Ironie: în Cieszyn (Polonia), la o întîlnire cu stîngiști din Europa și Rusia, fac cunoștință cu un Alioșa. Îl întreb dacă vine din Rusia. Zice că e din Italia. Că mai are două surori: pe una o cheamă Mitia, pe alta Ivan.
Cum au ajuns toți Karamazovii într-o familie?
Cică bunica sa a fost foarte activă în Partidul Comunist italian și era îndrăgostită de literatura rusă, în special de Dostoievski.
Pravoslavnicul Dostoievski pe post de ”dragoste literară” a ateilor comuniști italieni.
Dublă ironie.
* * * *
Stau lîngă ”Luminiță” – magazinul de cărți+club de discuții al Krytyka Politiczna – pe podul între două Cieszyn-uri: cel polonez și cel cehesc, care odinioară, înaintea Primul Război Mondial, alcătuiau un singur oraș.
Clădirea ”Luminței” a aparținut cîndva poliției de frontieră și marca granița dintre cele două țări. Fostul hotar e reprezentat printr-o panglică luminoasă albastră și un marcaj pe asfalt… Pentru un neinițiat panglica luminoasă ar trece drept o simplă ghirlandă.
Se circulă liber acum între Cehia și Polonia. Lecturile le facem în librărie, care e în Polonia. Pentru unele grupuri de lucru ne ducem în parcul din partea cehă – e mai mult spațiu. Și mai mult soare.
După atelierele din cursul zilei obișnuim să mergem, așa cum fac majoritatea polonezilor din zonă, să bem o bere în Cehia. Pentru că e indubitabil mai bună.
Vin și cehii în partea poloneză a orașului – în temei să cumpere fructe și legume care-s mai ieftine aici. Și tot așa.
Magazinele de comerț cu amănuntul – jucării, haine, încălțăminte, alcool tare – aparțin chinezilor.
Mă descurc cu un amestec de rusă și engleză – localnicii știu cîte puțin din ambele: rusă pentru că au învățat-o cîndva în școală, engleza – din cauza turiștilor…
Copleșit cumva de un anume simbolism al momentului: oamenii trec liber podul dintr-o parte în alta, cum au făcut-o înaintea apariției statului național. Clădirea fostei vame e acum librărie și club de discuții.
Am și un fel de clenci personal: un unchi din partea tatei și-a făcut serviciul militar într-o bază sovietică în fosta Cehoslovacie tot undeva la granița dintre Cehia și Polonia. Tatăl meu, la rîndul său, a făcut armata într-o altă bază sovietică în Germania de Est (pe unde a trecut acum vreo două luni).
La rîndul meu, stau într-o lume care arată mult mai bine decît pe vremea lor.
* * * *
Ne ducem la Příbor, orășelul de naștere a lui Sygmunt Freud. E sîmbătă dimineața și orașul e pustiu: centrul, cartierele, bisericile, străduțele mici, gara, magazinele. Casa lui Freud e situată, desigur, pe strada Freud. Alături de brutăria Freud, de pub-ul irlandez Freud și de firma de servicii funerare Freud.
* * * *
Praga-Kiev-Chișinău. Mă cam strînge în spate să trec printr-o țară în plin război. Cineva mă consolează pe facebook: Kievul e sigur. Prefer să rămîn îngrijorat: războiul civil e, de obicei, nelocalizat și fiecare metru pătrat poate deveni un potențial front oricît de sigur ar părea.
Aplauzele de la aterizare, obișnuite în estul Europei, pe care le aud și acum, mi se par foarte la locul lor.