Nu sînt vorbitor nativ de rusă, am prieteni în comunitatea rusă din Moldova și comunic mult cu ei/ele. De la mulți din ei am auzit des o supărare că, aproape întotdeauna, vocile publice, oficiale ale comunității rusești – adică politicienii care îșii asumă poziția de a vorbi în numele comunității rusești – sînt oameni cu care nu vrei să te asociezi, indiferent de etnia pe care ai avea-o…
Inși ca Valerii Klimenko, fost șef pe la Congresul Comunităților Ruse, care a făcut tot felul de afaceri dubioase cu terenuri în oraș, sînt atît de respingători moral și politic încît nu doar că nu-și fac sieși cinste, ei nu fac cinste nici grupului pe care îl reprezintă..
Igor Dodon e din aceeași serie…E o ironie, evident, că vocea cea mai ”cunoscută” a comunității ruse din Moldova e un moldovean etnic din Sadova și e o tragedie pentru comunitatea rusolingvă din Moldova că un asemenea ins – oportunist, cinic, arogant, laș, mincinos și lacheu al oligarhilor de la putere – a ajuns să fie întruchiparea speranțelor, a așteptărilor și frustrărilor rușilor din Moldova…
În sine, nu e o problemă că Dodon l-a felicitat pe Putin (probabil și Mai Sandu o să îi trimită vreo telegramă festivă, că așa e protocolul). E problemă că Dodon putea adăuga curaj în felicitare și să-i ceară lui Putin, de exemplu, încetarea războiului și demararea negocierilor – o chestie pe care orice om rezonabil, umanist și pacifist ar fi cerut-o.
Dodon n-a făcut-o exact din motivul că e laș și nu i-a ajuns curaj decît să se gudure pe lîngă Putin. Atîta poate…
Pe de altă parte, e o problemă că filorusismul (respectul pentru cultura rusă) nu are alte canale oficiale în Moldova decît inși oportuniști ca Dodon sau Klimenko, care-s servili și pentru care filorusimul nu înseamnă decît să se închine oricui se întîmplă să fie stăpîn la Moscova…
Îmi zicea un rusolingv ”proeuropean” zilele trecute că comunitatea rusă din Moldova are nevoie, în acest context al războiului din Ucraina, să facă un profund act de autoreflecție și să-și revizuiască anumite afinități și adeziuni…Că are nevoie să descopere un ”rusism” (rus. рускость) ce nu s-ar raporta ne-critic la Rusia, unul care ar valorifica mai mult din experiența rușilor din Moldova de a trăi în contextul local, unul care ar incorpora valori și principii democratice și ar fi orientat mai spre dialog, în fine, la modul generic, un rusism care ar fi mai orientat spre viitor (iar viitorul e că rușii din Moldova trebuie să participe la construcția casei comune care este această țară), decît spre trecut, unul mai degrabă optimist decît resentimentar și reacționar-nostalgic…
Îl ascultam și mă gîndeam că aceste procese nu se pot întîmpla și fără participarea activă a celorlalte etnii din Moldova, mai ales a celei majoritare (indiferent cum se auto-numește ea). Aceasta din urmă ar trebui să creeze și ea o deschidere, să nu construiască modele prescriptive de identitate etnică (fiecare ”bun” patriot local din această categorie știe ”cum trebuie să se comporte un vorbitor de rusă în Moldova, ce opinii să aibă și la ce întrebări și cum să răspundă corect”), să inițieze dialoguri și să propună modele de țară în care ar încape cu toții, în care ar fi loc și de o cultură cosmopolitană, locală dar și regională, rusească, și de una ucraineană, locală dar și diasporică (refugiații ucraineni)…