Cărțile de non-ficțiune au fost mai multe în 2023 decît cele de ficțiune. Așa s-a întîmplat să fie.
Didier Eribon. Vie, vieillesse et mort d’une femme du people (2023). Eribon scrie cum toți sociologii ar vrea să scrie – curgător, simplu, și totodată riguros, cu concepte pe care le introduce ori le explică prin elemente biografice sau autobiografice. Citisem cartea precedentă, Retour a Reims, în care descria relația cu tatăl său și povestea istoria decăderii clasei muncitoare franceze și a Partidului Comunist Francez prin biografia tatălui său. În această nouă carte Eribon vorbește de mama sa, de condiția ei de femeie din clasa muncitoare, despre re-împăcarea sa cu mama după moartea tatălui, despre moartea mamei… Păcat că niciuna din cărți nu a fost tradusă încă în română.
Olúfémi O. Táiwò. Elite Capture. How the Powerful Took Over Identity Politics (and everything Else). Despre cum trebuie să purtăm discuțiile despre identitate.
Gazmend Kapllani. A short border handbook (2009). Despre granițe, imigrație, refugiați. Din perspectiva unui albanian ce s-a refugiat după prăbușirea comunismului în Albania.
Frans de Waal. Different: Gender Through the Eyes of a Primatologist (2022). Un primatolog confirmă că rolurile de gen nu sînt condiționate sau determinate biologic.
Jodi Melamed. Represent and Destroy. Rationalizing Violence in the New Racial Capitalism (2011). O carte densă în care autoarea afirmă că, în locul rasismului normativ ce a dominat gîndirea și politica imperiilor din Nordul Global, vine o paradigmă la fel de autoritară – un fel de diversitate liberală normativă care controlează modurile de exprimare a diferenței.
Miglena Todorova. Unequal under socialism (2021). Todorova scrie că în Bulgaria socialistă, dincolo de fațada egalității dintre femei și bărbați, femeile se confruntă cu inegalități profunde, pe care statul socialist le acceptă și le consolidează. Pentru unele categorii de femei – femeile rome, femeile musulmane, femeile muncitoare și prostituatele, inegalitatea este și mai mare. În anul care vine mi-am promis că scriu o recenzie mai mare cărții.
Steven J. Zipperstein. Pogrom: Kishinev and the Tilt of History (2018). Cartea nu este atît despre Pogromul din Chișinău (1903) cît despre impactul acestuia în lumea evreiască. Trebuie tradusă.
Katharina Pistor. The Code of Capital: How the Law Creates Wealth and Inequality (2019). Despre cum capitalul își crează un cadru legal favorabil și despre cum relațiile economice sînt codificate în legi, proceduri și regulamente legale. Destul de tehnică și densă cartea, dar merită.
Mark Leier. Bakunin. The Creative Passion. A Biography (2009). Cred că e cea mai bună (și mai cunoscută) biografie a fondatorului anarhismului.
Nicolae Zubcu-Codreanu. Scrieri (1978). Cartea adună cam toate textele scrise de unul dintre primii anarhiști locali. E un articol fain acolo în care explică situația României înaintea războiului de independență din 1877-1878 și o scrisoare adresată unui prieten în ajun de Paști.
Viorica Marian. The Power of Language: How the Codes We Use to Think, Speak, and Live Transform Our Minds (2023). O cercetătoare americană cu origini moldovenești scrie despre limbă și multilingvism și despre cum cunoașterea mai multor limbi ne face creierul mai bun. Proaspăt și dătător de speranțe, ținînd cont că majoritatea discuțiilor locale sînt despre cum ne-ar ajunge și o limbă (și aia vorbită prost).
Jože Pirjevec. Tito and His Comrades (2011). Cum mi-a zis un prieten sîrb – sînt multe biografii ale lui Tito și contează enorm cine le scrie. Mi-a recomandat-o pe asta, scrisă de un istoric sloven: cică sîrbii ar scrie prea bine despre Tito, croații ar scrie prea rău, iar slovenii sînt mai corecți cu omul și epoca lui.
Laura Briggs. How All Politics Became Reproductive Politics From Welfare Reform to Foreclosure to Trump (2018). Titlu e clar – e suficient să zgîrîi la suprafață orice acțiune politică că găsești încercări de a controla corpul femeii, timpul ei liber, spectrul de ocupații ce îi sînt permise etc. Cartea e mult prea americană – toate referințele, de la Reagan la Trump, sînt luate din viața politică de peste ocean, dar cred că teza ei se aplică și în alte spații.
Anthony Loewenstein. The Palestine Laboratory: How Israel Exports the Technology of Occupation Around the World (2023). După atacul terorist al Hamas din 7 octombrie și riposta israeliană care bombardează Gaza fără a ține cont de civili și militari am citit mai multe cărți despre situația din regiune. În aceasta autorul argumentează că industria militară israeliană utilizează Palestina ca un fel de laborator pe care testează diverse tehnologii de control, supraveghere, luptă cu insurgenți, pe care ulterior le vinde cu succes altor țări.
Pe tema războiului din Gaza și a posibilelor formule de pace am mai citit: David K. Shipler. Arab and Jew: Wounded Spirits in a Promised Land (2015), Jeffrey Goldberg. Prisoners: A Story of Friendship and Terror (2008), Ariella Aïsha Azoulay. Potential History: Unlearning Imperialism (2019), ceva din Edward Said, din Najla Said (fiica lui Said), alte zeci de articole din reviste și ziare.
Arnie Bernstein. Swastika Nation: Fritz Kuhn and the Rise and Fall of the German-American Bund (2013). O istorie a apariției, înfloririi și decăderii partidului fascist american.
Dimitri Kocenov. Cetățenia (2022). O carte despre fluiditatea cetățeniei și despre cît de mult arbitrar și nedreptate conține aceasta. Nu găsesc nici o ilustrație mai bună decît contrastul dintre sute de cetățeni străini care trăiesc pe teritoriul Moldovei de zeci de ani și nu obțin cetățenie și Anca Dragu, noua guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei care a obținut cetățenia Moldovei într-o zi, pentru că așa ”trebuia”. Cu Țichi am convenit că facem o lansare cum se cuvine a cărții la Chișinău – Moldova e locul unde ”sacralitatea” cetățeniei e contestată poate cel mai intens: fiecare are cel puțin două.
Maria Todorova. The Lost World of Socialists at Europe’s Margins: Imagining Utopia, 1870s – 1920s (2020). O istorie a socialismului bulgar (după cel rusesc, probabil cel mai bogat și mai divers în regiune) și a conversației pe care o are acesta cu socialismul european. Todorova arată că socialismul bulgar nu este doar o proiecție a socialismului european în Bulgaria ci acesta reprezintă o mișcare autonomă, originală, cu un puternic specific local.
Piro Rexhepi. White Enclosures: Racial Capitalism and Coloniality along the Balkan Route (2022). Balcanii au fost întotdeauna gîndiți și construiți ca ”butoiul de pulbere” al Europei. Așa-zisa criză a refugiaților i-a transformat într-o frontieră externă a Europei și zid protector al ”Fortăreței Europa”.
Alex Drace-Francis. Istoria mămăligii. Povestea globală a unui preparat național (2023). Mă așteptam la mai mult despre această carte…
Dar cred că nici autorul nu avea de unde să facă mai multe – paradoxul legat de mămăligă e că aceasta, chiar dacă mîncare de bază a sărăcimii vreme de cîteva sute de ani, e aproape invizibilă în cultura locală scrisă…
Ceea ce zice multe despre cultura locală scrisă (că e apanajul unor intelectuali care nu se prea interesează de ce mănîncă săracii), că consideră mămăliga neinteresantă pentru că ar fi o mîncare asociată cu sărăcia și pentru că aristocrația și parveniții locali aspiră să mănînce ca la Istanbul, Viena, Paris și alte capitale …
Sînt cîteva piste bune – despre porumbul care ajunge să fie cultivat predominant de țărani pentru că nu era impozitat (de boieri și de Poartă), că aristocrația privea porumbul cu dispreț (nu doar cea românească), că izbucnirea răscoale din 1907 are legătură cu impozitarea popușoiului – dar ele-s menționate doar în treacăt…
Александр Шубин. Преданная демократия. СССР и неформалы 1986-1989 (2006). O istorie a mișcărilor informale din Moscova de la sfîrșitul anilor 80. Autorul, istoric și activist, e participant direct al cîtorva inițiative informale socialiste și anarhiste. Cartea descrie cum, pas cu pas, mișcările informale (așa-zisa societate civilă neoficială) împing granițele a ce e permis în URSS și contribuie la democratizarea țării.
Леонид Фишман. Эпоха добродетелей. После советской морали (2022). Autorul cercetează așa-zisa morală sovietică pentru a stabili dacă aceasta a fost un proiect etic inedit sau o reformulare a unor teme și valori morale precedente.
Rossen Djagalov. From Internationalism to Postcolonialism: Literature and Cinema Between the Second and Third Worlds (2020). Autorul, un cercetător bulgar cu studii la Moscova, scrie despre schimburile culturale (literatură, film) inițiate de Moscova cu țările din Africa și Asia. Am umplut cîteva pagini de carnet cu filme și cărți pe care vreau să le văd.
Михаил Трофименков. Кинотеатр военных действий (2013). De vreo trei ani citesc cartea asta despre cinematograful angajat și abia în 2023 am dus-o la capăt. Nu pentru că ar fi prea lungă (658 pagini sînt oricum o chestie serioasă), dar pentru că, istoria filmelor pacifiste, antiimperialiste și anticoloniale de la începutul filmului pînă în zilele noastre conține sute de nume și mii de filme. Am văzut o parte infimă din filmele menționate în carte, dar mi-am găsit cîțiva eroi – René Vautier, Abel Gance, Mohammed Lakhdar-Hamina și alte cîteva zeci de regizori și regizoare.
Cărți începute:
Călin Cotoi. Holera și ”duhul comunismului”. Inventarea socialului în România, 1831-1914 (2022). Am rușinea de a fi început să citesc cartea în două limbi, engleză și acum, în traducere românească. Încă nu am dus-o la capăt.
Vijay Prasad. Națiunile mai obscure. O istorie populară a lumii a treia (2022). Mă apucasem s-o citesc în format electronic în engleză și l-am întrebat din inerție pe Țichi (care e un fel de bibliotecă ambulantă despre lumea a treia) dacă o are cumva pe hîrtie și el mi-a zis că am un noroc nebun – el tocmai o traduce în română. Am așteptat frumușel să iasă traducerea. Am citit deja vreo sută de pagini. Sper să apuc să fac și o scurtă recenzie.
Janet Biehl. Ecology or Catastrophe: The Life of Murray Bookchin (2015). Într-un interviu (pe care nu-l mai găsesc pe youtube, deși știu că discutasem cu Nicholas Trifon pe marginea lui), Bookchin zicea că are rădăcini basarabene, avînd strămoși care au trăit și au luptat pentru cauza socialistă în provincia rusească Basarabia. Am pornit să citesc biografia ca să aflu mai multe despre această rădăcină basarabeană: e vorba de bunica sa pe linie maternă, Zeitel Carlat, care a trăit la Edineț și a fost animatoarea unui grup socialist acolo (activitate care includea, de exemplu, trecerea clandestină a Prutului, în România, pentru a aduce literatură ilegală). N-am mai dus cartea pînă la capăt. Cumva ar trebui.
Cristian Presură. Fizica povestită. (2015). Pentru că astronomul amator din mine vrea să citească chestii despre univers.
Николай Митрохин. Очерки советской экономической политики в 1965–1989 годах (2023). Sînt două volume de istorie a politicilor economice în URSS, de la reformele lui Kosîghin în 1965 pînă în 1989… M-am împotmolit la vreo 200 pagini în primul volum. Am nevoie de o vacanță mare pentru a le termina.
Și mai sînt încă vreo 30 de cărți începute, pe subiecte de la matematică, la muzică și biologie, despre care mă rușinez să scriu, că sînt doar promisiuni personale că le duc pînă la capăt.