Facebook a decis să abandoneze lupta cu ”știrile false” (aici și explicația lungă). Strategia Facebook era următoarea: se putea pune un steag roșu (care însemna știre falsă) la orice informație dubioasă. Compania a renunțat la ele din cîteva motive:
– procesul de verificare a acurateței informației prezentate în știre era extrem de complicat și consumator de timp.
– afișarea unui semnal vizual puternic (un steag roșu!) are de cele mai multe ori efectul invers: utilizatorii sînt atrași să privească ”link-urile” interzise.
– stegulețele roșii nu erau sensibile la context și erau rigide: ele prevedeau o singură măsură – un steag roșu – pentru toate cazurile, așa încît era imposibil pentru cititori să înțeleagă dacă știrea semnalată ca fiind falsă este parțial falsă, în totalitate falsă, nedovedită sau pur și simplu invenție…
Cei de la Facebook au zis că vor căuta alte soluții – între ele și opțiunea de a oferi cititorului o selecție de Articole Legate (Related Articles) care vor aduce mai mult context știrii. Cititorul va putea astfel să compare mai multe surse pentru a corobora o informație…
Înfrîngerea suferită de Facebook în lupta cu știrile false trebuie tratată ca fiind mai mult decît o ridiculizare a unei companii comerciale în parte.
Ar trebui să mergem mai adînc: e vorba de ridiculizarea unui întreg mod de gîndire: tehno-utopismul (1), adică concepția care vede toate problemele, inclusiv cele sociale, ca avînd soluții tehnologice. Certitudinea că o asemenea chestie sensibilă și complexă precum analiza critică a informației poate fi rezolvată prin soluții tehnologice – o nouă aplicație, un nou soft, un nou gadget – e parte a unei concepții mai largi despre lume, împărtășită de ingineri și tehnocrați din Sillicon Valley (și emulatorii lor de peste tot). Această concepție tratează toate problemele – mediu, democrație, protecție socială, economie, politică – ca fiind probleme ce pot fi rezolvate cu un nou software, o nouă aplicație mobilă etc.
E aceeași concepție care crede că tehnologia este neutră din punct de vedere tehnic și moral, care crede că tehnologia poate fi un agent de schimbare sui generis (crezînd, bunăoară, ca președintele George Bush că e destul să aduci un calculator conectat la net într-un stat autoritar că democrația deja înflorește), care reduce toate interacțiunile, emoțiile și relațiile umane la algoritmi ce pot fi integrați într-o aplicație pentru Android și Ios (eventual prezentați frumos în infografice).
Aceeași gîndire credea că ”știrile false” reprezintă o simplă distorsionare a algoritmilor facebook (și nu o reflecție a unor fenomene profund sociale precum emergența și explozia precariatului, implozia clasei mijlocii, războaiele culturale și identitare, confruntările geopolitice etc) care poate fi, la limită, revocată și corectată.
Doar că realitatea…s-a dovedit mai nărăvașă și mai încăpățînată…
Lupta pierdută de facebook împotriva știrilor false nu înseamnă că distorsionarea informației, manipulările ideologice, economice și geopolitice nu ar fi o problemă.
În Republica Moldova, de exemplu, ultimele două alegeri s-au desfășurat (și au construit realități politice de durată) sub muzica unor știri și informații false: în noiembrie 2014 a fost știrea cu grupările subversive care ar vrea să facă un scenariu ucrainean la Chișinău și care ar submina procesul de integrare europeană a țării (Pavel Grigorciuk a făcut pușcărie ca Alianța pentru Integrare Europeană de Consolidare a Regimului Oligarhic Clientelar să vină la putere), iar în noiembrie 2016 a fost știrea cu cei 30 mii sirieni care urmau să invadeze țara, însoțiți de legiuni de gay și lesbiene, pentru a ataca suveranitatea și valorile tradiționale (în rezultat, Igor Dodon a fost ales ca președinte prea-des-supendat). În 2017 lucrurile nu s-au schimbat deloc…
Luptele contra manipulărilor mediatice nu trebuie să aibă loc pe facebook și nici pe telefon, ele trebuie purtate în capul cetățenilor înainte ca aceștia să acceseze rețelele, tehnologia și mass-media.
Altfel spus, manipularea informației nu poate fi combătută prin aplicații atractive, ci trebuie contracarată prin educație, prin creșterea accesului la informație din surse variate, prin subsidierea de către stat a presei (așa încît aceasta să evite cursa jurnalismului de tip click&bait și de senzație), prin creșterea calității și culturii discuției publice, prin creșterea accesului la cultură, prin încurajarea gîndirii și expresiei critice, prin accentul pe participarea cetățenilor la procesul decizional (în acest fel și-ar da seama de subtilitățile proceselor politice și administrative) etc.
Adică lucruri ce nu încap în nici un caz într-un algoritm Python sau Ruby.
Referință:
Am împrumutat numele tehno-utopianism de la Evgeny Morozov, a cărui cărți, The Net Delusion și To Save Everything, Click Here: The Folly of Technological Solutionism le recomand călduros pentru lectură.