subotnicul de … duminica

Am fost la Rotonda din parcul Valea Morilor. Cu mai mulți oameni. Urma să facem nițică curățenie și sper că ne-a reușit, cel puțin parțial. A venit destulă lume: cetățeni, reporteri, membri ai unor partide, un politician, un fel de star local de televiziune, funcționari publici, tineri, oameni în vîrstă și chiar cîțiva copii.

Fiecare a făcut ce a putut. Unii au strîns pietre, alții au adunat gunoiul în saci, reporterii au filmat și fotografiat – a fost de lucru pentru toată lumea.

Și mai rămîne…

Curățenia de azi nu poate fi considerată decît una cosmetică – rotonda, scările și havuzurile au nevoie de reparație capitală, una posibilă doar cu eforturi imense și buzunare largi.

E însă prima. De aia foarte importantă.

p.s. Evenimentul a fost organizat pe facebook, unde există deja un grup foarte activ ce gîndește și propune strategii de viitor, planuri de acțiuni și divizare a responsabilităților.

E o trezire din somn a Chișinăului civic, sper.

 

 

 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.