Vineri seara la protestul împotriva votului ”uninominal-mixt”. Stau undeva la periferia protestelor cu D., o prietenă care face munca de teren la Purcari, în cadrul unei teze de doctorat despre industria vinicolă din Moldova. D. îmi povestește despre un eveniment monden cu vinificatori și îmi vorbește despre unul din ei originar din Telenești (că e fain, deschis, accesibil etc). Trece pe alături, în drum spre un interviu cu o jurnalistă care îl așteaptă la umbra unui copac, Andrei Năstase, unul dintre liderii protestului și se oprește alături de noi.
– Ați spus Telenești?
– Da, răspunde D. – Cel mai bun raion, acolo, în satul Mîndrești s-a născut [compozitorul] Mustea, Năstase [adică el însuși].
D. tace, eu tac, Andrei Năstase ne strînge mîinile și ne lasă cu urarea de a ne documenta despre Telenești…
După ceva vreme, îl văd pe V.V., cunoscut activist urban.
El îmi zice despre un protest împotriva unei construcții ilegale pe str. N. Milescu-Spătaru la Ciocana, care avusese loc în acea zi și în cadrul căruia cîțiva consilieri și deputați socialiști au încercat fără succes să oprească instalarea unui gard.
Trece iar Andrei Năstase pe alături. Se apropie de V., și îl ia peste picior:
– Protestezi, V.?
– Da. Ați fi putut veni azi la Milescu-Spătaru să oprim construcția ilegală. Era un bun prilej de PR pentru dvs. Așa, iar socialiștii își vor face reclamă?
– Ce, spital?
– Nu, Milescu-Spătaru.
– Nu știu nimic, vorbește cu I. G., de la partid. Poate vă ajută ea.
…Și se duce…
Noi rămînem să discutăm cu V.V. și mă prind în acel moment că schimbul de replici e indicatorul unei stări de lucruri: protestul moldovenesc împotriva regimului curge în cîteva (cel puțin două) rîuri paralele, care nu se prea întîlnesc, nu prea discută, și cu atît mai mult nu colaborează.
Pe de o parte există un grup vocal, foarte vizibil, care protestează împotriva unor lucruri ”mari”: capturarea statului, regimul oligarhic, corupția. E un grup cu televiziuni, reprezentare politică (inclusiv la parlament)…Pe de altă parte, alte grupuri, mai mici, luptă la firul ierbii, împotriva unor lucruri ”mici” – construcții ilegale, defrișări de arbori și spații verzi, scheme de corupție și abuz la nivel de bloc sau zonă de rezidență. Grupurile și luptele astea sînt invizibile – oamenii care sînt implicați în ele nu au televiziuni, nici reprezentare politică, abi de reușesc să se facă auziți cînd vorbesc despre garduri, parcuri și blocuri în vacarmul media despre temele ”importante” – identitate, geopolitică etc.
Îs două lumi paralele ale protestului care luptă fiecare de una singură cu regimul. Ar fi mult mai ușor pentru lupte (și mult mai dificil pentru regim) dacă aceste lupte ar constitui o forță comună. Ele nu-s. Din sute de motive.
Și e un lucru de gîndit.
2 thoughts on “Lumi paralele ale protestelor”