Televiziunile moldovenești au găsit, se pare, formula ideală pentru a asigura ”diversitatea de opinii” în cadrul talk-show-urile politice. Mă refer, desigur, la cele cîteva televiziuni afiliate într-un fel sau altul partidelor de la guvernare și care încearcă să facă jocul ”echilibrului opiniilor”. La televiziunile opoziției situația e diferită pentru că ele nici nu încearcă să simuleze ”echilibrul” și în majoritatea cazurilor asamblează liste de invitați cu păreri și opinii similare.
Cu mici variații de la seară la seară (după principiul rotației) configurația listei de invitați e următoarea: 1-2 analiști cu o clară poziție pro-guvernare (alegerea se face dintre A. Țăranu, V. Catană), sceptici moderați/experți neutri (lista e mai lungă – C. Ciurea, V. Cibotaru, I. Dron, I. Terguță, O. Nantoi, P. Midrigan, B. Țîrdea), 1-2 experți anti-guvernare (D. Ciubașenco, V. Demidețchi, L. Tabără). La astea s-ar adăuga și figura interesantă a analistului ”anti-sistemic”, care vine în două nuanțe: ”teoretică” (N. Chirtoacă ce vorbește ca dintr-un manual de științe politice pentru anul întîi de facultate despre ”soft power”, ”partide ideologice”) și ”cinică” (eternii nemulțumiți V. Ostalep, A. Tulbure, V. Gurău).
Schema nu e întîmplătoare – ea asigură, în contextul realităților politice moldovenești actuale, probabil combinația cea mai potrivită între interesul politic și logica economică. Analistul pro-guvernare e invitat pentru că spectatorul trebuie să știe că, în această țară, guvernarea lucrează, situația e sub control și economia crește. Analistul neutru e invitat să vină nu pentru a vorbi, ci mai ales pentru simpla sa prezență. El trebuie să creeze spectatorului aparența că, discuția e adevărată, că polemica între cei care laudă guvernarea întruna și cei care o critică la fel de constant e legitimă și nu un oarecare schimb de replici între persoane angajate. Analistul anti-guvernare e ales de multe ori așa încît să fie atît de slab și lipsit de argumente încît să-și discrediteze cauza – exemplul cel mai clar e Leonid Tabără care e și incoerent, și vorbește lucruri implauzibile. În fine, analistul anti-sistem vine pentru că emisiunea trebuie să vîndă și niște publicitate – de aia emoționalitatea lui A. Tulbure (eu ce v-am zis? nu-mi povestiți din astea!) sau aroganța lui V. Ostalep (eu v-am spus, eu i-am întrebat) sunt calități care distrează spectatorul: n-ai aflat/învățat cam nimic din emisiune, dar încaltea ai avut haz și chiar ți-a fost interesant.
1 thought on “televiziologie”