Nimeni. Pentru că așa e normal și firesc. Locul vacant a fost șters din lista funcțiilor disponibile. Biroul ”poet național” a fost închis. Pentru multă vreme. Poezia a fost alungată în stradă. Adică în piață. Rușii au aceeași problemă. Și bulgarii, cehii, polonezii. Toată lumea.
Cei câțiva zeci de indivizi de la Chișinău care se joacă de-a poezia și uneori, prost de tot, de-a politica, în sediul de pe strada 31 august, moștenit de la regimul totalitar, cu bani din chiriile pe care le plătesc ONG-urile ce închiriază acolo, și care mai scot din când în când câte o carte cu aplombul că e a doua cea mai mare, după Eminescu, alcătuiesc un fel de muzeu folcloric în aer liber și nu trebuie luați în serios – ca și alianțele politice din țară, forța adunării intelectualicești a izvorât, o vreme, din presiunile pe care regimul comunist autoritar le exercita, fie prin crearea unei alte uniuni fantome, fie prin atacuri la brand. Normalizarea politică le va eroda, însă, fundamentul ”combatant” reducându-i la simpli funcționari ai sistemului…Cu card și fișă de post, cum zice Vasile Ernu.
Din cel puțin 2 motive:
– schimbarea paradigmei legitimității. Cu bine ori cu rău, am schimbat dominația charismatică (prea era aproape de cultul personalității!) pe cea legal-rațională. Prorocul-păstor, cu legătură directă la supranatural (a se citi orice hagiografie a lui Stalin, Ceaușescu, Brejnev, dar și, la scară mai mică poeții naționali, eroii și trădătorii) a fost înlocuit de conducerea administrativ-birocratică, impersonală, homeless, adică vagabondă, construită după reguli tehnice ce reglamentează distribuția responsabilităților, cerințele de calificare și remunerare. Festivismul s-a topit sub presiunea plictiselii (democrația, zice Adam Michnik, poartă culoare gri), baricadele au fost restructurate în birouri, iar soldații, formali și informali au devenit funcționari. Sfinții carismatici nu mai sunt la modă nici măcar în Biserică – de la o vreme, administratorii (gen Pius al XII-lea, sunt la căutare). Birocrații nu cred în providență, doar în procedură. În sistem nu e loc pentru minuni și eroism, adică imprevizibil, ci doar pentru eficiență, productivitate și reproducere a ordinii simbolice.
– replierea (retragerea) în individualism și pluralism (două mari fluvii ale postmodernismului). Intelectualii providențiali mai aveau un rost al existenței în cadrul unor ierarhii valorice stabile, în vârful cărora, aidoma steluței de rubin de pe Turnul Kremlinului, sta Binele, Frumosul, Adevărul, necontestate, deci incontestabile, la care făcea referință atât Puterea, cât și Opoziția… Nu e loc în pluralismul axiologic pentru valori cu literă mare, nu au legitimitate, în etica libertății personale, sugestiile venite de Sus, chit că acel sus este definit autoritate politică, căreia îi opunem societatea civilă, sau că acel sus este vreo normă estetică/etică/literară. Valorile se negociază ori se discută, nu se descoperă. Limbajul pozitivist al poeziei unui Vieru e cumva în afara unor vremuri în care dincolo de Mine sunt doar Eu… Intelectualii de tip socialist își au loc doar într-o lume în care un minim de lucruri sunt subînțelese: Mama, Frumosul, Binele, Minciuna, Răul…Am depășit lumea subînțelesului.
p.s. e o primă polemică întârziată cu Vasile Ernu (sper să apară în numărul următor al Contrafortului cronicuța mea meditație pe marginea cărții sale). El zice, cu referire la intelighenția românească în perioada postcomunistă: ”În perioada postcomunistă însă ea (intelighenția) a reușit să-și dovedească într-o manieră exemplară ineficiența, sau, vorbind în termenii noii ideologii, ea a devenit neproductivă și neprofitabilă. Mai întîi, nu a reușit să contribuie la crearea unei opoziții funcționale, a unui discurs critic eficient și a unei societăți civile, totul reducîndu-se la gesturi de tip „pupat piața Universității” sau la însușirea tehnicilor de consum de fonduri occidentale. În al doilea rînd, odată cu venirea la putere a celor din „tabăra noastră” (susținuți de establishment-ul intelectual), ineficiența s-a dovedit falimentară : mulți intelectuali au acceptat posturi de conducere în condiții cel puțin dubioase, au renunțat total chiar și la tentativele de discurs critic, au făcut jocul delegitimant de susținere a Puterii de pe pozițiile intelectualului „critic” făcînd parte în același timp din structurile ei.” (pp. 29-30)
Vitalie, tii mereu in vizor edificiul cultural de pe str. 31 August – am ras cu pofta. Cunosti atatea detalii, de parca ai fi lucrat acolo. De fapt, ai scris, imi amintesc, la o gazeta… democratica si banuiesc ca ai observat gradina de chefuri a scriitorilor, ai discutat cu cei de la biblioteca despre fluxul memoriei la Proust si plumbul otravit la Bacovia… 🙂
Despre Grigore Vieru. Poetul avea clipe de sinceritate. Iata ce afirma, cu modestie, despre sine: „Ştiu că n-am geniu. Nici măcar nu sunt un mare poet”. Era realist, dar trompetele profitoare l-au aburcat sus-sus, acolo unde e aerul tare si se respira greu. Si el avea plamani slabi, ca trecuse prin foame.
Nici dupa moarte nu-l lasa sa se odihneasca. Ii folosesc numele pentru a obtine/recupera medalii, ordine, titluri… (vezi Dabija)
Textul tau despre eseistul Ernu va aparea in Contrafort – cum poti sa ai dubii? – alaturi de alte texte, ca il discutam la “o carte in dezbatere”. Va fi interesant… Daca vrei sa te mai uiti prin el, nu ezita…
.-= vasgar´s last blog ..Poetul Dorin Tudoran =-.
Interesant, rezultă ca creația de bună calitate dispare odata cu socializarea ei… Necesită permanent un context egoist, intr-o măsură pe cît de mult compatibilă cu sine însuși (adică autorul)…
Că “iluminarea” conduce la tehnologizare, respectiv la omogenizarea proceselor şi uniformizarea “personalităţilor”, e clar. Ca “tehnologia” modifica spatiul cultural (cultura in sens larg), excluzînd excepţionalităţile, tot e clar.
Dar că “valorile se negociază sau se discută, dar nu se descoperă”, nu e prea clar. Or, valorile se coagulează din mediul în care se află Omul, pentru a servi acestuia integrării in mediul respectiv.
Cît priveşte “inteleghenţia”, apoi, ca şi orice concept abstract, are evoluţia sa istorică şi finalul său, ontologic.
@Dao
“Dar că “valorile se negociază sau se discută, dar nu se descoperă”, nu e prea clar. Or, valorile se coagulează din mediul în care se află Omul, pentru a servi acestuia integrării in mediul respectiv.”
pai valorile se coaguleaza din mediul in care se afla omul prin negociere (in cel mai larg sens posibil).. cel mai important e ca ele nu cad din pod, adica nu se descopera 😉
Putem numi chestia asta si “negociere”, numai ca nu stiu cum in infinitatea inluentelor ce se produc asupra omului, se vor auzi si se vor lua in “dezbatere” vocile tuturor: a pancreasului, a sistemului de urinare, a legii atractiei universale si a celei a relativitatii, etno si culturogenezei, etc. Poate renuntam, totusi, sa ne ascundem in spatele vointei libere!?
Valorile se decoperă… parțial, se copletează, prin ancorare, ceva de genul: “cîte unul cîte doi, hai la hora noastră” 🙂 Pentru perpective mai deosebite, au apărut instituții de apărare, comisii de acreditare, psihiatrii, societăți moralizate și hipersensibile, C.V. cu poza creștină etc.
Biroul ”poet național” a fost închis. Bine spus! Căci poetul așa numit nu există, este doar o construcție ideologică, nu mai mult. Poezia nu ține de platforme teoretice!
.-= Vladimir B.´s last blog ..Citroen-ul interbelic =-.
Interesanta aplicarea tipologiei weberiene pentru a analiza legitimitatea elitei intelectuale locale.
Vitalie sunt curios in ce consta polemica cu Ernu? Impresia mea dupa lecturarea postarii de mai sus este ca sunteti pe aceeasi lungime de unda.
Poate ca s-au transformat baricadele in birouri, dar asta s-a intamplat in Romania, in Moldova birourile au fost arse, insa baricadele raman.
.-= IM´s last blog ..De Veghe în Lanul de Secară =-.