.

(Into the wild, 2007). Hristos, în pustie, avea sprijinul Tatălui. Și al Diavolului. Care-i securizau existența fizică – e greu de închipuit vreo furtună de nisip ori o avalanșă de pietre care ar fi amenințat protagoniștii celei mai celebre discuții din istorie (aia cu ispitirile). Cred c-o fi fost vesel să trăiești după regula lui ”Scris a fost!”.

Christopher McCandless, insul real despre care-i făcut filmul, plus o carte, nu dispune de o asemenea foaie de parcurs: nicăieri nu s-ar găsi un ”Scris a fost!” care ar conține ceva garanții ale unei traiectorii. E un individ cu fobii, trăiri, vise, iluzii ce-și tipărește în fentă, căzătură după căzătură, cucui după cucui propria carte a vieții, având o copertă în spate (nașterea) și una în față (moartea). Într-un final, natura-l ucide. Semn că nu i-a fost sortit să devină un Mântuitor. Era atât de bine să fi avut un Diavol alături. Îi ținea măcar de frig.