Andrei Pleșu într-un interviu despre fugă și reîntoarcere în vremurile dictaturii:
Reporter: Dar la ce vă întorceaţi în ţară? Tocmai spuneaţi că eraţi şomer…
A.P. Aveam această idee oarecum juvenilă că, dacă trebuie să plece cineva, atunci să plece ştabii şi activiştii, nu să plecăm noi. Nu noi eram cei care făceam probleme ţării.
Uluitor este ca “ei” (don’t know, securistii, activistii de partid, bla bla) se simt ca la ei acasa in Romania. Daca romanii ar fi avut un antidot pentru genul asta de fiinte, urcarea lor la putere nici n-ar fi fost cu putinta… In Romania, ei trebuiau sa se simta straini.
Recunoasc că-mi scapă “fineţea” observaţiei pleşiene…Herta Mueller tocmai reproşa, venind la Bucureşti, faptul că intelectualii rămîneau în ţară….
@B., frumos spus…eu cred ca ei au reusit sa faca contrariul (spre rau): sa ne faca pe noi sa ne simtim straini in Romania, sau Moldova..
@Vladimir, n-as fi atat de rau cu Plesu sau Liiceanu…ultimul observa: Herta Muller avea o limba in care sa se refugieze, un fel de patrie adoptiva…romanii vorbitori de romana nu aveau optiunea asta…sau le era mult mai greu. nu consider rezolvata inca dilema
‘rezistenta prin cultura” – “disidenta galagioasa”… sunt prea multe “intamplari” aici…