Nume. Cele publice reprezintă câmpuri de bătălie politice (cele private de multe ori sunt un blestem/har purtat pe toată durata vieții). Aproape oriunde: bătălia pentru strada Pușkin. Pentru bulevardul Grigore Vieru…
Los Angeles-ul mustește de nume hispanice. Santa Monica, Santa Barbara, Figueroa, Pico, Sepulveda, San Vicente, Marina del Rey, Mar Vista, Santa Rosalia, Alameda, San Pedro, El Sereno, Santa Ana, El Paso, Los Feliz,
Se găsesc și destule cu nume americane. Dar totuși multe poartă nume hispanofon. Și mai curios: unele nume au fost moștenite hăt din vremea dinaintea ”cedării” Californiei de către Mexic în urma războiului mexicano-american din 1846-1848… De exemplu: bulevardul Pico poartă numele lui Pío Pico, ultimul guvernator al provinciei mexicane Alta California… Santa Monica e numele dat de spanioli în anii 70 ai veacului optesprezece unei părți a regiunii, locul unde stă azi orașul cu același nume. L-au păstrat americanii… Strada Figueroa, care trece prin chiar centrul Los Angeles-ului duce în spate numele altui guvernator mexican al Californiei (tot de pe vremea când California aparținea Mexicului) – generalul José Figueroa. Și-s foarte multe…Nu știu de ce fac americanii asta, că nu i-ar fi costat prea mult să bage vreo 5 Parisuri, 3 Moskove, 6 Strasburguri și niște Middletowns pentru a ”americaniza” toponimia…O fi comoditate, o fi lipsă a unei ranchiuni istorice…
Asta contrastează mult cu practicile onomastice politice utilizate în zone ca Moldova, unde străzile și-au schimbat complet numele de vreo 5 ori pe durata unui veac. Unde nu se găsesc prea multe străzi ale unor oameni ce au eliberat orașul de naziști, unde nu încape o stradă a donatorilor de sânge, unde nu e loc pentru martiri creștini, ilegaliști comuniști, preoți-eroi și oameni teferi din toate vremurile adunați grămadă…
Eu încă mă găsesc în uimire.