cu benzina

Ar fi o mare aiureală dacă am postula, pentru unele resurse strategice, un fel de statut de ”bogăție comună ce nu poate fi privatizată” și care trebuie exploatată în mod egal? Ceva de genul Antarctidei, ar fi fain. Sub egida ONU, bunăoară.

Mă gândesc, desigur, la petrol. Și la derivatele lui, pentru că-s atât de strategice. Pentru că-s atât de inegal distribuite (asta ar da un șut în fund măscăricilor de Chavez și șeihii din pustiu, dar și cetățenilor celei mai mari democrații, americanii, care au o mașină pe cap de locuitor, și care fierărie crapă 20 l pe centimetru de drum parcurs). Pentru că și chinezii doresc câte patru roți de căciulă. Pentru că e un bun super-necesar în baza căruia funcționează cam totul, inclusiv calculatorul de pe care scriu. Pentru că prețurile-s cu perspectivă de creștere. Iar asta înseamnă plăți sporite la toate lucrurile. Pentru că asta se traduce în pământuri părăginite în Moldova, copii distrofici în Africa și epidemii în Asia.

Și să se dea fiecărei țări cu căldarea. De om. Cum iese.

Eu nu țin minte, pentru a cita din Cartea lui Iov, bucata cea mai grozavă a Bbiliei, să fi fost vreun șeih ori Putin sau Chavez la facerea lumii, ori mai încoace, când se formau zăcămintele de petrol…

Nu posed și n-am posedat vreodată un automobil. Merg cu bicicleta, pe jos, cu troleibuzul, autobuzul public și privat. Și-n viitor, sper că îmi rămân fidel. Cred în transportul public. Care se numără printre puținele locuri unde ne mai putem vedea la față.

Pe mine nu mă deranjează că americanii au mașini și eu n-am, ori că chinezii își doresc cu tot dinadinsul fierării. Mă tare stânjenește și stingherește însă faptul că biciletele vor costa mai mult, și laptele, și fructele din copac, și apa, și electricitatea, și restul.