alt film,re- văzut tot ieri.

„Toba de tinichea” (1979) – după romanul cu acelaşi nume semnat de Gunter Grass. Mă deranjează traducerile-pirat, alea cu o voce rusească răguşită, care citeşte cu aceeaşi intonaţie lacrimile, ţipetele, bucuria şi orgasmele eroilor. De aia mă mulţumesc cu situaţiile în care dublajul este suspendat de „non-verbalitatea” filmului. Scena favorită, pe care am văzut-o de cel puţin câteva zeci de ori: adunarea partiinică a fasciştilor din Danzig (Gdansk). Orchestrele „brune” interpretează marşuri incolore, motive războinice şi kitschuri muzicale eroice, când micul Oskar îşi face apariţia (era să spun intră în scenă, când de fapt toboşarul intră sub scenă) nelipsita lui tobă de tinichea. Micul toboşar reuşeşte să „falsifice” puţin câte puţin tonul agresiv al muzicii, până când orchestra ajunge să interpreteze „An der schönen blauen Donau”. Fain, domnule Grass! Multă ceapă, adică.