Daniel Kahneman, psiholog american, laureat al premiului Nobel pentru cercetări în domeniul proceselor de luare a deciziilor și economiei comportamentale (behavioral economics) despre cele două tipuri de Sine ale noastre – un Sine experiențial (experiencing selves) și celălalt Sine memorant (remembering selves). Sinele trăitor, zic studiile ar fi secundar față de Sinele memorant. Uneori chiar intră în conflict: trăirea sublimă a unei piese muzicale fascinante, zice Kahneman, poate fi ștearsă complet din memorie de sunetul strident al unei bormașini ce intervine la ultimul acord. Sinele memorant va păstra în stocurile memoriei, în majoritatea cazurilor, fragmentul infim (ca timp și plăcere) al intruziunii bormașinii…
Asta ar trebui să însemne că ”memoriile personale și istoriile orale”, utilizate în istorie, sociologie, antropologie și alte discipline sociale, ar trebui crezute doar pe jumătate. Ele reprezintă ”aduceri aminte”, adică memorări, nu reproduceri exacte ale lui cum a fost. Vechea poveste a credibilității surselor.
Formulat altfel: memoriile despre trecut au și ele un trecut.