Nu ne prea ajung creștini în Moldova și chiar ar mai fi nevoie de câțiva…De mulți creștini, de fapt.
Din cei moderați și îngăduitori care ar ști să împace iubirea față de aproape postulată în Biblie cu iubirea față de semeni ce se conține în bunul simț.
Din cei care, în caz că întâlnesc o opinie diferită, un mod de viață ce se deosebește de-al lor, o linie de gândire ce nu se regăsește în mintea lor, vor folosi cuvântul ”frate” ori ”prietene”, nu ”pederast”, ”trepăduș”, ”lichea”. ”lepădătură satanică” (lista completă se găsește aici).
Din cei ce știu și înțeleg că respectul față de concetățenii lor cu care trăiesc cot la cot dar care-s grupați în minorități de diferite constituențe și esențe – lingvistice, sexuale, etnice, religioase – nu trebuie să vină la insistențele și sancțiunile Fratelui mai Mare (acum UE și ONU), ci din lucrurile alea bune precum iubirea, îngăduința și înțelegerea pe care Biblia le conține din abundență.
Din ăia modești care ar pricepe că și inșii de religie diferită au fost făcuți tot după chipul lui Dumnezeu, și probabil avea El ceva în Mintea-I Supremă când i-a lăsat să trăiască. Poate n-ar fi chiar cuminte și creștinește ca inși muritori și limitați ce suntem noi să îndrăznim a-l corecta și suplini pe Dumnezeu. Doctrinele teodiceii sunt pe loc și nu trebuie reinventate.
Creștini ce s-ar dumeri că cea mai redutabilă armă împotriva intoleranței și nerăbdării față de problemele noastre cele mari, multe și diverse nu e tăcerea. Ci vocea și verbalizare. Scrisul, atitudinea. Care i-ar scrie răvașe și scrisori de protest lui Anatolie Cibric și mitropolitului Vladimir, ori chiar patriarhului Kiril în care i-ar ruga să-și tempereze puțin isteria că altfel riscă să rămână singuri ori le-ar explica că creștinismul ortodox nu-i un brand privatizat, ori o ceată de gură-spartă ci adunarea creștinilor, că limbajul Bibliei oferă suficiente căi de aplanare a conflictelor așa încât nevoia de a recurge la limbajul de birjar nu e chiar necesară. Ori apare chiar de-a dreptul inutilă.
Creștini ce n-ar fi prinși într-atât de geopolitică, spiritism conspiraționist sau pur și simplu prostie obișnuită încât să se desolidareze, sper că Hristosul lor îi aude, de sărăcimea mondială sub pretext că asta ar fi conspirație a evreilor sau semn al Antihristului.
Am avea nevoie de o clasă mijlocie a creștinismului ortodox, una ce ar sta între intoleranții de talia lui Cibric și funcționarii cinici din coridoarele și birourile Mitropoliei.
Lipsesc multe voci.
Întîi glasurile și poveștile personale ale unor mame ai căror copii au ajuns de cealaltă parte a baricadelor sexuale – gay, lesbiene, transsexuali.
Apoi vocile unor mame și tați ai unor copii ce s-au decis, din dragoste, să-și lege viețile de bărbați/femei de consfesiune diferită – musulmani, evrei, catolici, protestanți, induși, atei, în Moldova ori prin Italii, Spanii, Israeluri. Părinți care, bănuiesc și știu, nu și-au lepădat copiii de teama de a nu-l trăda pe preotul din sat.
În fine, lipsesc vocile celor 93 % de cretățeni care s-au declarat creștini la un referendum de făcătură. Prea mult se aud glasurile celor care vorbesc în numele lor.
Pe fundalul acestei tăceri a creștinității normale și morale, vocile creștinității imorale, aia care aruncă pietre și înjură, sunt mult prea stridente…
Nerăbdarea soră cu extremismul a falșilor creștini ce se luptă contra unor islamizări sau pederastizări inventate (ca și cum unii preoți ar mai avea nevoie de propagandă homosexuală pentru a se da patimii) au făcut ca cuvântul ”creștin ortodox” să sune pe plaiurile astea ca o vorbă de ocară.
Și mai tragedie că fața publică a Bisericii Ortodoxe din Moldova a nimerit pe mâna unor indivizi inepți alde Anatolie Cibric și Viorel Cibotaru, ambii plini de stupidități – unul se crede moștenitor al lui Ștefan cel Luptător Inventat cu Jidovii, altul cu apariții insipide la TV în care zice, vezi omul învățat, că musulmanii sunt un pericol pentru societățile europeană și a noastră pentru că nu se mai ocupă cu meseriile tradiționale – vitărit și agricultură…
De ce n-am reabilita/inventa conceptul de ”participare religioasă” alături de cel de ”participare politică” în jurul căruia se face mult haz și necaz și pentru promovarea căruia vin râuri de bani sub formă de granturi?
De ce n-am face ca birocrația creștină cu mitropolitul și patriarhul în frunte să fie cumva responsabilă în fața comunității, atât pentru administrarea celor duhovnicești – iubirea față de Aproape și slujirea lui Dumnezeu, cât și pentru gestionarea celor pământești – transparență în contabilitatea Bisericii și a fondurilor ei?
De ce n-am avea dreptul ca niște creștini ce contribuim în multe feluri la bunăstarea bisericii – impozite, taxe, plăți pentru servicii religioase, voluntariat și donații – să avem un cuvânt ceva mai mare la desemnarea preoților ce vor deservi parohiile noastre?
De ce am lăsa ca grija față de nevoile spirituale ale noastre și ale copiilor noștri să fie lăsată pe mâinile unor funcționari de la Mitropolie ce vând parohiile la preț de câteva mii de euro ori episcopiile la preț de câteva sute de mii de euro?
Compătimesc pe alocuri Guvernul Moldovei. Pentru că e nevoit să adopte de unul singur legile bune, alea care egalează în drepturi și lichidează inegalități sau discriminări istorice. Din păcate Guvernul e singur. Pentru că nu are o societate să-l susțină. Care să facă marșuri ale normalității. Bunăoară.
Iar asta îl face susceptibil la șantaj din partea intoleranților cu gură mare.
Au aparut deja câteva voci creștine tefere. Din interiorul Bisericii. Ele trebuie susținute.
Spre sfarsitul textului ai pus cateva intrebari din care am retinut urmatarea idee: responsabilitatea actorilor politici (in text e vorba de patriarh), dar si responsabilitatea celor guvernati (tu spui: comunitatea).
Modul in care eu gandesc aceasta idee este urmatorul: mi se pare regretabil ca, in Moldova, nu exista un dialog intre guvernanti si guvernati. Un patriarh vine in Chisinau, ofera distinctii (si inca cui!), lumea se aduna la slujba. Ei si? Nimeni nu se intreaba despre nimic. Dar care este rolul unui Patriarh? Si care sunt limitele sale? (idem pentru un politician; idem pentru cei care sunt guvernati).
O sa se replice: ba da, exista discutii, Vitalie Ciobanu, Botzan, etc. Bon, laissons tomber…
Celor guvernati li se intampla ceva… Dar ce? Simplul fapt ca nu exista discutii, un adevarat dialog, mi se pare ingrijorator.
Un dialog, dar un dialog in care sa se vorbeasca despre ce? Despre ceea ce ni se intampla, in calitate de guvernati. Dar si in calitate de guvernanti. Un dialog despre rolurile pe care le jucam si, daca vad bine, despre care nimeni nu spune mare lucru. Un pic de constiinta critica, un pic de responsabilitate ca urmare a unei reflexii critice…
Bun, dar exista discutii, Vitalie Ciobanu, Botzan! Pff, laissons tomber…
Foarte bun şi pertinent articol, Vitalie!
Sunt de acord în totalitate cu lipsa discuţiilor în jurul acestei vizite a PF Patriarh Kirill, şi în general lipsa de dialog în jurul temei bisericii: cum este ea, cine cu cine discută, care este menirea ei, care este dimensiunea socială a bisericii în general, şi a celei locale – în particular. Biserica are un rol major în societatea contemporană – nu voi obosi să repet asta! Dar oameni ca Cirbic, care asistă şi provoacă (probabil) încăierări între oameni. Îmi amintesc că am relatat cazul şi la mine pe blog, în timpul unui atac al sediului ziarului Timpul, Cibric era printre cei care aruncau cu ouă în clădirea cu pricina…Dar se pare că aceste gesturi sunt jocuri de copii pe lîngă ce poate acest individ, căci cleric nu vreau să-l numesc…
Acum că ne tot plîngem de “ocupaţia rusească”, aş vrea să ştiu cine este responsabil de această lipsă de atitudine, de tăcerea laşă a celor care trebuie să vorbească. De ce nu se discută serios şi responabil despre ce a fost în Moldova între 8 şi 10 octombrie, sau tratăm lucrurile cu indiferenţă? Dacă da, de ce ne-ar lua în serios alţii, de ce ne-ar considera “independenţi”? “suverani” şi “capabili de autodeterminare”?
Anatolie Cibric îmi aminteşte, prin omonimie, de cerber…să fie un accident acest nume şi poziţia lui în structurile bisericii – întîmplătoare?
@B, perfect de acord ca vocea celor guvernati (pastoriti in termeni religiosi) nu se face auzita nicaieri in treburile bisericesti…
tocmai din acest motiv ideea mea principiala e ca trebuie sa vina o presiune asupra Bisericii din interiorul comunitatii crestine…criticile, fie si vehemente si justificate din afara bisericii – laici, seculari, atei – nu fac decat sa consolideze cumva pozitia acestor grupuri semi-extremsite in cadrul Bisericii pentru ca sunt interpretate ca fiind atacuri din partea dusmanilor traditionali ai crestinismului…
presiunea venita din interiorul Bisericii ar putea, in opinia mea, schimba ceva in aceasta situatie si ar atenua radicalismul…si ar face Biserica Ortodoxa din Moldova, mai ales cea subordonata Patriarhiei Ruse, mai responsabila…poate chiar mai toleranta…
ar mai trebui, cred, sa intervenim in designul juridic in interiorul carui BOM opereaza – instaurarea unei transparente financiere, eliminarea sau diminuarea facilitatilor fiscale, retragerea sprijinului financiar din partea statului, poate chiar trecerea Bisericii, cum e bunaoara in America, la auto-gestiune si independenta fiscala…
loc pentru discutii este…
o alta linie de subiect ar fi caracterul public si politic al religiei. trebuie s-o recunoastem ca Biserica refuza, si asta e un fenomen general si global, sa ramana in limitele sferei private, ca se implica in politica, ca refuza sa fie privatizata…ori ca se lasa compartimentata exclusiv in zona “intereselor si intrebarilor spirituale”…
iar asta inseamna in general un soi de normalitate..cu care trebuie sa operam.
Biserica este un actor public si politic. lamentarile cu “Biserica nu trebuie sa se implice in politica’ nu fac decat sa ascunda problema in spatele unei normativitati deplasate. Biserica se implica si trebuie sa se implice. in toate. pentru ca traim in vremea ubicuitatii si omniprezentei politicului.
s-ar putea ca asemenea afirmatii sa sune cam ideologic..dar, n-au folosit oare toate ideologiile majore ale modernitatii limbajul religios pentru a-si exprima doleantele si preceptele? religia a fost aici, pe loc, si e pe mult timp…moartea ei, anuntata de filosofii Luminilor sau de sociologii modernitatii – Weber, Durkheim, Marx – se amana indefinit.
biserica vrea sa fie politica apoi politica sa fie si s-o facem sa respecte regulile jocului politic…
@Vladimir, dimensiunea sociala a Bisericii Ortodoxe din Moldova e in totalitate umbrita de cea (geo)politica (grija pentru comploturi globale cu evrei si masoni…
ar trebui sa mai adaug ca postul a venit ca o inpsiratie dintr-o replica a lui Andrei Plesu ce se referea la securisti si fuga din Romania pe vremea lui Ceasca: de ce, se arata nedumerit Plesu, sa fug eu din tara, ca asta e tara mea? sa fuga ei?
toate riscurile analogiei asumate, ma gandeam la mine ca un fel de crestin dezamagit care ori de cate ori vedea o prostie a Bisericii isi zicea: nu, eu is mai bine ateu decat crestin ca astia! mai bine fara religie decat ortodox de teapa lor!
gresit! de ce sa fug eu din crestinism, unde nu m-a adus Cibric, ci parintii mei care m-au botezat in plina zi in plin socialism in Biserica, care la randul lor au fost adusi in Biserica de buneii mei, care la randul lor si tot asa…maica-mea a luat rigle peste palme de la o profa pentru ca a fost vazuta la Biserica intr-o noapte de Inviere in anii 70, o tanti care acum e crestina habotnica in sat…
crestinismul e si al meu. nu-l dau ca e mostenire. si iubire. sa plece Cibric daca vrea din el.
Articolul e unul real dar aproape fără nădejde, rolul religiei în perpetuarea speciei este important. Brusc narcomani ca Freud au găsit explicație directă shi o făcut revoltă impulsivă – din simplul motiv că adevărul nu se regăsește exclusiv prin prisma comportamentelor adective. Religia solicită multe reforme care poate da roade, doar că putini se decid să investească în inovații fără rezultate pe scurt timp.
Dominația economiei asupra culturii în cenere a devenit o obișnuită soluție animală dar fără a păstra avantajele instinctuale.
si in genere politici culturale în privinta asta am eleborat încă în 2007, doar ca cand le expui se uita tăț deștepții ichipuiți rău. Cel mai bine a fi efectuate în liniște… posibil e una din puținele scăpări a culturii moldovenești.
reputatia agajeaza omul în joc și joacă suferind cartile zubrite de dragul altora… vreu să fur pentru osesie… filosofie comercealizată pe nimic 🙂