Despre strada Teilor, fost Plovdiv, viitoarea Nicolae Dabija…

Primăria a inițiat, pe 29 octombrie, consultări publice privind redenumirea străzii Teilor, de la Botanica, în strada Nicolae Dabija. Întîmplător sau nu, anume pe strada Teilor se găsește și pretura sectorului Botanica, deci intenția primăriei e simbolică în mai multe feluri.
Eu am mari rezerve față de această intenție de redenumire.
Prima mare rezervă ține de însăși obiceiul de a redenumi străzi ce poartă deja nume de cîteva zeci de ani. Strada Teilor a fost cîteva decenii strada Plovdiv (un frumos și vechi oraș bulgar!) apoi cuiva i s-a părut că într-o țară cu o însemnată populație bulgară nu am avea destule motive să păstrăm numele celui de-al doilea oraș bulgăresc pentru o stradă și strada Plovdiv a ajuns strada Teilor.
Nu era neapărat cea mai rea alegere – Teilor sună bine în contextul dacopat de la Botanica.
Ziceam, ar fi fain să păstrăm unele nume de străzi zeci și zeci sau poate și mai mulți ani și să evităm obiceiul prost de a schimba, ori de cîte ori vine o administrație nouă la primărie, numele străzilor. Orașul trebuie învățat să țină minte, să ofere cadre ale memoriei.
(Vorbeam unei prietene care trăiește la Botanica despre această inițiativă a primăriei și ea îmi spunea, consternată: O să ajungem să nu ne putem înțelege între noi cu locurile din oraș. Părinții mei cunosc strada cu numele Plovdiv și se referă la ea doar în felul acesta, eu am crescut cu Teilor și iată, copiii mei vor hălădui pe strada Dabija. Cum să ne înțelegem că vorbim despre aceeași stradă?)
Sînd destule străzi noi, create de noile cartiere, ce pot lua nume de personalități marcante decedate recent. Sînt apoi, străzi care se repetă. Există în oraș străzi dublate de stradele. Se pot găsi și altfel de forme de memorializare – plăci, scuaruri etc…
Mai e apoi și cealaltă rezervă, legată de personalitatea lui Nicolae Dabija. Poet (bun), publicist, editorialist, jurnalist, politician, academician (cam forțat titlul), Nicolae Dabija a scris mult, contradictoriu și de multe ori extrem de problematic.
Alături de poeziile patetice despre clopotari, stau și poeziile la fel de patetice și emoționale despre Lenin, alături de articolele despre patriotism găsim și articole xenofobe și rasiste precum seria Rusoaicele (care sînt o rușine pentru ziaristica moldovenească)…
În calitatate de director al săptămînalului Literatura și Arta (care a funcționat zeci de ani ca agora literară, cultură și societate) Nicolae Dabija a transformat ziarul în tribuna unei singure poziții, în monologul unui singur grup literar și politic. În loc să devină un club de discuții despre literatură, Literatura și Arta a ajuns un ”băț” mediatic cu care un grup de literați, cocoțați pe prestigiul anterior al publicației, a lovit în alte grupuri literare…De asta cam toată literatura moldovenească/basarabeană de după 1990 a trecut pe lîngă LA.
Nicolae Dabija a cam ”reușit” peste tot: și la Partidul Comunist, și la Lenin, și la Unire, și la România Mare…Și asta ar trebui să ne dea de gîndit.
În aceste condiții, mi se pare rezonabil să se mai aștepte cu această redenumire. Să mai treacă niște vreme, să mai apară niște aprecieri critice.
(Știu că ”Tema pentru acasă” e un fel de bestseller în anumite medii, dar această literatură de ficțiune istorico-patriotică trebuie să mai treacă testul vremii. Mai ales că realismul patriotic seamănă extrem de mult cu realismul socialism și dacă din ultimul nu a prea rămas nimic, nu ar trebui să avem iluzii față de noua modă).
Poeziile lui Nicolae Dabija despre Lenin și cele despre Unire pot oferi, la limită, un pod de înțelegere între fracțiunea ”socialistă” și cea ”unionistă” din Consiliul Municipal ca chestiunea redenumirii străzii să adune voturile necesare.
Dar acest vot nu trebuie să înlocuiască discuția publică necesară despre patriotism, relația cu trecutul și memoria trecutului, despre extrem de numeroasele moduri și cazuri în care cărturarii moldoveni au colaborat cu diversele regimuri politice (în realitate) și despre extrem de puținele moduri și cazuri în care aceștia au rezistat ori s-au opus acestor regimuri (în autobiografiile compuse post-factum).