Scursurile de mesaje personale de ieri (și probabil cele care urmează) nu divulgă decît o chestie – bucătăria internă a guvernării, adică ce discută ”puterea” în afara conferințelor de presă, a postărilor patetice pe rețele sociale și a declarațiilor oficiale.
Scandalul situației nu stă în amploarea dezvăluirilor – bîrfele despre cine și cu cine se culcă sau vrea să se culce, ce mănîncă, cine și cum îl vorbește pe altcineva pe la spate nu sînt nici ilegale și nici imorale și nu afectează vizibil procesul politic (evident, dacă omitem chestii precum discuțiile despre cum, prin intermediul unor amante, unele instituții de media ”independente” trec de la un politician la altul).
La limită, nu-s ilegale nici jocurile din CSP – guvernarea nici nu a ascuns că a numit acolo oameni ce-i împărtășesc viziunea și nu e ilegal să gîndești scenarii despre cum să îți promovezi omul în care ai încredere.
E ilegală probabil situația în care guvernarea pregătește camere de pușcărie pentru fostul procuror general Stoianoglo în condițiile în care, legal, nu era demarată nici o acțiune împotriva acestuia…
Dar astea sînt clenciuri și mici momente care nu spun nimic nou despre guvernarea PAS…
Scandalul dezvăluirilor e important mai degrabă prin altceva – prin faptul că arată că, așa-zișii oameni buni, adică PAS, nu se deosebesc absolut prin nimic de alte grupuri și grupări care au ajuns la putere anterior… Că pretenția lor de a demara o revoluție morală în politică, de a re-inventa politica în Moldova și de a o încadra în principii morale, nu e decît un pîrț pentru presa controlată de ei și pentru alegătorii lor.
Pentru că, la nivel de metode, matrapazlîcuri, scheme PAS nu e diferit de PSRM, de PD și de alte partide care au ocupat fotoliile puterii și apoi au plecat în uitare. Că îngerii, pentru a relua o veche vorbă a unui oligarh influent, nu sînt atît de albi precum par… (Diavolii rămîn, evident, la fel de întunecați).
Altfel spus, că guvernarea are două fețe.
”Una este cea vizibilă și formală, cea ”cum se vorbește pe la noi” (apud deținutul Filat), cea care este organizată, cel puțin la nivelul de pretenție, în jurul unor teme precum principii și valori, integrare europeană, adevăr istoric, mîna Moscovei, unirea, Europa, democrație etc. E fața politicii cu care șefii de partide merg la alegeri în fața electoratului, cea despre care vorbesc ziarele, o capacitează/consolidează (în temei pe bani străini!) ONG-urile, o discută experții și o reglementează legile scrise. E acea parte a politicii care ne include și pe noi, ca cetățeni, cu anumite (drept că foarte restrînse!) drepturi și (mult mai multe!) obligații.
Cealaltă față, invizibilă, se autoguvernează după cu totul alte legi care-s parțial interlope, parțial ierarhii de rubedenie (nași, fini, cumetri), parțial prin protecție politică și grupuri de interese. E partea a politicului în care regulile nu-s scrise în Constituție și nu-s apărate de curți de judecători, ci-s stabilite în baza unor înțelegeri și termeni specifici (rus. по понятиям), cunoscuți doar celor implicați.
…Pentru guvernare dezastrul constă în faptul că aceste scurgeri de informație au arătat că deputații, miniștrii și presa guvernării fumează una și zic alta, că au un discurs pentru presă și popor și altul pentru bucătăria internă (și ele sînt pe poziții diametral opuse), că toată vorbăraia despre valori, hoți și bandiți e doar o fumigenă după care se ascunde o remarcabilă continuitate a practicilor, schemelor și oamenilor…
Dintre toate strategiile de a vorbi despre asta, guvernarea și cele zece trilioane de comunicatori ai ei au ales-o pe cea mai proastă: de a nega. Care e și cea mai ușor de combătut – mai mulți oameni deja au confirmat veridicitatea scurgerilor de informație. În plus, e și incoerentă: cum se face că guvernarea și toată presa ei crede presupusele dezvăluiri despre rivali (exemple: culiocul lui Dodon, telefonul mobil al lui Dodon) chiar dacă vin pe canale dubioase (prin intermediul poștei deputatului Reniță), dar vrea să nu credem scurgerile din telefoanele proprii.
Nici cînd a fost prinsă cu minciuna, guvernarea nu vrea să fie la înălțimea promisiunilor ei – de a recunoaște o eroare. Puteau spune: ”da, așa e, sînt scurgeri din telefonul ministrului justiției. Am făcut asta pentru că a trebuit, pe moment, să recurgem la instrumente nu chiar cinstite pentru a ne asigura că oameni integri ajung pe pozițiii cheie și duc schimbarea mai departe.”
(Asta însă ar fi creat o mică dificultate – cum să explici că, din mesaje, doar cîțiva din partenerii de conversație a ministrului par să fie idealiști, și aproape nimeni nu vorbește despre valori și idei și viziuni!).
E slab și celălalt răspuns, formulat de deputatul Dan Perciun: front comun pînă la Paștele Cailor împotriva bandiților și împotriva Rusiei. Răspunsul e slab din motivul că e patetic și lipsit de credibilitate. Nu orice metodă e bună împotriva bandiților – ei trebuie aduși în fața justiției în urma unui proces democratic și transparent, pentru ca toată lumea să vadă că asta nu e răfuială politică. Faptul că dosarul Șor stă pe loc în timp ce puterea pregătește un pat în pușcărie pentru încă procurorul general denotă că, atunci cînd vrea, ea poate să ”facă justiție”.
Un alt defect al răspunsului lui Perciun e că ”lupta împotriva bandiților” și ”împotriva Rusiei” sînt slogane goale, lipsite de conținut. Populiste, cum ar zice ei.
Ca aceste ”lupte” să fie puncte de raliere a forțelor ele trebuie să fie umplute nu de considerații de moment – ne luptăm cu bandiții prin negocierea dosarelor cu ei ori prin judecarea lor selectivă (aproape niciun democrat, inclusiv fostul prim-ministru care cumpăra Casa Presei cu bani furați, nu a avut de suferit din urma justiției PAS, doar PSRM, de parcă socialiștii și președintele lor care a fost papagal de curte la oligarhi ar fi fost la guvernare din 2009 încoace și s-ar face vinovați de toate relele). Anti-corupția trebuie să fie întîi de toate anti-corupție, adică și anti-PLDM, anti-PL, anti-PAS, anti-PD, nu doar anti-Șor și anti-PSRM. Ca să fie credibilă lupta cu bandiții.
La fel și cu ”lupta contra Rusiei”. Ca să fie credibilă ea trebuie să fie coerentă. Și nu e coerență cînd guvernul ”pro-european” ignoră proceduri (licența de mediu) pentru funcționarea unor întreprinderi rusești în Transnistria de dragul perpetuării unor scheme…
Dar, punctul slab cel mai vizibil al ideii frontului comun este că acesteia îi lipsește un ”PENTRU”. Adică, e clară intenția de a crea un front împotriva unor practici. Dar pentru a face schimbare politică nu e nevoie doar să prietenești împotriva cuiva. E necesar să faci front comun ”pentru ceva”. Și aici ideea frontului comun nu oferă nimic…Să faci front comun pentru ”stabilitatea politică” (așa cum ar sugera Perciun)?
E o idee goală și fără sens. Și fără nici un fel de idee în spate. Stabilitatea politică e o idee care nu zice nimic. Stabilitatea schemelor? Stabilitatea matrapazlîcurilor? Stabilitatea utilizării discursurilor ”patetice” despre hoți pentru acoperirea propriilor șmecherii?…
Am mai scris și cu alte ocazii despre capcana în care cred politicienii moldoveni care o fac pe idealiștii dar joacă murdar după scenă: în orice moment, rivalii lor, adică ”bandiții” (distribuirea de roluri e convențională) pot scoate la iveală acest joc dublu și ipocrit.
În rezumat: puterea ”bandiților”, așa cum apare ea la acest moment (și din informațiile de care dispun) constă anume în faptul că își poate oricînd demasca rivalii ”idealiști și morali” și jocul dublu al acestora, că poate arunca asupra imaginii lor publice de inși ”buni” întregul ”tezaur” de fapte informale, adică rele…
Nimeni nu a inventat o soluție mai bună la această situație decît opțiunea, pentru idealiști, chiar să fie idealiști.