Credincioșii ce caută prin magazine maioneze, cașcavaluri, lapte, salamuri și carne de post nu demonstrează loialitate față de credința a cărei precepte pretind că le respectă, ci față de lumea ispitelor în care carnea e gustoasă, maioneza pare delicioasă iar salamul e considerat mîncare apetisantă.
Ei își doresc un post care ar fi, din punct de vedere culinar, la fel de gustos precum vremurile obișnuite, dar care ar fi totuși lipsit de păcat.
Un fel de: și stomacul plin, și sufletul în rai.
Scotocirea tarabelor pentru a identifica echivalentele de post ale mîncărurilor obișnuite nu creștinizează în vre-un fel lumea laică a ispitei culinare ci mai degrabă legitimează ispita în cadrul credinței creștine.
p.s. a se citi cu excelenta diagnoză pe care Horia Roman Patapievici o pune credinței ortodoxe în spațiul românesc într-o recenzie la filmul ”După Dealuri” a lui Cristian Mungiu:
Citirea pomelnicului de păcate în vederea spovedaniei ilustrează în chip strălucit esența religios-morală a ortodoxiei — absența unei conștiințe etice a păcatului, în condițiile unei respectări scrupuloase a rînduielilor. Păcatul e un nomenclator, nu e deloc, în primul rînd, conștiința lui. Păcatul nu e sfîșietor, nu e îngrozitor, nu e, ca la catolici, o catastrofă existențială care îți modifică viața, e un pomelnic, o rînduială practică (nu morală) a desprinderii de el, în vederea uitării. Felul în care ai redat această particularitate stranie a ortodoxiei sincere e remarcabil. Nu ai șarjat, nu ai ironizat, ai știut să arăți și, mai ales, să sugerezi.
În rezumat. Ai știut să redai în chip memorabil, cu ochiul filmului tău, cele două trăsături subtile și complet ignorate ale ortodoxiei practice — (1) absența lui Dumnezeu din lumea în care rînduiala Lui e observată cu sfințenie; (2) prezența păcatului, și negocierea pragmatică cu el, în absența conștiinței păcatului. (sursa)
Stimate domn Sprinceana, ideea de post acopera mai mult o dimensiune spirituala (adu-ti aminte de primul post, cel din rai). Apoi, nu inteleg de ce sugerezi ca postul veritabil ar fi doar postul negru. Postul nu este o negare a vietii, este o retinere facuta in scopul unei introspectii si zidiri spirituale. Cat de mica retinerea si tot e bine. Extremisti din astia nu trebuiesc nimanui. Atata ar mai lipsi sa recomanzi flagelatul…
Am o intrebare: de unde ai luat-o pe asta cu crestinarea ispitei culinare? Cuvintele sunt romanesti, dar constructia parca nu are sens. There must be a catholic saint,St. Estomac, which should have dealt with it. Unfortunatelly, he left no written records about the succes of his mission.
Asta cu Patapievici puteai s-o rezumi ca nu prea se leaga. Probabil ca vrei sa spui ca ortodocsii sunt superficiali, ca nu sunt serioasi intr-ale credintei. Eu zic ca e bine ca crestinismul cosmic, mioritic sau romanesc (alege tu) nu ia lucrurile chiar in tragic. Ori traim, ori traim ca sa ne plangem pacatele. Dar in acest al doilea caz la ce mai traim? Sa ne curatim de pacate sau sa le facem? Trecand peste aceste intrebari fara raspuns trebuie sa recunoastem ca filosofia asta a pacatului (care in esenta e o greseala si atat) si a vaii plangerii este cam desucheata.
Cu mult respect. Am studiat la unguri 🙂 (dar temele mi le facusem acasa)