Ieri a fost ziua de naștere a lui Ion Druță – scriitor și politician…Omul a făcut 94 ani, aproape un secol de viață…
Și ce viață!!!
O mare parte din această viață, cel puțin pe partea de poziție publică, Ion Druță a stat pe baricade. Nu cred că îl putem numi disident – Druță nu a participat sau făcut pichete sau proteste în URSS, dar opozant a fost.. Și încă este…
Scrierile lui literare scot în evidență o opoziție ideologică față de proiectul modernist sovietic, o opoziție ce-și are rădăcina într-o perspectivă conservatoare, a micului țăran. Viziunea țărănească asupra pămîntului, naturii, rîurilor, istoriei, tradiției este contrapusă, în scrierile lui Druță, logicii moderniste care se ia la harță cu natura, care bagă animalele în ferme și creează agricultură intensivă industrială…
Critica pe care Druță o face sistemului sovietic e o critică rurală, anarhist-colectivistă chiar… Din această perspectivă Druță e mai anti-sovietic (fiind anti-modernist) decît unii disidenți. Cu atît mai mult e mai anti-comunist decît unii care și-au descoperit vocația de anti-comunist abia după prăbușirea URSS…
Filiala locală a partidului comunist, condusă de Bodiul, care nu înghițea nici un fel de critică, nu putea, evident, accepta o poziție rural-tradiționalistă astfel că Druță a plecat la Moscova…unde a și rămas (în capitală era mai ”liber” decît în provincie).
Ion Druță e și unul din nașii ”mișcării de renaștere națională” – emanația locală a perestroicăi. În fapt, momentul de naștere a mișcării este legat de un faimos eseu al său în care vorbește despre starea limbii, a solului și apelor republicii. Se distanțează însă rapid de această Mișcare și de Frontul Popular pe care aceasta l-a emanat din cauza derivei naționaliste a acesteia.
După 1990 Ion Druță pilotează, aproape de unul singur, corabia internaționalismului local și reconcilierii. În locul naționalismului deșănțat promovat la Chișinău (și care are consecințe toxice la Comrat și Tiraspol), Druță promovează ideea unei reconcilieri etnice și a conviețuirii pașnice dintre popoarele care trăiesc pe teritoriul Moldovei…
Și de data asta Druță nu a prea plăcut noii elite politice (mai ales clasei intelectuale, îmbătată în tranziție de naționalism, și care nu-i putea ierta lui Druță nici disidența post-sovietică, nici pe aia sovietică – în contrast cu majoritatea ”unioniștilor” post-1990, care au făcut cariere glorioase de partid în comunism, Ion Druță nu a fost niciodată membru de partid)…
Ce rămîne din Druță?
Rămîne multă literatură care povestește, mult mai real decît operele realismului socialist și mult mai veridic decît scriiturile anti-comuniste scrise după 1990 (de genul Temei pentru Acasă a lui Dabija) despre schimbările din satul moldovenesc în anii 40-60, despre dispariția lumii tradiționale țărănești sub tăvălugul tractoarelor, colhozurilor, pesticidelor și complexelor zootehnice…E o literatură scrisă bine, accesibil și veridică…
Rămîne și un model de comportament politic – de a avea curajul să zici lucruri neplăcute sub orice regim…La capitolul acesta, mulți dintre cei care îl critică pe Druță, nu prea au cu ce se lăuda…
Mai rămîne, invizibilă și implicită, dar foarte importantă – unica idee rezonabilă de organizare politică a vieții în Republica Moldova – modelul unei ”case comune”, a înțelegerii și comunicării inter-etnice, a evitării cu orice preț a conflictelor etnice și depășirea naționalismul etnic (cu potențial de conflict și război civil) cu o formă de patriotism civic și comunitar…E o idee druțiană cu origini probabil multiple: modul de viață comunitar traditional rural din perioada pre-sovietică, internaționalismul sovietic, un fel de ortodoxie ecumenică etc…
Lucru paradoxal, această idee, unica linie politică rezonabilă, a fost și este implementată (de nevoie) de politicienii moldoveni care însă nu l-au prea respectat pe cel mai mare autor al ei… Snegur (după ce a cochetat cu naționalismul) a redescoperit ”casa noastră comună” în 1994, cînd Transnistria era deja ruptă iremediabil iar Găgăuzia era cam pe cont propriu, Voronin a preluat idea sub forma ”statului polietnic” (idee pe care a deraiat-o într-un nationalism modlovenesc anti-românesc dement)…Și Igor Dodon, și Maia Sandu – atunci cînd vorbesc în toate limbile pentru a cerși voturi și cînd se pronunță pentru unitate națională și pentru înțelegere între etnii, tot la Ion Druță fac (inconștient) referințe, fără să-și dea seama.
La și mai mulți ani, Ion Druță!