(…) Orice experiență religioasă trebuie caracterizată. Categoriile ce articulează experiența religioasă aparțin, de regulă, religiei cu care subiectul a avut interacțiuni în prealabil. Astfel, nu e deloc întâmplător că creștinii simt prezența lui Isus în timp ce persoanele ce se închină strămoșilor vor percepe proximitatea înaintașilor; catolicii o văd pe Maica Domnului într-o fereastră din Brooklyn în timp ce protestanții n-o văd. Mai mult decât atât, în toate cazurile subiectul descrie experiența religioasă în termenii religioși care îi sunt deja familiari.
Așa încât, departe de a reprezenta un test independent al doctrinelor transmise prin tradiție, experiențele religioase implică legitimitatea unor doctrine deja existente…
Citind Noul Testament, creștinii pretind că sesizează divinitatea lui Isus. În mod egal, în locurile sacre, aborigenii australieni vor tresări la amintirea Vremurilor de Aur (Illo tempore), iar hindușii experimentează, pe durata rugăciunii, apropierea unei divinități.
Philip Kitcher, “Challenges for secularism” in The Joy of Secularism, Princeton University Press 2011.
Nu am avut niciodata nicio experienta religioasa. Dar iata experienta unei lecturi placute din Bertran Russell: “Dacă aș afirma într-o bună zi că între Pământ și Marte, pe o orbită eliptică în jurul Soarelui, zboară un ceainic de porțelan, nimeni nu ar putea să-mi contrazică ipoteza. Ar trebui doar să mai adaug că ceainicul este prea mic pentru ca să poată fi detectat de cele mai puternice telescoape ale pământenilor. Dar ce s-ar întâmpla dacă m-aș apuca să zic cum că, odată ce ipoteza mea nu poate fi contrazisă de nimeni, cel ce se îndoiește de existența ceainicului meu zburător comite un act de intolerabilă obrăznicie? Probabil, lumea ar crede că m-am smintit. Să admitem însă că despre existența ceainicului zburător mărturisesc cărțile sfinte ale antichității, ori că ceainicul zburător este acel lucru sfânt despre care le vorbesc copiilor învățătorii la școală. Ce ar păți în acest caz temerarul care se va îndoi în Ceainicul de Porțelan? În evul mediu, l-ar păpa inchiziția. În vremi mai luminate, cum e a noastră, și-ar face faimă de om excentric și i s-ar recomanda un psihiatru.”