A scris Moni Stănilă un editorial în ziarul Timpul de Dimineață despre biserica ortodoxă. În care se lamentează că diverși atei inconsecvenți atacă această instituție iar mai recent, ce obrăznicie!, ar fi îndrăznit chiar să sugereze că noul Papă de la Roma ar fi mult prea dinamic, energic, reformator și deschis decât Patriarhii locali.
Nu-s atât de megaloman încât să cred că tot internetul vorbește de persoana mea, dar cumva mă regăsesc ca țintă a acestui articol – fac parte din tagma agnosticilor care privesc în ogrăzile altor credințe și mai și dau uneori în obraz bisericii ortodoxe pentru lene și lipsă de moralitate.
De aia voi fi obraznic și voi da o replică.
– Ateismul e o atitudine ce descrie relația față de (in)existența lui Dumnezeu/ a unei Cauze Primordiale. Ateismul nu reprezintă o atitudine negativă față de instituția bisericească cu imobile și cu adresă juridică ce pretinde că asigură legătura cu transcendența. Numele acestui tip de atitudine negativă față de Biserică e anti-clericalism și nu coincide deloc cu ateismul. Mai mult, există destule grupuri religioase – mai ales în protestantism – ce sunt explicit anti-clericale!
– Ateii ar trebui desconsiderați când vor postula, în locul Dumnezeului creștin, sau al lui Iehova, sau Allah alt[ transcendență – Națiunea, Unicornul Roz, Bomboanele Bucuria sau Amaretto Valea Perjei. Când însă vorbesc despre instituția socială/fiscală/juridică/politică numită biserică, ateismul lor nu este diminuat, nici sporit…
Înțeleg rostul acestui truc al bisericii: dacă dai în noi, dai în Dumnezeu, dar el e doar un truc retoric, nimic mai mult. La limită, Bibliile nu menționează nici pe Papa de la Roma, nici pe Patriarhul de la București (sau Moskova), așa încât poate nu-i o nebunie să cerem și Bisericii să probeze legătura cu Dumnezeu!
– Mă ”bucur” că în mediul ortodox e la modă să nu citești ceea ce comentezi (“Nu am citit declaraţia completă a pontifului şi nici nu e nevoie.” ) Semn de ”înaltă sănătate morală”. Poate era mai bine pentru Moni s-o citească totuși, și să citească și alte declarații ale Papei/rabinilor/imamilor/monahilor budiști.
Observ, cu stupoare, că Moni ia de la bolșevicii pe care-i critică în același număr al aceluiași ziar obiceiul de a judeca idei exclusiv în baza ”orientării religioase”, adică de clasă, a celui care le emite.
Altfel, interviul Papei, despre care vorbesc inconsecvenții, ateii și căpcăunii, și pe care ortodocșii nu-l citesc conține câteva revelații. Una ar fi o pledoarie a papei împotriva dominației unui tip de discurs, atât în interiorul bisericii cât și în afara ei, ce circumscrie domeniul religios doar la propoziții despre avort și sex. Papa sugerează că acest discurs ar trebui extins considerabil pentru a cuprinde și alte sfere ale vieții umane: inegalitățile economice (sensul metaforei cu biserica în calitate de spital de război), solidaritatea cu săracii, dimensiunea comunitară a credinței, depășirea închistării credinței în teologie elitistă (sensul altei metafore, cea despre sanctitatea obișnuită, adică sfințenia ce ține nu de eforturile supranaturale ale unor atleți creștini, ci de efortul zilnic al unor oameni obișnuiți ce reușesc să-și păstreze decența și umanitatea în condiții crunte).
– Ținta ”atacurilor atee” nu e negarea existenței lui Dumnezeu (de asta se ocupă zănaticii alde Dawkins), ci absența aspectului carității și solidarității sociale – prezente abundent în Biblie, dar lipsă în Biserica ortodoxă.
Cred că ar fi de zeci de ori mai multe discuții despre sărăcie și caritate în Biblie, decât referințe la ”păcatul homosexualității”.
În fine, înțeleg că e mult mai ușor sa te aperi de dușmani imaginari (atei, comuniști) decât să vorbești despre problemele reale ale bisericii – cooptarea acesteia de către capitalismul oligarhic local, subordonarea totală față de stat, calitatea proastă a cadrelor să modelul îndoielnic de conduită morală ce-l oferă…
Mă rog, astea-s doar obsesiile ateilor. Pentru că creștinii ”adevărați” încă-s prinși cu alte ocupații – de exemplu să stabilească dacă credința lor personală e conformă cu nu știu care sfânt bizar din secolul X.
M-ai facut sa citesc articolul la care te referi. La drept vorbind, nu prea am inteles ce fel de ciolama mai e si asta. Ce-a vrut sa spuna, ca doar credinciosii crestini ordoxi au dreptul sa vorbeasca despre biserica crestina ordoxa – asta-i idea? Aici, no coment, or in acelasi cadru etic fiecare breasla, grup social, sau alta comunitate de orice tip poate sa-si reclame imunitatea la critica din exterior.
Sau poate ideea este ca biserica nu are misiune sociala, ci doar mintuirea sufletului celui care-și doreste anume acest fel de mintuire? Daca dna afirma asa, atunci se pare ca nu prea intelege lucrurile. Mesajul lui Hristos nu este desprinderea de pacat (acesta vine implicit), ci iubirea aproapelui, care va salva sufletul. Iar acțiunea indreptata spre altul deja este in zona socialului.
Generalmente este un text foarte slab, patetic nu stiu cum. Un fel de apologetica a unei stari despre care se tinguieste, dar care nu o intelege.
Bate laturile, doamna. Adica, ce-am vrut sa spun, ai fost foarte delicat si tolerant. Eu as fi fost cu mult mai taios. Dar e alegerea ta.
Iurie, ai probabil dreptate – textul e slab si gaunos. Poate ar fi trebuit in genere neglijat ca nu inveti mare lucru dintr-o polemica cu asemena bucati. Totusi, am decis sa-l discut cu intentia de a risipi cumva senzatia de comfort a autoarei produsa de aceste texte, sa mai demolez din falsa constructie de apologetica a bisericii, sa bag un vierme “social” in constructiile teologice. Am avut prilejul sa ti-o zic de mai multe ori, vreau o religie mult mai aplecata spre lumea asta si spre necazurile ei… Ori, vad o biserica locala tot mai mult preocupata de misticism, intelectualism, individualism al credintei (am vorbit si despre asta). Colac peste pupaza, orice incercare de dialog in privinta asta cu comunitatea crestina esueaza pentru ca comunitatea porneste mecanismele de aparare (inteleg logica – isi apara starea de comfort si nu vrea sa faca schimbari) – ba ca-s atacuri ale ateilor, ba ca nu-s conforme cu teologia… Si de fiecare data criticii bisericii trebuie sa stea in aparare – sa se scuze, sa arate ca nu ataca credinta ci vorbesc despre altceva etc…
Eu am decis sa trec la atac si sa joc pe terenul lor… Am destule citate din Biblie… Si am si logica de partea mea. 🙂