Am rugat-o pe sora mai mică și o prietenă a ei să culeagă, de la puținii moși ce au rămas prin sat, amintiri personale, impresii ori povestiri/zvonuri despre două mari lucruri ce au zguduit satul la un interval de vreo 3 ani: întâi, omorârea populației evreiești locale în Deal la Cruce (vreo 20 inși împușcați de jandarmi plus un altul măcelărit de un sătean), apoi deportările de pe vremea sovietică.
Cum mărturiile oficiale, documentate prin arhive și culegeri de documene îmi sunt ”prietene”, memoria orală, distorsionată așa cum apare ea după vreo 60 și ceva de ani de la evenimentele cu pricina, mi se părea un teren bun de sondat.
Mai am și frica, perfect justificată, că până ajung eu vara viitoare acasă așa încât să pot sta de vorbă personal cu moșii, mulți dintre ei s-ar putea să plătească tributul biologic popei.
Spune soră-mea: m-am dus la M., un nene de vreo 80 și mulți ani și-l rog să-mi povestească, adicătelea cum au fost împușcați evreii, cine a făcut-o, ce-și amintește că ar fi vorbit satul după aia, și câte-n lună și-n stele.
Moșu s-a gândit o vreme, după care a zis, cam răstit:
– Știu, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Am văzut, dar n-o să-ți zic nimic. Mă tem.
Haide, mă, la 80 de ani să-ți mai fie încă frică să zici ce ai văzut?
De râs? De plâns?
Vitalie,
nu trebuie să te mire frica moșului! Oroarea şi anxietatea sunt înrădăcinate adînc, poate chiar definitiv, în conştiinţa ex-omului sovietic. E o frică organică, sălbatică. Te miră acest lucru? Dar de ce nu te miră faptul că mitul despre Stalin bîntuie o bună parte a populaţiei din Rusia? Existenţa acestuia se află la antipodul haosului şi istabilităţii, aşa se crede! Dar dacă e aşa în vintrea marelui fost imperiu, cum ar putea fi altfel la periferia lui prăbuşită? Mediul moldovenesc e propice pentru prejudecăţi, temeri, răstălmăciri, ambivalenţe, nişă pentru interpretări nelimitate…
Vladimir, ma gandeam ca apropierea mortii le niveleaza pe toate: frici, angoase si arunca poduri spre o alta lume. ma conving ca nu e asa. cred ca oamenilor si in mormant le e frica de lumea asta. si-i inteleg, ca au avut prea multe motive sa se infricoseze, sa se dea la pamant, sa se ascunda la firul ierbii, sa se refugieze in tacere
de plans!- categoric!..si oamenilor le e fica nu de lumea asta, dar de anumite lucruri, stari induse de un regim, ce desi i-a ramas doar fantoma, inca mai infricoseaza pana-n ultima zi a vietii…mai e de mirare ca unii ca unii au “alergie” numai de la gandul ca ar putea reinvia acest regim?!!!
Nu e de ris, cu atit mai mult de plins – de inteles. In primul rind, nu e clar de ce ii este frica mosului. Psihicul uman este o masinarie in care “unde dai” nu corespunde cu ” unde crapa”. Adica, noi vedem corelatii acolo unde ele nu-s, si invers.
Inteleg ca subiectul care il promovezi e altul, dar mi se pare ca nu este justificat sa propui (ca nu le faci expres, dar le sugerezi)generalizari inainte de deslusi care sunt cauzele.
Doar o simpla versiune (din multimea celor posibile), poate pentru el fricile sau adunat toate impreuna, inclusiv viitorul neant, care tie iti pare (de la virsta asta) ca ar trebui sa elibereze, dar pentru el ar putea fi cea mai inspaimintatoare asteptare.
Iurie, s-ar putea sa nu inteleg multe, ca n-am stat de vorba cu el personal si nu-l cunosc decat in treacat. dar cred ca are si mosul o problema: cea a constructiei istoriei – cum naiba sa povestesti nepotilor istorii din vremea ta si sa fii credibil cand conditia elementara a acestor amintiri e sa fie in vre-un fel veridice? si daca nu eram eu ci nepotul lui care-l intreba, bunicule, de asta nu mi-ai zis, dar ai tacut, de ce?
nu de alta dar batranetea nu e doar o varsta individuala ci e si o constructie sociala cu anumite functii: sa intruiasca, sa transmita experienta, sa educe… ce ma fac eu cu un nene care refuza sa educe tineretile mele?
Cu amintirile situatia este inca si mai incurcata. Ele (amintirile) nu sunt o baza cu fisiere care le accesam, dar sunt interpretari care le facem in dependenta de foarte multi factori.
Iar batrinetea cred ca este mai mult un punct de referinta ce reprezinta finalitatea, iar batrinii sunt exponentii acestei stari. Instuirea si transmiterea experientei au si ele loc cumva, or noi toti suntem prinsi intr-o “mreaja informationala”, dar nu cred ca aceasta este conributia sociala principala, daca, in genere putem vorbi in astfel de termeni.
Frica avea raport direct cu moartea, nu cu o simpla mustrare. Bătrînul știe că în orice timpuri vorba multă poate avea consecințe.
Aspectul amintirilor i-a conditionat frica.
El este prizonierul fricii sale. Aceasta virsta de 80, nu-l sperie intr-atit de ziua de maine care i-a mai ramas, ci de acel sentiment ce stirneste cosmarul in sufletul sau. De ce nu, si plans…