Inspirația vine dintr-o remarcă a lui Talal Asad (în Rethinking Secularism, edited by Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer and Jonathan VanAntwerpen, Oxford University Press 2011) care a lecturat un raport Europol despre terorismul în Europa din 2007 și a descoperit că în anul precedent, adică 2006, din totalul de 498 acte de terrorism săvârșite în Europa, musulmanii se făceau vinovați doar de unul. Cel mai mare număr de acte teroriste îi avea ca autori pe separatiștii din regiunea bască.
Curios nevoie mare, eu am deschis ultimul raport Europol. Acolo, mare grozăvenie. Frecvența actelor de terorism comise de musulmani a crescut în doar 4 ani de tocmai 3 ori! De la 1 la 3. Din totalul de 249 crime teroriste. Mișcările separatiste adună 160 împreună. Chiar și anarhiștii și extrema stângă se fac responsabili de vreo 40 de acte teroriste.
În contrast, peste 47 % din numărul de persoane arestate pentru terorism sunt suspectate că ar fi conectate la rețele islamice.
Astea-s cifrele reale despre ”hoardele de teroriști musulmani” ce ”planifică și execută necontenit acte de violență contra moravurilor bătrânei Europa” și pe care Europa, zic, binevoitorii ei, trebuie să-i țină la hotare, să-i înece în mare, să-i trimită înapoi în Africa.
Cifrele povestesc însă multe lucruri și despre oameni. Despre zelul extraordinar zel al poliției de a aresta musulmani cu duiumul. Despre isteria mediatică alimentată de politicieni oportuniști din toate părțile continentului. Despre o anume tăcere a mass-media cu privire la atentatele separatiste sau anarhiste, dublată de o gălăgie infernală când e vorba de crime musulmane, ar constitui un alt filon explicativ. Despre o paranoia colectivă ce bântuie în discursul public european.
Despre frica noastră de a trăi în lumea pe care o creăm.