Nutresc un fel de fascinație specială pentru sărbători precum 8 martie, Ziua Internațională a Femeii – e una dintre puținele ce scoate la suprafață și face vizibile majoritatea idiosincraziilor, stereotipurilor, scurtăturilor de gândire, somnuri ale rațiunii, duplicități și alte lucruri frumoase ce stau dosite în bunătățile de oameni ce suntem noi…Mai mult, nu doar că le extrage din adâncuri, ci le dă posibilitatea să se manifeste din plin descoperindu-și esențele…Puține alte sărbători mai împărtășesc această frumoasă calitate de a fi loc public de întâlnire deopotrivă pentru nesimțire și fățărnicie, gândire scurtă și extremism moral, naționalism de carton și cosmopolitanism de hârtie (igienică), poate 14 februarie, 9 mai și 28 iunie…
Polivalența sărbătorii permite și o anumită generalitate a mesajului – celebrăm Femeia – permite privatizarea și utilizarea ei retorică în aproape o infinitate de feluri.
Pentru unii, corecți politic, ea a constituit un bun prilej de a mai arunca două-trei pietre în stafiile Klarei Țetkin și Alexandrei Kolontai – adicătelea, dacă inițiatoarele unui proiect nobil vin din partidul ”incorect” atunci ne punem luntre și punte și îngropăm proiectul, indiferent cât de mult bine ar conține acesta…
Pentru alții, mai puțin corecți politic, dar la fel de intoleranți, sărbătoarea a meritat disprețuită pentru că, vedeți, prin potențialul de emancipare și echitate socială ce-l conține ea ar ”lovi în valorile noastre tradiționale creștine” și ar mai și suferi de păcatul consumerismului. Că doar se știe, Dumnezeul religios dă femeia pe mâna bărbatului, care, legitim și cu sufletul curat poate aplica 3-4 scatoalce consoartei – femeia nebătută, mai zice o comoară de înțelepciune tradițională, ar fi ca o ușă neferecată. Pe scurt: e creștinește, e tradițional și patriotic să-i dai la bot soției/mamei, dar, ferita Sfântul să-i dai o floare, zâmbet, bomboană/inel/colier, că te bate Dumnezeul anti-consumerismului cu bâta…
Pentru și mai alții ziua s-a dovedit a fi tocmai bună pentru o spălare de imagini: dintre idioții cei mai tupeiști face parte ambasadorul Iranului la Moscova, care, a decis, nici mai mult nici mai puțin, să pună o adresare-felicitare pe blogul personal, și să tragă o petrecere-ospăț, cu astă ocazie.
sursa: Drugoi
Blogul ambasadorului conținea, în dulcele stil clasic al limbajului de lemn sovietic, o ”sfântă exaltare” înșirată preț de câteva zeci de fotografii în fața nebănuitelor oportunități ce se deschid în fața unei femei în Iran.
Faptul că în Iran femeile sunt spânzurate de brațul macaralei pentru ”delicte” precum legături extraconjugale, relații pre-maritale și cererea unor drepturi, nu a prea tulburat liniștea sufletească și trupească a petrecăreților de la ambasadă ci doar a aglomerat secțiunea Comentarii de pe blog.
sursa: Drugoi
…Am surprins diferite reacții ”critice” azi, unele idioate, altele mai elaborate, dar care, în cor, condamnau vehement instituirea unei zile internaționale a femeii…
N-ar trebui să mă mire faptul că majoritatea absolută a vocilor ”critice” (chiar țin la ghilimele), au venit din tabăra bărbaților. Semn că sexismul există, chiar dacă fără sexiști declarați…
3 cuvinte despre mesaj…
Așa cum se întâmplă de obicei cu polemicile sensibile, partea cea mai grea a travaliului discuțiilor este menținerea în câmpul de vedere a subiectului ce se discută. Asta pentru că ispitele de escamotare și deturnarea temei pe arăturile ideologice, religioase și personale e prea mare…
Cel mai grav păcat, cred, ar consta în aruncarea copilului ”atenție la problemele curente ale discriminării femeilor” cu apa ideologică a feminismului extremist, comunismului, cosmopolitismului și altor -isme.
Pentru că, ceea ce mi-au zis majoritatea prietenilor mei astăzi a tras la linia asta: ce dracu să celebrăm o sărbătoare comunistă/imperialistă/internaționalistă?
3 cuvinte despre teorii și practici.
Admit că feminismul abstract e o capcană ce uneori creează exploatare în loc să elibereze – a se vedea articolul Houriei Bouteldja din criticatac.ro, dar și excelenta monografie a Milliei Thayer ”Making Transnational Feminism: Rural Women, NGO Activists, and Northern Donors in Brazil”, care pun, ambele, întrebări relevante cu privire la dificultatea elaborării unui mesaj unic feminist ce ar transcende diferențele culturale, de clasă, de acces la resurse etc. Dar, fraților, asta nu legitimează deloc celălalt demon, relativismul cultural și apelul la tradiționalitatea unor practici și la singularitatea lor ”culturală” (cum o face un recent auto-proclamat și auto-întronat ideolog al identităților naționale de pe malul Bâcului ce amestecă aiurea misticisme, filosofisme, naționalisme și religisme pentru a justifica faptul că a da la bot celui mai slab e legitim, justificat și chiar necesar).
E un caz aproape tragic și criminal când violența fizică este dublată de violența simbolică, iar tirania fizică, susținută și justificată de tirania simbolică. Ultima pipărată, de la o vreme, cu cruci și citate din Biblie.
Că două-trei zăpăcite de la universitățile din Paris, Los Angeles, San Francisco sau New York o iau razna, asta nu-i dă dreptate lui Ghiță să aplice croșee soției când i se scoală…potența. Nici economiei să plătească femeile cu 70 la sută din salariul bărbatului. Nici altora…O negândire asemănătoare se observă și în cazul antisemitismului, sau paradoxal, a anti-antisemitismului – vezi cazul profesorului de la Yale Amu Chua – 2 evrei care se găsesc în topul celor mai bogați sunt tratați ca fiind toți evreii, așa încât, eventual, pentru porcăriile pe care le vor face ăia doi, vor suferi membrii de rând ai comunității evreiești.
Bucata complicată a elaborării unor strategii de combatere a discriminării femeilor constă în faptul că acestă discriminare nu este, decât în cazuri extreme, o practică vizibilă sau ce se prezintă ca fiind rea. Din contra, discriminarea se introduce subtil în majoritatea practicilor, inclusiv cele ”bune”, transcende granițe locale și naționale (cum ar fi practicile de exploatare a muncii feminine de către corporațiile străine în Bangladesh, Vietnam, China), se deghizează în mii și mii de forme, unele ușor perceptibile (discriminarea la salariu, posibilități de angajare și creștere profesională), altele aproape imposibil de observat – violența în familie (ascunsă după zidul rușinii), diferența de roluri sociale și conținutul acestora etc. Tocmai din acest motiv strategiile unice nu funcționează, dar din același motiv e bine că avem cel puțin o cauză ”internațională”, un fel de ciment din care am putea construi un adăpost atât pentru femeile spânzurate în Iran și Arabia Saudită, cât și pentru cele violate sistematic în toată lumea…
p.s. Regret că nu dispun de mai mult timp pentru a elabora unele argumente, că nu am putut să fiu rece și calm. Și că mă mult prea aprind. Asta-s eu.
Vitalie, fara a fi ipocrit doresc sa subliniez doua lururi:
1) daca la nivel national si international dorim sa luptam impotriva discriminarii femeilor, atunci trebuie sa o facem in fiecare zi, nu doar intr-o singura zi pe an. Sa scriem asemenea articole si in alte zile, sa atragem atentia asupra abuzurilor si in alte perioade ale anului. De asta nu imi place mie ‘ziua femeii’, ‘ziua internationala de lupta anti-SIDA’ ‘ziua X’, ‘ziua Y’ sau alte mascari simbolico-ideologice. Unii dintre noi iubesc (si o arata!) in fiecare zi, deci zilele Sf. Valentin sau a Dragobetului nu vin cu nimic in plus. Unii dintre noi lupta impotriva discriminarii, a bolilor, si asa mai departe in fiecare zi, de aici irelevanta unor scalimbaieli simbolice. A ‘pretui’ femeia oferindu-i un buchet de flori si scotind-o la teatru de Sf. Valentin si 8 martie este, pentru mine, o declaratie nesimtita: ‘na, fa, ia de-aici ca pina la anu’ nu mai primesti’. Din pacate asta se intimpla de mult, mult prea multe ori. M ai ales pe meleagurile noastre natale.
2) daca la nivel inter-uman ziua de 8 martie este pur si simplu o zi simbolica in care barbatul trebuie sa aduca un buchet de flori (smulse din pamint) in plus femeilor din viata lui, atunci tare as dori ca de ziua barbatului (cica ar fi pe 5 mai, habar n-am!) si femeile sa ofere un buchet de flori barbatilor din viata lor (soti, tati, amanti, fii, etc.). Nu cunosc nici un barbat care sa fi primit macar un ‘la multi ani’ cu aceasta ocazie.
Eu nu vad nimic ipocrit in aceasta luare de pozitie.
O mică intervenţie: bărbatul care afirmă că sărbătoarea de 8 martie nu corespunde valorilor tradiţionale creştineşti ale românilor, niciodată n-o să-şi permită să-şi lovească soţia. Nu poţi fi creştin pe jumătate, dacă el îşi manifestă convingerile prin respingerea zilei de 8 martie pe motiv că e creştin, atunci crede-mă, el n-o să ridice mîna la o femeie.
Ai cam încurcat creştinii adevăraţi cu oamenii care pur şi simplu se declară creştini.
Ar fi bine să ştii că pentru ortodocşi există Ziua Mironosiţelor, duminica a treia după Paşti, în care sărbătoresc femeia creştină.
@Andrei, exista o categorie de oameni ce lupta cu discriminarea femeii, sub orice forme, in fiecare zi…nu pretind ca m-as numara printre ei..eu scriu uneori articole despre discriminari si mecanisme ascunse de segregare…si ma mai stradui sa evit discriminarile, acolo unde le vad si le stiu..si cred ca asta faci aproximativ si tu (ti-am citit niste comentarii pertinente la adresa feminismului candva)…asta inseamna ca sarbatoarea n-ar fi pentru mine, nici pentru tine…dar e pentru restul, de care avem nevoie in egala masura: pentru publicul general ce poate sprijini politici de eliminare a discriminarilor, acelasi public general care performeaza, de obicei, violenta in familie si discriminarile grave…deci, e o ocazie de a discuta intr-o zi doar despre asta…ca in restul zilele agenda subiectelor, stii si tu, e diferita…tocmai de asta sustin initiativa unor asemenea zile…pentru ca ele focuseaza atentia publica si cea institutionala asupra unor probleme…lucruri ce se intampla mai rar in restul zilelor…
inca ceva, cu “ziua barbatului”…eu n-o vreau…pentru ca nu-s discrimiant pentru ca as fi barbat…pentru ca-s imigrant, sau sarac, sau vorbitor de o limba “incorecta’, asta da, dar ca barbat nu…cum zicea un prieten cu referire la Homo sacer in lumea actuala: you can buy your way out of homo sacer…cu femeile nu e asa: ele-s batute, anume pentru ca-s femei, deci mai slabe, deci mai putin puternice fizic, privite ca obiect sexual, desconsiderate etc…si doar pentru faptul ca-s femei…
rezum: barbatia mea nu e discriminata decat foarte-foarte rar, feminitatea femeilor – aproape zilnic…
@Maria, nu aveam in vedere toti crestinii…doar unii dintre ei…si mai ales vizam retorica crestinoida a celor ce discrimineaza si cauta argumente s-o faca si in continuare…