incercam sa descurcam acum.
E scandalos pentru ca ne priveste pe noi insine, ca vorbeste despre niste pasiuni si apucaturi pe care le-am camuflat, ne-am prefacut ca le uitam si care ar putea izbucni oricand. Nu ascund ca am avut o acuta senzatie de Lagar cand ma aflam la mitingul minoritatilor sexuale din Chisinau in mai anul asta.
“coplesirea spatiul mediatic cu un anumit tip de mesaje’ – iar nu stiu ce ai in vedere dar eu is parte a celor ce coplesesc spatiul mediatic cu nu anume fel de mesaje. De alea care ne pun pe ganduri. Fac bine, fac rau, nu am de unde sti. Fac ceea ce cred ca e necesar.
Exista, in alte locuri si “industrii” ale suferintei, exista destula suferinta ignorata, exista destui profitori ai suferintelor, dar, rogu-te explica-mi, ce are aceasta rusine a noastra care este co-participarea la unul din evenimentele cele mai rusinoase ale veacului trecut, cu aceste industrii si profitorii?
Eu inclin sa cred ca-s lucruri foarte diferite…
Repet a treia oara ca e alta tema si nu te invinuesc de nimic. Doar propun o dezvoltare ideii tale despre nedreptataile facute de ai nostri.
Apropo, eu nu simt rusine pentru cele petrecute cindva de niste oameni neidentificati. Si daca ar fi cunoscuti, de ce ar trebui eu personal sa simt responsabilitate pentru crimele facuti de altii, or rusinea este o consecinta a vinovatiei constientizate.
Ceea ce am vrut eu sa spun ca durerea este personala si necuatificabila. Dar asta e altceva decit ai spus tu. Am folosit postarea ta pentru a propune o discutie.
Iurie, din ce motiv ne asumam tristetile stramosilr nostri: o soarta nedreapta, un accident biografic in urma caruia au fost deportati sau umiliti? Din acelasi din care ne asumam si rusinile…Solidaritatea intre generatii vine si pe filiera rusinoasa, nu doar pe cea “de slava”…
Mai e si o dezbatere antropo-psiho-sociologica: in ce masura ne simtim azi la adapost fata de posibilitatea ca aceste fenomene sa se repete? ma tem ca nu prea…
Nu stiu de tristete au altii, eu am motivele mele foarte persoanele si destul de concrete. Din cauza asta si simt ceea ce simt – pentru ca tatal meu a trait toata viata cu frica dupa doua deportari, pentru ca bunelul de pe tata a murit in gulag, eu nu l-am stiut si tatal de la 13 a inceput sa lucreze fiind in exil (repectiv a trait practic fara tata si nu a stiut cum sa-si manifeste dragostea), pentru ca bunica de pe tata a fost nevoita singura sa creasca trei copii in conditii despre care noi nici nu imaginam (respectiv si-a calit asa un caracter de la care au suferit foarte multi apropiatii, Dumnezeu sa o ierte, eu am iubito), pentru ca bunica de pe mama a ramas singura cu trei copii pe timp de foame fara casa, care a dat-o pracic pe degeaba ca sa supravetuiasca, etc. nu le insir pe toate.
Acum ce sa fac eu cu toate astea?! Sa invuiesc pe cine?! Pe nimeni, pentru ca acei nu mai sunt. Eu sunt resemnat. Pe mine ma intereseaza durerea impersonala din trecut foarte abstract, doar ca obiect de studiu. Sa invinuesti mortii e o prostie la fel ca si sa porti rusine fata de ceea ce nu ai facut tu. Eu inteleg – lectii trecutului si bla, bla, bla. Tu stii ca chestia asta nu lucreaza, pentru ca fiecare invata preponderent pe propria experienta. Si deoarece asta este asa, discutia despre trecutul glorios sau tragic nu-i altceva decit figuri ideologice.