Mircea Cărtărescu într-o emisiune pe care am văzut-o mai bine târziu decât niciodată: Depresiile pe care le trăim rămân în noi. Nimeni nu s-a vindecat de o depresie vreodată. Ea a rămas undeva, într-o cameră secretă, încuiată. Dar ajunge să treci în dreptul ușii ca ea să apară.
pentru o emisiune care poarta acest titlu, ar fi trebuit si gazda profesionista(eugenia voda, pff…), nu doar invitati profesionisti.
destul de profesionista (ca jurnalist) mi s-a parut Eugenia Voda…e critic de film profesionist, adica are treaba cu arta…sugerezi ca ar fi fost musai ca un critic literar sau macar un scriitor sa-i fie gazda?
mi se pare prea precipitata: nu asteapta sa raspunda invitatul, se grabeste sa puna o urmatoare intrebare… asta nu mai e dialog, ci mai degraba interogatoriu.
in fine, isteria asta a intrebarilor mi s-a parut deranjanta.
si imi mai permit o nota subiectiva: ma enerveaza pupincurismu’ ala politicos (“ati facut x, y, z…”, “ati scris n’spe carti…”, “ati luati mii de premii..”). mai lasa-i femeie in pace… daca exista intrebari de pus, sa le puna intr-un climat destins, nu isteric si cu pupaciuni in cur.
pe urma, desigur, conteaza si calitatea intrebarilor… da la capitolu’ asta prefer sa nu spun nimic, ca nu am timp sa ascult toate bombenelile eugeniei si sa aduc argumente pentru a arata ce pretz au intrebarile sale…
“bombanelile” – bla-bla-bla
B are dreptate, cred. Pacat ca in acest interviu depresiile la care se referea Cartarescu transpar ca un fel de vaicareala gratuita si enervanta. Aceasta banalizare e si vina moderatoarei, a felului in care a condus discutia. O scuza poate fi si faptul ca e o emisiune pentru publicul larg, dar hai, nici chiar asa…
B., partea cu calitatea intrebarilor, zic eu, e ok la Eugenia Voda…eu n-as vrea sa privesc comentarii literare in direct sau discutii despre erosul la Mircea Cartarescu…sa nu uitam ca e o emisiune pentru publicul larg, adica pentru toata lumea…
asta inseamna ca stacheta e coborata mult, ceea ce nu-i strasnic – interviuri “profesioniste” (deci cumva elitiste) cu Mircea Cartarescu se gasesc in alte locuri…
Eu am inceput sa privesc aceeasi emisiune cu Plesu invitat in 2000. Si m-a lovit acelasi sentiment ca si pe B. Femeia ceia parca vrea sa demonstreze cui va ceva…E sufocanta
nu-i vorba de profesionism in sens elitist. e de inteles ca stacheta se cere coborita pentru un asemenea format,dar nu pina la banalizare. afara de asta, e mai e si maniera ei de a purta conversatii. prea multa palavrageala si glumite penbile.
Cea cu Andrei Plesu mai e cum mai e, dar emisiunea cu Stefan Plesu…Dupa ce-i spune tipului ca nu l-a invitat in calitate de fiu al tatalui sau celebru, il piseaza cu intrebari despre Plesu senior vreo 20 de minute, tot zimbind prosteste.
Imi place mult emisiunea asta. Prezentatoarea este erudita. Stie sa ii faca pe invitati sa se simta confortabil. Pentru ca spre deosebire de talk-show-rile politice asta trebuie sa faca un moderator de emisiuni de cultura. Faptul ca unele emisiuni sunt mai reusite decat altele este firesc si caracteristic oricarei meserii.
Ai stat cumva de vorba cu invitatii, dupa emisiune? Ti-au spus ca s-au simtit confortabil?
Sau asta e pur si simplu o mica opinie, o simpla intuitie, asa cum lucrurile ti s-au parut a fi?
ma inscriu si eu pe lista de avocati a Eugeniei Voda…are dupa mine, doua merite incontestabile:
– de a fi construit o emisiune privibila, digerabila sub toate aspectele…
– de a fi realizat un fel de apropiere personala cu fiecare invitat, de a-l fi citit/privit anterior, de a-l fi studiat, de a-l feri de intrebarile ultra-stupide de genul: povestiti-ne cine sunteti, ce scrieti etc…iar asta dupa mine e suficient de mult..
p.s. nici o indoiala ca nu e nici pe departe la nivelul lui Bernard Pivot…dar e ok
hop si tocmai la tanc un superb material scris de Andrei Plesu la “tema”:
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/tehnici-ale-interviului
fragment:
Aflu, ca să dau un exemplu, că, invitată la o emisiune prilejuită de apariţia ultimei sale cărţi (Cartea întrebărilor), Ioana Pârvulescu a fost chestionată precipitat cu cinci minute înainte de intrarea în direct, în aşa fel încît era clar că realizatoarea programului nu ştia deloc cu cine urma să stea de vorbă. Autoare a vreo zece cărţi, laureată a unui premiu al Uniunii Scriitorilor, traducătoare de anvergură şi profesor la Litere, Ioana Pârvulescu era întrebată, fraged, dacă e la prima apariţie editorială. Un scurt plonjon pe Google ar fi fost de ajuns pentru edificarea intervievatoarei şi pentru evitarea gafei. În alt fel, am păţit-o şi eu. Am lansat, de curînd, o carte intitulată Despre frumuseţea uitată a vieţii. Înainte de lansare, o domnişoară binevoitoare m-a rugat să răspund la cîteva întrebări. Prima: „În ce constă frumuseţea uitată a vieţii?“ Domnişoara credea, aşadar, că la această întrebare (de care mă ocupam în peste două sute de pagini de carte) se poate răspunde linear şi concis: „În pere şi mere“, sau „În chefuri“. Domnişoara nu pierduse timpul să-mi răsfoiască textul. Drept care mi-a pus şi a doua întrebare: „Spuneţi-mi, vă rog, ce conţine cartea dvs.?“ „Unele texte. Dar de ce mă-ntrebaţi?“ ar fi fost singurul răspuns cinstit. N-am avut însă puterea să continui conversaţia.
da, bineinteles ca multe depind de termenii comparatiei. DAr cu asa strategii poti justifica pe aproape oricine. Intotdeauna se poate gasi un y care sa fie mult sub nivelul lui x, dar x ramine a fi cine este. De fapt, in cazul Eugeniei Voda m-au enervat gafele tocmai pentru ca multe lucruri le face ok. Pacat.
dar in fine, daca tot comparam…Uite, Школа Злословия e o emisiune cam de acelasi gen dar cu o abordare lipsita, de ex, de stupida idolatrie specifica Eugeniei Voda. Se cade si acolo in frivolitate, destul de des, dar pina la urma analiza si sarcasmul justifica si episoadele alea.
@B
Nu am stat de vorba cu invitatii, dar se vede cand un om se simte comfortabil la o emisiune si cand nu. Apreciez si eu articolul lui Plesu, si cred ca prezentatoarea de la “Profesionistii” are macar meritul de a nu cadea in derizoriu cu intrebari de genul: “Povestiti-ne despre ce este cartea Dvs!?”
M., si mie imi place “Школа Злословия”…dar aia e din alta poveste…necredinta lor sistematica si iconoclasmul ridicat la rang de cult pot deraia si ele o discutie interesanta cu un ins competent…cum a fost cazul celebrei editii in care l-au avut ca oaspete pe Leonid Parfionov si-n care a iesit o cacealma din care parfionov a mers obidit, Tolstaia si Smirnova au sarit de cateva ori calul etc…
p.s. cand a fost Zviaghintzev, prin 2006-7 la Школа Злословия, prezentatoarele s-au intrecut sa-l laude, sa-i spuna cat de mult apreciaza faptul ca nenea face filme pentru alt publik decat “obyvateli”..semn ca-i si acolo cu urcusuri si coborasuri, ca peste tot…
da, aproape imediat dupa ce am trimis acel comentariu am si regretat ca am adus in discutie Школа Злословия, pentru ca sunt prea multe diferente intre ШЗ si Profesionistii ca sa le putem compara. Sunt de acord cu ce spui despre ШЗ. Acuma sa vad cum o dreg..Daca facem abstractie de iconoclasm pt o clipa si analizam doar segmentul de emisiune ce are drept scop a scoate la rampa particularitati de interes general — asta fiind si scopul Profesionistilor, imho — Tolstaia si Smirnova au mult mai multa sobrietate si acuitate decit Eugenia Voda. Cind Smirnova si Tolstaia intrec masura, ramin cu ideea ca, ma rog, n-au avut dreptate, nu sunt de acord etc. Dar gafele Eugeniei Voda sunt pur si simplu penibile si imi provoaca doar exasperare. Adica sunt pur si simplu o deficienta de bun gust, nu greseli propriu zise.
Cit despre justificarea meritului ei prin comparatii care o pun intr-o lumina mai buna..Nu stiu. E ca si cum ai lauda pe cineva pentru ca nu face greseli de gramatica. Pina la urma, cunostintele ei despre invitati sunt minimul la care ne putem astepta de la un moderator.
bun, eu comparam pe Eugenia Voda cu restul “jurnalistilor si moderatorilor” culturali de la TV-ul romanesc…nimic mai mult…
si ca s-o mai scuz o data, mi-as zice ca meseria de mdoerator al unei emisiuni “culturale” e o chestie a naibii de grea…si-mi mai amintesc ca insi mai “competenti” s-au dus de rapa…sa-l amintesc doar pe Liiceanu care facea impreuna cu Plesu o celebra emisiune Altfel la Realitatea…intr-un moment decisesera ca ar fi bine sa invite “tineri de succes”, dar a iesit ca chemau oameni “din afara” ca sa se laude tot pe ei…
tocmai de asta si zic ca, daca bagam una peste alta faptul ca emisiunea este una adresata publicului larg, la un post de televiziune generic, despre oameni cu diferite ocupatii – actori, poeti, muzicieni si altii, cred ca e o emisiune bunicica…
p.s. daca tot am pornit o vorba despre moderarea emisiunilor culturale, eu as vrea sa mai fur ceva din discutia asta, niste titluri de emisiuni culturale ce pot fi vazute pe net..n-am preferinte: rusa, germana, franceza, spaniola, engleza, italiana, toate-s bune…
Adica emisiuni culturale de tip interviu personal cu moderatori pe care sa-i consider model? Chiar acum am dat un search pe youtube sa vad ce gasesc din emisiunile la care ma uitam odata. N-am prea gasit, iar ce am revazut n-as mai recomanda.
Recent mi s-a recomandat asta: http://www.tvo.org/cfmx/tvoorg/theagenda/
Nu e cu interviuri personale ci cu teme de discutii, uneori culturale. Cele citeva editii pe care le-am vazut au fost ok. Daca te uiti la “programs A-Z” gasesti toate emisiunile canalului, printre care sunt multe chestii care mi-au stirnit curiozitatea dar pe care inca nu le-am vazut.
Mai trag cu urechea pe-aici: http://www.cultradio.ru/doc.html?id=380010
Programul e de moda veche (cum vezi chiar din denumire), dar se spun si lucruri interesante.
Doar cîteva mici remarci :
cred că emisiunea lui Pleşu şi Liiceanu este structural diferită de cea a Eugeniei Vodă. Modul lor de funcţionare este diferit. Ceeea ce impune ca problemă modul în care trebuie să gîndim raportul (comparaţia, dacă posibilă) între aceste duă forme diferite de emisiune. Nu m-aş grăbi să compar eşecul sau succesul acestora : căci în ce condiţii poate fi făcută o comparaţie?
Si mă mai întrebam doar cînd « particularităţile » devin de « interes general »…
@B, despre particularitati de interes general: te indoiesti ca unele biografii sau opinii, inevitabil particulare si subiective, pot fi interesante? Doar asta am vrut sa afirm.
Nu, nu – nu mă îndoiesc. Ba chiar cred că înţeleg ce ai vrut să spui.
Mă întrebam doar în ce condiţii e posibil acest fenomen (CȊND particularităţi devin de interes general)… Ȋn fine, nu vreau să insist… Poate că nu e foarte important acest aspect…
Dar mi se părea doar că ar fi interesant de facut intelegibil acest fenomen. Mă gîndeam, de pildă, că particularităţi devin de interes general cînd acestea devin, de fapt, exemplare… Dar, în fine…
Adica atunci cind exemplifica o problema/un concept/un fenomen pentru care deja exista interes? Da, mi se pare plauzibil. Alte citeva idei:
* o particularitate poate fi interesanta ca ocazie, ca intrare intr-un subiect, fara a fi o exemplificare in sine. Lui X i s-a intimpat asta in conditiile astea, lucru care i-a ocazionat o epifanie, sa zicem. Daca i se intimpla lui Y, care ar fi strins din umeri si ar fi mers mai departe, intimplarea nu mai era interesanta.
* o particularitate poate fi gustata in sine, pentru ca e povestita captivant. Vorbitorul mi-o descrie atit de seducator incit ajung sa apropriez perspectiva si experienta lui. Si atunci particularitatea e interesanta pentru ca deja ma priveste, deja e a mea (si fiind a mea, nu mai trebuie justificata suplimentar, pentru ca eu imi sunt interesant mie insumi). In acest caz, ea nu devine de interes general prin transcendenta ci prin seductie, raminind a fi o particularitate.
* Curiozitate. Sa zicem, X a scris o carte care mi se pare geniala. Fara voia mea, percep cartea ca produs al unei minti particulare, si incepe sa ma intereseze persoana lui X ca univers mai mult sau mai putin coerent in care se situeaza si cartea geniala. Deci o suma de particularitati sunt interesante pt ca formeaza un context sau o continuare a cartii geniale.
Sfirsit de impromptu…
daca ne oprim aici, s-ar putea probabil spune ca emisiunea “Profesionistii” se alimenteaza cu precadere din a treia categorie (curiozitatea)…
pe Kultura (cea ruseasca) ar fi emisiunile lui Erofeev (Apokrif) si Arhanghelskii (Tem vremenem)…Erofeev are o parte slaba – e doar scriitor. Arhanghelskii, pe de alta parte, e jurnalist si daca nu ma insel chiar nitel istoric…ambii invita oaspeti din diferite arii/zone culturale. desi Arhanghelskii e mai putin celebru decat Erofeev, mie-mi place mai mult: temele-s diferitem invitatii cat se poate de pestriti – preoti, scriitori, filosofi, politicieni etc..
mai ascult pe France Culture “Repliques” a lui Alain Finkielkraut…adica in temei scot podcasturi pe care le bag pe mp3 player si le ascult unde si cand pot…
NPR e o buna sursa pentru toti vorbitorii de limba engleza…”All Things Considered” merita o remarca speciala – uneori pe acolo se invarte si Andrei Codrescu…
si daca intereseaza pe cineva emisiuni radiofonice politice (de stanga, mai ales) Against the grain (http://www.againstthegrain.org/) de la Pacifica Radio e o destinatie buna…
asta ascult/privesc regulat…