Acum că-s clare cărțile referendumului constituțional din 5 septembrie, că-i la vedere (și gândire) interogația căreia cetățenii cu drept de vot îi vor zice Da sau Nu, și că CEC a înregistrat deja primii concurenți (deci dezlegare la campania electorală), pot așterne pe câțiva cm pătrați de pixeli un fel de opinie. De fapt justificarea unei opțiuni. Votez Nu. Boicotarea evenimentului, pe care-au pus-o la cale niște tovarăși mai roșietici nu-i o atitudine brează – nu de alta, inșii ar fi putut rezolva ”criza constituțională” încă în decembrie anul trecut, dar n-au făcut-o – însă prezența mea la urnă va fi legată de un Nu.
Ceva motive pe scurt:
– găsesc că revenirea la modelul alegerii directe a președintelui de către popor e doar…o revenire, adică reactivarea unui model mai vechi, naufragiat destul pe la sfârșitul anilor 90; că-i o haină veche și ponosită, cu găuri și rupturi la toate colțurile, dar care-i vândută drept proaspăt cusută; că-i o căruță stricată pe care indivizi cu spirit inventiv au vopsit-o în altă culoare și-o dau la pulime ca Ferrari; că-i o greblă în care, slavă Domnilor (lista lor poate fi văzută aici), am mai călcat de cel puțin alte 3 ori; în fine, că-i un model semi-parlamentar/semi-prezidențial similar a cărui unică virtute e un război permanent între președintele țării și parlament/prim-ministru, corelat cu o inegalitate de responsabilitate și forță executivă între actori: președintele-i cel care vorbește, fără a-i păsa de consecințe, iar guvernul e cel pedepsit pentru eșecurile tuturor…
Deci deloc o noutate, cum încearcă să mă convingă un președinte de onoare al unui partid fost suporter al republicii parlamentare, acum, care acum, că tot s-a pricopsit cu candidat prezidențiabil, vrea să-și dăruie sieși și partidului ce-l (ne)conduce un ditamai președinte; și alții ca el.
Fără introducerea unui articol special în Constituție care ar stipula că președintele țării nu are dreptul să ocupe funcții de partid și că, din momentul accederii sale în funcție, persoana dată își suspendă calitatea de membru de partid, toată afacerea cu președintele ales de popor va semăna mult cu…o altă treabă urât mirositoare (zisă în popor și căcat), practicată vreo 8 ani la rând: ședințe de partid organizate sub egida statului, președinte ce are în grijă doar o parte de electorat (pe restul scuipându-i avan, de la înălțimile programului partidului), agitație electorală permanentă în favoarea partidului prezidențial, posibilități extra-legale de control asupra guvernului și deputaților (mai ales prin disciplina de partid), contopirea aparatului de stat cu cel de partid etc… Abia am scăpat de un circar și nu mai vreau altul, mai luminat poate și cu pretenții ”democratice” (adițional ochelari, înălțime de 2 m sau păr proaspăt așezat pe chelie liberal-democrată)…
– găsesc un alt non-sens în Constituție localizat în modul de aranajare al instituțiilor statului: insul care dă medalii, numește ambasadori și taie panglici (zis și președinte de țară) se află într-o asimetrie brutală de pondere în raport cu sine însuși: deși funcția-i simbolică și eventual onorifică, imposibilitatea umplerii ei cu conținut uman (adică alegerile) poate paraliza și spre final, chiar răsturna, un întreg parlament perfect legitim, ales cu votul treaz al electoratului. Pe viitor, acestei asimetrii i se va mai adăuga o alta, de legitimitate: dacă trece referendumul, președintele, ca ins ales pentru calitățile personale, va deține un avantaj imens de legitimitate în fața Parlamentului ales pe liste de partid.
Soluția mea: alegerea președintelui de către Parlament cu simplă majoritate (50+1 deputați), demiterea în aceleași condiții – astfel încât insul care se crede dincolo de lege să poată fi rechemat rapid.
Dacă le adaug și trag linia, rezultă un Nu pe buletinul de vot, și un Da în minte pe care-l voi aplica unui alt referendum. Cândva. Altădată.
Dacă e să acceptăm acest referendum în sens direct, adică un instrument de a afla opinia alegătorilor, argumentarea ta are sens.
Dacă însă facem păcatul să considerăm iniţiatorii lui capabili de ipocrizie, el seamănă cu o simplă amînare a alegerilor parlamentare şi un fel de datorie întoarsă PD-ului care nu a apucat mai nimic din ce s-a împărţit în această guvernare. Referendumul mai poate fi un exerciţiu (mai ales pentru voturile de peste hotare), o încălzire, un pretext pentru apariţii pe agenda publică, multe şi mai cîte, numai referendum nu prea pare.
“Fără introducerea unui articol special în Constituție care ar stipula că președintele țării nu are dreptul să ocupe funcții de partid și că, din momentul accederii sale în funcție, persoana dată își suspendă calitatea de membru de partid…” – s-a facut in Romania si nu a mers. Presedintele organiza sedintele cu partidul departe de presa.
@IM, de aia ziceam ca procedura de revocare a presedintelui trebuie sa fie simpla si relativ facila – presedintele sa poata fi rechemat prin 50+1 voturi ale Parlamentului…
@Ion Grosu, asta ziceam si eu…e o amanare a unui denzodamant si a unei rezolvari…plus restul ce spui si tu: incalzire, pretext, show si loc garantat in presa
Nu prea sunt state in care presedintii sa fie revocati cu o majoritate parlamentara simpla. Solutia pe care o propui este una ad-hoc si care se pliaza pe situatia actuala. Dar imagineaza-ti ca dupa viitoarele alegeri partidele incep sa se certe intre ele, rup si innoada noi aliante. Atunci riscam sa avem cate un presedinte pe an :), adica un fel de interimat institutionalizat.
Solutiile constitutionale intotdeauna vor da gres la noi, pentru ca nu prea avem politicieni de treaba. :))
Auzi, dar poate, asta, inchidem institutia prezidentiala si facem o piata agricola in cladirea ceea? Cit spatiu, bun, recent renovat (va fi)! Iar parlamentul il micsoram pina la vrea-o 45 de oameni, care pentru a se califica de deputati trebuie sa treaca testul la IQ in fata…comisiei de admitere de la MIT! Ha?
@IM, daca functia de presedinte va fi, asa cum e desenata in sistemele parlamentare, pur simbolica si reprezentativa, asa-zisul interimat perpetuu nu e o amenintare, ca partidele nu se bat pentru functii de nimic… cum ziceam mai sus, mi se pare aiurea ca functia asta atat de limitata ca prerogative sa fie importanta intr-o asemenea masura incat sa provoace rasturnarea intregii arhitecturi a puterii de stat…
@Iurie, a pomenit cineva conceptul “meritocratie”?
Fie vorba intre noi: toata lumea face laba, numai ca unii primesc bani si placere, altii durere de cap si bataturi la miini!
Dar asta asa – pentru a mai deconstipa momentul. Ce spui tu este destul de… aerodinamic si, chiar, poetic. Numai ca optiunea de a vota NU, nu duce nicaieri in contextul asta (lasind la o parte gindul ca ceea ce faci este un exercitiu de retorica). Incearca si modeleaza situatia ca majoritatea au votat NU…
Nu-ul la acest referendum nu va cauza in nici un caz sfarsitul lumii (politice sau…Lumii), ci eventual ar putea monta actorii politici pe alte solutii…cum insa, ei au un oarecare interes pentru un Da, interes translabil probabil in vaste actiuni de propaganda prin retelele lor, si cum eu nu pot contracara interesul si actiunile decat prin aerodinamica si exercitii de retorica, se pare ca raspunsul va fi cel dorit de Ei…
eu imi pastrez insa dreptul de a zice NU, de a polemiza, de a creste niscaiva awareness, de a nu fi prostit si altele
Каждый борестcя со скукой по своему …
Iurie, din perspectiva arheologica toate lucrurile-s inutile: inclusiv viata noastra. putem spera cel mult ca intreg secolul 20 sa lase macar 1 cm de praf terestru intr-o viitoare economie a epocilor.
zici ca lucrurile-s inutile si in fond chestiile astea cu referendumuri, polemici si viata publica nu-s decat labe metafizice facute in fata unor garduri temporare… ce e problematic in modul asta de argumentare e ca el se ia subtil nu neaparat de teza propusa, nici de participantii la discutie (in caz extrem, atac la persoana), ci de insasi actul discutiei, opunandu-i, ca incercare de a gasi solutii, un etern “nu-i nevoie, nu e sens”…asta insa e un argument prea tare intr-o eventuala discutie, caci darama totul ca o bomba atomica, fara a face diferente: viata, familie, alimentare, bere, prieteni si tot ce vrei. asa incat faci cu el praf discutia, pozitiile celorlalti precum si pe a ta insasi, caci, daca totul e o laba si interventiile anti-labe tot labe sunt…
…si e o modalitate de a te eschiva de la constructia argumentelor, pe de o parte, si pe de alta parte de a castiga pe nedrept “prestigiul” unui fel de filosofeala a lucrurilor…care-i, din motivele enumerate mai sus, un fals prestigiu…
sistemele parlamentare difera iti recomand Patterns of democracy de Lijphart pentru o trecere in revista a diverselor forme de guvernare si diversele roluri/prerogative ale sefilor de stat.
Multe din sistemele parlamentare au ca sef de stat un monarh. De obicei functia executiva este impartita de seful statului si seful guvernului. Chiar si in aceste sisteme parlamentare partidele lupta pentru functia de presedinte, vezi recentele alegeri pentru functia de presedinte din Germania. O functia simbolica mai mult.
Tu ai substituit subiectele – ce am zis eu si ce ai “contraagumentat” tu! De fapt, am mentionat despre “laba” pentru ai da discutiei o tenta mai degajata. Mai departe, poti sa privesti totul (orice) prin prisma “inutilitatii finale” (“toate sunt desertaciune si goana dupa vint…”) si va fi o pozitie perfect valababila. Dar poti sa privesti si din perspectiva utilitatii imediate (mi-i foame acum si aici si, cel mai important, mie)si va fi si aceasta o pozitie perfect valabila. Intre acestea doua pot fi configurate o infinitate de alte paradigme, toat avind “valabilitatea sa”.
Tu ai zis ca spui NU referendumului, eu, fara a sta sa analizez am enuntat doar ca aceasta nu duce nicaieri in conjunctura actuala. Ca pozitie personala, si figura de discutie este buna, dar nu si ca “tactica politica”, a unei forte sau grupari.
Lasam la o parte discutia complicata despre ce e mai bine – sa avem, totusi, presedinte ales intr-un fel sau altul; mi se pare ca nimeni nu va putea proba suficient de temeinic nici una nici alta. Pina la urma formula de guvernare deriva nu din utilitate operationala si juridica ci din traditie si cultura. Iar legea, legea intodeana este inteleasa si exececutata asa cum prescriu normele neformale.
Asa ca, de data asta, tu te-ai luat gresit de mine, adica de teza care ai crezut ca o sustin.