Ministerul Educației a propus spre dezbatere publică o serie de modificări la procesul de admitere pentru anul 2014 în universitățile din Republica Moldova.
Unele practici introduse în anii precedenți cum este cea potrivit căreia ”candidaţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţămînt superior, dar în final, cu posibilitatea de a fi înmatriculaţi la o singură specialitate în cadrul unei singure instituţii de învăţămînt” au fost păstrate.
Noutatea principală, desigur, ține de intenția de anulare a divizării locurile propuse pentru înmatriculare pe cote de candidați în funcție de locul de trai rural/urban (1.III). Adică practica anilor precedenți de a diviza absolvenții liceelor în 2 mari categorii: candidaţi din localităţile rurale, centrele raionale şi orăşelele mici (cărora le reveneau 65 % din locurile disponibile) și candidați din municipiile Bălți și Chișinău (35 %), această practică a fost abolită. (De fapt, absolvenții au fost împărțiți pînă în acest an în trei categorii: rural, urban și cotele pentru diverse categorii de privilegiați).
Care este motivația acestei măsuri?
Documentul zice următoarele:
”Modul de organizare a desfăşurării sesiunii de BAC – 2013 ne permite să avem un tablou obiectiv al rezultatelor evaluării finalităţilor acestui nivel de studii. Acest mod de organizare pune în condiţii egale de evaluare toţi absolvenţii programului liceal şi evident dispare necesitatea de divizare a locurilor de înmatriculare la studii superioare pe cota rural/urban.”
E o formulare bizară, de vreme ce, la modul formal, toate sesiunile de bacalaureat precedente au fost organizate conform unor standarde unice la nivel național. Absolvenții de la sate nu au susținut alte examene decît absolvenții din cele două municipii: aceleași subiecte, aceleași obiecte, același grad de dificultate! Deci și pînă acum BAC-ul punea în condiții egale de evaluare pe toți absolvenții.
Mai mult, repartizarea locurilor în baza criteriului locului de trai a fost și ea prezentă în anii precedenți fără a afecta ”condițiile egale de evaluare”!
În fapt ministerul se contrazice în privința egalității: același document prevede totuși o cotă de 15 % din locuri pentru unele categorii defavorizate: romi, copii din familii numeroase, copii orfani, copii cu grad de dizabilitate, copiii romilor, copiii din regiunile de est, copiii ai căror părinți au participat la luptele din Transnistria, la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, și alte cîteva grupuri (compartimentul 1.IV).
Înțeleg și susțin logica acestei discriminări pozitive – susținem copii care, din varii motive, sunt mai vulnerabili, ai căror părinți au făcut servicii mari țării sau învață în condiții mai dificile. E un lucru bun, firesc și absolut necesar.
Ar fi loc pentru o discuție despre oportunitatea includerii copiilor cetățenilor moldoveni care au luptat în Afganistan sau mai recent, participanți la operaţiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak, dar pot trece și peste asta.
Pentru că discuția nu este despre acești oameni, ci despre bîlbîiala ministerului. Adică, pe de o parte, spui că pui pe toți copiii în condiții de egalitate, pe de altă parte păstrezi totuși anumite facilități (justificate) pentru unele categorii, dar le elimini (nejustificat) pentru alte categorii!
De ce totuși au fost eliminate cotele pentru absolvenții din mediul rural?
A dispărut, peste an, diferența între școlile din țară în privința asigurării cu cadre didactice?
Ba bine că nu – la 1 septembrie, ministerul anunța peste 700 locuri vacante, majoritatea absolută în localitățile rurale, în special în şcolile din raioanele Cimişlia, Hânceşti, Cantemir şi UTA Găgăuzia.
Dintre cei care au rămas, aproape 30 la sută sunt de vârstă pensionară şi pre-pensionară.
Peste 20 la sută dintre profesorii din Moldova predau cel puţin două discipline şcolare suplimentare, care nu corespund specializării lor, în special în școlile din sate.
Celelalte cifre – asigurarea bibliotecilor școlare cu carte recentă, asigurarea laboratoarelor școlare cu materialele necesare, pregătirea continuă a profesorilor, accesul cadrelor didactice la literatura din domeniu – sunt iar în defavoarea școlilor din mediul rural și orașele mici. Am putea adăuga aici și statisticile indirecte – nivelul de salarizare, infrastructura socială și culturală, accesul la bunuri, asigurarea locuințelor cu comodități.
Deci, în numele ”egalității”, ministerul educației pune în condiții egale absolvenți venind din licee în care un profesor predă o disciplină pe care n-o prea cunoaște cu absolvenții din liceele din Chișinău și Bălți în care se oferă cel puțin minimul de calitate în educație!
E acel moment cînd egalitatea devine inegală.
Soluții.
Fără îndoială că diferențele de calitate educațională între liceele din mediul rural și urban ar trebui micșorate. Nu nivelate și nici omogenizate
Pentru că nu e vorba de asigurarea unei egalități generale între licee – toate școlile să fie la același nivel, ci despre asigurarea faptului că toate școlile din Moldova, atît din mediul rural cît și din cel urban, oferă un nivel minim de calitate în educație, un nivel care garantează absolventului că are toate șansele să ia BAC-ul pe orice notă.
Faptul că Ministerul a decretat condiții egale nu înseamnă neapărat că aceste condiții egale au apărut din senin. Că peste noapte bibliotecile liceelor din sate și orașele mici s-au căpătuit cu fonduri noi de carte, cu specialiști buni, cu infrastructură potrivită.
Problema nu e de a pune un capac creșterii nivelului educațional (stratificările sunt inevitabile și e clar și normal să avem și licee de elită), ci de a crea un minim standard sub care educația să nu cadă.
Într-un viitor, cînd eforturile ministerului vor garanta că acest minim standard de calitate în educație este asigurat în toate școlile din țară, diviziunea rural/urban poate fi anulată.
Tocmai din acest motiv ar trebui instaurată o perioadă de tranziție. 5-6 ani ar fi suficienți. În 2-3 ani s-ar termina procesul de optimizare al școlilor și s-ar face simțit efectul pozitiv comasărilor. În alți 2-3 ani copii care merg în cele 3 clase liceale pot să beneficieze de aceste îmbunătățiri și să fie competitivi la nivel național.
Problema cu politicile Ministerului Educației e că ele n-au răbdare. Că vor să instituie realități peste noapte. Că vor să recupereze în 2 ani ceea ce trebuia făcut în 10.
E sigur și o mare vină a guvernărilor precedente. Dar jocurile politice și amînările din trecut nu scuză în nici un fel jocul cu viitorul copiilor.
În loc de concluzie.
Mai e un aspect al problemei. Cel etic.
Cîţi din membrii guvernului (dar şi ai parlamentului şi toate elitele în genere) ar mai fi azi în fotoliile lor dacă nu ar fi beneficiat la vremea lor de cotele de admitere pentru absolvenţi din zonele rurale? Şi ce şanse de reuşită ar fi avut oare fără aceste cote?
Adică, ajungem sus folosind avantajele discriminării pozitive, pe urmă dăm cu piciorul în scara pe care ne-am urcat și ne apucăm să vorbim lumii întregi despre virtuțile tratamentului egal!
(text publicat pe platzforma.md)