Sâmbătă, la o bere cu Ion+Medicul Şef (cam răcit medicul (sic!) şi a consumat exclusiv ceai) + cineva fără blog… hotărâm să mergem la film, mai ales că la „Odeon” se derulează un fel de memoriam – memento Emil Loteanu… pentru că nu avem un program, Ion sună la casele cinematografului. Răspunde o voce ebrietată:
– Alo…Alo…
– Cinematograful „Odeon”?
– Da…
– Vrem filme. Am aflat că organizaţi proiecţia filmelor lui Loteanu?
– Da…
– Ce film proiectaţi astăzi?
– Hora mare…
– Ne-ar plăcea să vedem „Lăutarii”…
– A fost…
– Mai sunt programate şi alte proiecţii?
– A sî şie… şi tipul trânteşte receptorul.
* * *
Tot acolo, în centru, într-un local modest, cu iz de cantină sovietică. De partea cealaltă a uliţei e un local luxos. Bem. Intră o fătucă, chelneriţă la „bogaţi” şi cere…ceva salată, nişte prăjituri, copturi, biscuiţi etc… pleacă…se întoarce (sau poate era alta, tot o chelneriţă din restaurantul bogat), mai procură câteva porţii de salată, biscuiţi, dulciuri..chestia s-a repetat de vreo 3 ori în intervalul cât am stat noi acolo. Ne prindem: clientul din localul luxos face comanda, fetele o cumpără din cantină, unde e mai ieftin, i-o dau, el plăteşte „cum trebuie”. Până la urmă toată lumea este mulţumită:
– clientul, pentru că plăteşte să se relaxeze într-o încăpere luminoasă, departe de izul de ospătărie
– localul cu iz de cantină, pentru că marfa se vinde bine…
– localul luxos, pentru că are şi un chilipir bănesc din treaba asta…
– noi, pentru că am prins unul dintre mecanismele funcţionării capitalismului cu faţă moldovenească – ca o mahala, unde vecinii se ajută reciproc (Dă-mi, cumătră, nişte borş, împrumută-mi toporul tău că al meu s-a rupt etc…)
Vad ca respecti reputatia Delice d’Anges (cam asa se scrie parca) :))
Propozitia “Bem” este foarte sugestiva, dar sigur include si ceaiul :))
Cat despre casele de bilete se pare ca multi din cei care lucreaza acolo sunt ca si multi din vanzatorii din librarii, adica nu stiu ce e pe rafturi :))
pai, nu avem o poza sau alt act foto/audio-vizual care ar documenta/fixa/intari marturiile noastre subiective…
am preferat sa nu mentionez numele localului, in mesaj..
in comentarii – oricat…
dintre institutii, imi place cum se poarta portarii de la Uniunea Scriitorilor…este un tip dragut, nenea Tudor ii zic, este foarte amabil, cand lucram la “Opinia” m-a lasat chiar sa dorm la redactie, pentru ca nu aveam unde innopta… e un tip fain, e o placere sa vorbesti cu ele live si la telefon..ceilalti portari sunt so so…
librarita de la Libraria din hol, bucuresti 83, este nesuferita…face scandal, nu stie ce vinde (am impresia ca s-ar descurca de minune si la o taraba de banane sau chiloti)…
librarita de la la scripta, libraria din cladirea primariei este plictisita si sictirita..face corvoada probabil..
la librariile din strada eminescu, sunt 2 alaturi (?) este cel mai placut sa faci cumparaturi..sunt amabile, cunosc catalogul cartilor si chiar te ajuta in cautari…
cea mai proasta traire este Biblioteca Nationala… o tanti artagoasa, paza, te intampina cu o super-intrebare:
– Unde mergeti? – de aprca nu e clar si unui idiot din casa de nebuni ca daca intri in cladirea Bibliotecii nationale n-ai cum sa mergi la supermarket, piata sau stadion de fotbal…
alte exemple???
ar fi interesant sa facem o cartografie a managementului cultural in Moldova, la privati, la stat etc…
cel mai haios a fost atunci cand, dupa “Hora Mare”, operatorul a afirmat ca “Lautarii” deja au fost. (-:
Culmea googlizării unui blog de cultură românesc – să pui lui Emil Loteanu link la pagina de pe Wikipedia 🙂
Mie-mi place Delice D’Ange si ma duc foarte rar tocmai pentru ca nu au mancare “de săţ”. Dar stiam ca iau de la restaurantul cela din incinta muzeului… cum s-o numi… voi de ce cantina vorbiti?
klaus, din pacate ceva mai teafar despre Emil Loteanu n-am gasit prin internetul moldo-roman… informatia din web-enciclopedia filmului moldovenesc este pusa alandala…multe culori, asezarea in pagina lasa de dorit…
intre panipit si delice este o ulicioara spre strada bucuresti…pe ulicioara aia, in stanga este un local, placinta sau ceva de genu, o ospatarie sovietica tipica, de acolo se fac unele cumparaturi la delice d`ange..
s-ar putea sa apartina de acelasi cartel comercial… s-ar putea sa se fi intampalt ca tocmai atunci stocul de salata de la delice d`ange sa fi fost epuizat, al fel si prajiturile si placintele..totul e posibil pe lumea asta 🙂
eu merg acolo uneori, cu oleg, sa bem un ceai + ecler cu ciocolata..la cantina aia ecleruri nu erau… deci sunt “autentice”
vitalic, am citit mesajul tau si am devenit, deodata, melancolic. poate ca ar fi fain sa scrii mai mult despre localurile din chisinau, pentru ca tu poti sa scrii despre asta… eu cred ca este o tema generoasa si frumoasa deopotriva, mai ales daca poti s-o si tratezi cu meshteshug…
unde poti sa-ti petreci timpul placut in chisinau? mai avem localuri unde poti sa te simti bine, confortabil?
intr-un oras din Romania (Iasi) este un local, pe nume Boema. E pe dealu’ Copoului. Acolo obisnuiau sa bea profii de filosofie si, desigur, studentii (tot de la filosofie). Era o experienta aparte sa bei acolo, mai ales daca prindeai cate-un prof care avea chef sa-ti povesteasca cum era pe timpu’ lu Maiorescu sau Ernest Stere. Cand ieseai din local, iti dadeai imediat seama ca s-a pierdut ceva.
Azi lucrurile s-au schimbat. Au bagat, in local, faianta si televizoare color. Nasol.
Nu stiu cum o fi in Chisinau, ca nu sunt un mare vizitator al localurilor din capitala. Dar cred ca trebuie sa mai fie locuri unde este altfel decat in Andy’s Pizza – unde vine tot blegu: coborit din mertzan sau din troleu’ 22.
oleg
până la urmă am “îndrăgit” într-un mod ciudat Rahova, “sweet neighborhood”, deşi e plin de mizerie şi gunoaie şi maşini parcate aiurea şi circulaţie delirantă şi câini vagabonzi şi homleşi… cred că de “vină” sunt oamenii… localurile unde lumea te cunoaşte după nume şi prenume, zâmbetul cu care te întâmpină vânzătoarele de la magazinul din colţ, meşterul de chei care-ţi cunoaşte exigenţele, tipa de la “pâine” care nu te întreabă numai “câte” (ştiind prea bine că vrei doar pâine cu cartof) dar eşti tu amabil şi-i anticipezi de fiecare dată întebarea, patronul magazinului din intersecţii cu care mai schimbi 3-4 replici amabile despre mărfuri, cerere şi ofertă, importuri din Moldova şi produse “întebate”, dar deficitare, până şi ţiganca tuciurie (aproape neagră) care vinde seminţe face parte din acel decor şi parcă îţi lipseşte dacă treci pe “acolo” şi n-o reîntâlneşti… la fel de multe cuvinte (poate ceva mai multe) aş avea despre Ciocana şi normal perimetrul ală cochet de străzi din Chişinău, unde fiecare local îmi este familiar şi cumva drag (evident alea vechi, pe care le-am lăsat în urmă acum 3 ani), sper să le regăsesc, unul din ele ar fi Odeon-ul, băruleţul de vizavi (unde îmi dădea întâlnire prietena mea ce mai bună) şi teatrele pe care le vizitam la fiecare final de săptămână (având permis de întrare liberă ca orice ziarist)… cred că-şi au rostul lor astfel de scrieri, trezesc emoţii (calde), în ciuda tuturor criticilor care se pot aduce…
… şi apropo de Iaşi, ah, alt potop de amintiri, anyway, vizitaţi crama-beciul, nu ştiu exact cum se numeşte localul, e un local cu istorie, era vizitat “pe timpuri” de junimişti.
casa lu’ pogor se cheama (e numele vestitului primar de pe vremuri). si da, e fain, numai ca in beci e inecacios, tocmai pt ca e beci…
parca mai tare mi-o placut la “bolta rece”, unde obisnuiau sa bea si Eminescu si Creanga – ca sa dau numa 2 nume notorii.
dragii mei cunoscatori a tuturor localurilor din chisinau si intreaga europa ,var ruga ca inainte de a face comentarii de genul cum lucreazala chelnerii de la delice dAnge informativa bine,dar bine de tot ,de exemplu daca este macar un fel de bucate la ambele localuri la fel,salate sau ce vi sa mai aparut,sau ginditiva ca si chelnerii sunt oameni care lucreaza cu un salariu mic si nusi permit sa manince din patiserie si cumpara de la cantina ,,sovietica,, unde la unii vad ca le place sa mai ,,bea,,va urez noi descoperiri in arta culinariei si a bissnesului ,,moldovenesc,,