Recunosc că afacerea Dominique Strauss-Kahn (DSK) m-a intrigat puțin…Mă rog, nu se întâmplă zilnic ca șeful FMI, organizația care ”taie și spânzură” prin țările lumii a Treia, să fie arestat pentru viol ca un criminal ordinar, să fie băgat într-o pușcărie comună și să-i fie refuzată, inițial, punerea în libertate sub cauțiune. Destul scandal până aici. Cu cât mai departe, cu atât mai vesel. Încât și clovnul de Bernard Henry-Levy cât e el de conservator și anti-comunist a găsit timp să scrie un fel de apărare-elogie la adresa fostului prezidențiabil socialist. Din care reieșea că supectatul de viol DSK nu ar fi semănat deloc cu omul tandru DSK pe care BHL îl cunoștea, deci era vorba la mijloc de un complot al lumii întregi împotriva unei păreri a lui BHL…
Astea nu înseamnă că justiția din SUA e perfectă ori că procesul DSK ar proba egalitatea reală a inșilor în fața justiției. S-ar găsi destule contra-dovezi: Guantanamo, Teo Peter și rasializarea pușcăriilor, bunăoară.
Și totuși, asta zice multe lucruri pozitive despre justiția americană, așa cum e ea, mult mai bună decât altele. O mașinărie grea și complexă, care însă merge. Bine chiar, pe alocuri.
Poziția mea personală în acest proces ar fi următoarea: Violatorul, dacă e violator dovedit, trebuie să-și ispășească pedeapsa cuvenită, prevăzută în lege, obținută la capătul unui proces echitabil. Rangul social ori funcția oficială nu contează. Mi se pare o atitudine de bun simț.
Totuși, lumea reală funcționează nițel altfel. Întâi a fost vestea că rezidenții unui cartier new-yorkez, Bristol Plaza, au refuzat să-l adăpostească pe durata procesului. Ulterior, administrația Columbia University s-ar fi declarat deasemenea împotriva faptului ca fiica lui DSK, studentă la Columbia și proprietara unui apartament situat ”în apropierea” campusului universității să-și găzduiască tatăl pe durata procesului (Le Monde)…
Ironie destulă în faptul că multimilionarul fost șef al FMI umblă ca un cerșetor pe străzile New York-ului și nu-și poate găsi o locuință temporară… Cu toți banii pe care-i are…
Ironia însă sfârșește aici, pentru că mai încolo începe farsa:
– refuzul de a-l caza eventual pe DSK ar fi de înțeles și chiar legitim dacă vina insului ar fi fost dovedită deja. Dar procesul e abia la început. Nu mă bag cu prezumția nevinovăției, care-i prea greu de apărat într-un scandal atât de mediatizat încât orice articol/poză sau presupoziție reprezintă un fel de cui în sicriul vieții politice și a presupusei nevinovății a lui DSK, ci mă gândesc la prevederea că fiecare ins are dreptul la un proces echitabil. Asta înseamnă însă posibilitatea pentru un individ, fie el DSK fie uultimul ucigaș de a-și pregăti și conduce apărarea, de a beneficia de avocați ce ar putea lucra în condiții normale. Lucruri greu de obținut pe fugărite. Și dacă aceste condiții nu sunt asigurate, ce fel de proces echitabil îl așteaptă pe DSK? N-ar trebui cumva să oprim mânia publică până apare sentința? Nu de alta, da dacă totuși iese la urmă că DSK e nevinovat și ar fi plătit pentru o vină inventată? Și chiar dacă ar fi vinovat, n-ar trebui să plătească de 7 ori pentru aceeași chestie…Asta așa, la capitolul procedură.
– la modul general și speculativ, cel al teoriei politice, cazul lui DSK se pretează cumva pe o dezbatere inițiată de Giorgio Agamben cu privire la fascism, comunism și …democrație. Cazul lui homo sacer. A unui reprezentant al speciei umane căruia i se retrag toate drepturile ”politice”, adică cele ce derivă din apartenența lui la polis, societate și a cărui existență este redusă la cea corporală. Adică un organism biologic, nu însă și unul social. S-ar părea că o asemenea interpretare exagerează situația lui DSK, întrucât insul nu a fost scos în afara ordinii sociale. Totuși, faptul că, bunăoară i se refuză un drept elementar, cel la libera alegere, care afectează la rândul său posibilitatea organizării normale a unui proces echitabil, reprezintă deja un pas spre ”sacratio”, adică spre procesul de scoaterea omului DSK din câmpul legal…
În aceeași linie de logică cazul lui Osama Bin Laden se pliază mult mai bine pe categoria homo sacer, pentru că Osama chiar a fost scos din câmpul legal. Omorul lui reprezintă cea mai pură formă a lui sacratio – corpul biologic putea fi omorât de oricine, iar acel cineva ar fi fost scutit de crima omicidului.
Întreg ”cazul Bin Laden și Al Quaeda” reprezintă un proces de scoatere graduală a lui Bin Laden și a grupului politico-social pe care-l reprezenta/conducea acesta din ordinea politică.
Întâi a fost Guantanamo și decizia statului american de a le refuza captivilor arabi, afgani și irakieni statului de prizonier de război, așa cum prevedeau reglementările internaționale. Aceștia au fost tratați drept prizonieri extrajudiciari ai SUA. Scoaterea acestor inși din ordinul politico-legal a însemnat că asupra lor putea fi exercitată tortura sub orice formă (ceea ce s-a și întâmplat). Și mai însemna că indivizii captivi n-aveau dreptul la avocat, proces de judecată, și, după eliberare, la despagubiri pentru suferințe administrate sub false motive…
Cu Bin Laden lucrurile au stat și mai simplu: președintele Bush, dar și urmașul său Obama au declarat că îl vor pe Osama, viu sau mort… Și dacă prima parte e ok, pentru că reprezintă dorința unui lider politic al unei țări de a-l trage de barbă pe presupusul vinovat al atentatelor din 11 septembrie, atunci partea a doua, cu mortul, e mai problematică din punct de vedere legal. Pentru că n-ar trebui ca un președinte al unei țări, fie și America, să aibă dreptul de a decide viața și moartea unui om, cetățean al altei țări. La limită Osama putea fi deferit justiției și condamnat. Fie și la moarte. Dar în interiorul cadrului legal. Așa zice teoria, inclusiv cea a dreptului. Sigur, realitățile politice merg dincolo de prevederile teoriei, și totuși…
Cazul lui Bin Laden pornește (ori continuă, zic scepticii) o serie și reprezintă, simultan, un precedent. De decizii prin care suveranul, adică autoritatea politică supremă poate decide scoaterea unui individ/grup din ordinea socială și tratarea lui doar ca corp biologic. După care homo sacer, omul golit de drepturi politice este urmărit până când a fost posibilă exterminarea lui fizică…E paradigma lagărului de concentrare sau a totalitarismului.
E un precedent extrem, pe care n-ar trebui însă să-l neglijăm, din cauza excentricității lui…Pentru că pare a fi doar unul din multele precedente. Cel mai la limită. Dar se găsesc și altele, aparent nevinovate. E bunăoară cazul imigranților ilegali, care-s fie lăsați să se înece în largul mării, fie sunt internați în lagăre și apoi re-deportați acasă. Aceste procese sunt fundamentate de o nerecunoaștere fundamentală a calității de membru al comunității politice. Imigranții sunt tratați ca pure corpuri biologice, unelte grăitoare. Iar uciderea lor nu e considerată crimă. Semn că drepturile nu se transferă.
p.s. a se citi acest post și ca unul despre diferența între teoria și practica dreptului internațional.
post publicat pe blogul Laboratorului de Analiza Politică și Relații Internaționale.