Iron…Ironic

iron man

Iron Man” , cel mai recent blockbuster marca Hollywood aduce câteva noutăţi în maşinăria de fabricat zei:

– abandonarea eroismului liniar ascendent, de factura mesianică – Iron Man nu este un Alioşa Karamazov – pur, inocent, neprihănit. Nu are predestinaţia binelui, nici simţul înnăscut al moralei. Nu este Ideea Binelui coborâtă în cetatea decăzută a oamenilor pentru a lichida răul. Pe scurt o dezvrăjire a eroismului – Iron Man este din această lume.

– condiţia eroului stă la capătul unui drum sinuos (prin contrast la Superman, Batman, James Bond binele era înscris în codul genetic al eroului) mijlocit de revelaţie – traumatică, ca de obicei. Prin aceasta, Iron Man copie mai degrabă modelul paulinic al credinţei, decât cel cristic.

– curioasă şi stofa „burgheză” a intrigii. De obicei, nenea cel bun, răzvrătitul era fie un slujbaş inferior, fie un om în afara sistemului, dar de fiecare dată duşmanul principal era fie un industriaş bogat, fie chiar şeful unor companii multinaţionale. „Iron Man” aduce ideologema „capitalistului convertit” (să fie o imitatio Christi după Bill Gates şi Warren Buffet, care, spune lumea, au oferit câteva zeci de miliarde USD Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru lupta împotriva SIDA?), care a absorbit şi crescut sămânţa Bunei Vestiri…

– importanţa mesajului – o reminiscenţă mesianică, din vremea eroismelor vechi. Deşi inferior ca parametri tehnici, robotul lui Tony Stark învinge – ideea Binelui, conştiinţa de a şti că eşti de partea bună a baricadei compensează cumva fierul, electricitatea şi restul avantajelor tehnice… Prin contrast, Obadiah Stane, rivalul, are o încredere oarbă în tehnologia lipsită de mesaj şi idee. O replică revelatorie pe care acesta o spune teroriştilor afgani: „La voi, întotdeauna au fost probleme cu tehnologia!” – chiar dacă ideile bune şi cauzele legitime n-au lipsit…

– actul revelaţiei introduce, în ţesătura filmului, un realism subtil: eroismul nu este apanajul supraoamenilor sau zeilor, ci poate fi la îndemâna oricui, cu condiţia ascultării Legii Morale.

sursa imagine

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.