Citesc multă presă sovietică de cîteva luni. Mă documentez pentru ceva care..cînd o să fie…atunci o să se vadă ce e.
Răsfoiesc ziare raionale, centrale, pentru copii, pentru adolescenți, de nișă…
Involuntar fac comparație cu presa actuală (din care citesc mult, ca omul care vrea să fie cu știrile la zi).
O primă concluzie – nici un ziar actual nu se apropie, ca și concept, ca și idee de ziar, ca și misiune de un ziar raional din anii 70-80. Iau exemplul ziarului raional ”Cuvîntul Comunist” din Telenești: acel ziar are cîteva rubrici permanente. Seringa e pagina de umor și satiră. Are apoi rubrică dedicată controlului popular (norodnic), rubrică dedicată mediului și ecologiei, rubrică dedicată medicinii, rubrică dedicată scrisorilor cititorilor, rubrică dedicată soldaților. Ziarul găduiește: știri din raion, știri din republică, știri din URSS, știri din lume, educație politică, știri despre cosmos, articole despre tehnică, comentarii politice. Fiecare număr (și la un moment dat ziarul apare de 2-3 ori pe săptămînă) conține corespondență din diverse sate și gospodării ale raionului. Reporterii ies zilnic pe teren și fac materiale de acolo. Sînt examinate pînă și scrisorile anonime (apoi se scrie dacă alarma a fost falsă). Oamenii trimit reacții, scrisori. În timp, au loc diverse discuții între cititori – pe teme morale, despre carieră și viitor, despre relații de familie (un fel de facebook în care cineva scrie o ”postare” și apoi altcineva îi răspunde peste o vreme cu ”un comentariu”). Ziarulavea cititori (nu mă refer la tiraj) adică o comunitate ce-l citește, urmărește, utilizează ca tribună, caută alți oameni cu interese similare.
Ziarul educă, mobilizează, informează, energizează, manipulează…
În contrast orice ziar ”republican” actual e un ziar de Chișinău, de fapt un ziar despre Centrul orașului Chișinău și acoperă, în 60-70 % evenimente și situații ce se întîmplă în perimetrul Parlament-Președinție-Parlament-Primăria municipiului Chișinău.
Cealaltă parte a Moldovei, neChișinăul, apare în știri doar în cazuri excepționale – festival, accident rutier, omoruri și crime, pensiuni turistice… Pentru toate ziarele ”centrale” Chișinăul e cadrul normal al vieții țării, ceea ce e în afara lui – e excepție, aberație nenaturală ce e abordată doar cînd iese în evidență cu ceva ”extraordinar”. Ca un sat să apară în ziar trebuie să producă un eveniment excepțional, iar pentru o băltoacă din Chișinău să ajungă subiect de știre națională e un lucru normal…
Ziarul vinde, puțin informează și manipulează mult (mai ales prin tăcere, adică prin ignorarea subiectelor incomode).
O a doua concluzie – în așa-zisa independență în presa moldovenească s-a întîmplat un lucru semnificativ – a dispărut omul ordinar și viața lui.
Orice ziar sovietic era plin de ”oameni de rînd” – comsomoliști, delegați la congrese de partid, mulgătoare, tractoriști, agitatori, culegători de tutun, croitorese, legumicultori, constructori, bețivi. Poveștile lor umpleau pagini de ziar. Viețile lor erau discutate, întoarse pe față și pe dos, judecate din diverse perspective. Reporterii (numiți pe atunci corespondenți) ziarului frămîntau glodul pentru a alege perle de istorie individuală.
Omul ordinar, omul de rînd era figura centrală a ziarului, cel care furniza cea mai mare (și mai vie și mai interesantă) bucată a acestuia, povestea veridică și plină în comparație cu cuvîntările seci ale diverșilor șefi și șefuleți pe care le mai publicau ziarele.
Omul ordinar a fost înlocuit, în ziarele actuale, cu politicieni, staruri și starlete, dar mai ales politicieni și știri despre politicieni și aproape nu mai apare în ziar.
În locul poveștilor nuanțate, conflictuale, țintite pe viața individuală a omului ordinar, ziarele actuale bagă clișee generaliste despre ”electorat”, ”oamenii de la țară”, ”agricultori” etc.
Viața lui nu mai interesează pe nimeni – în epoca zisă cea mai democratică, omul ordinar a fost evacuat din istorie.