Două tinere de vreo 14-15 ani, probabil eleve la un liceu din capitală, stau la vorbă la o sală de forță glamuroasă din Chișinău.
– Nu știi cumva ce ne-au dat să citim pentru acasă?
– Trebuie să văd în caiet. Dacă e ceva din literatura universală atunci o să mă strădui să caut ceva, iar dacă e din literatura română atunci LOGIC că nici nu citesc.
(Povestită de o prietenă ce frecventează sala cu pricina.)
Foarte rational si logic in opinia mea!
fetele cu siguranta au raportat utilitatea asteptata cu costurile marginale (timpul necesar, efortul depus, posibilitatea de a citi altceva, etc). Tot aici putem sa ne gandim ca probabil aveau asteptari ca urmatorul roman NU VA FI MAI INTERESANT decat celelalte romane romanesti care deja le-au citit…
Pe mine, ce ma impresionat la fetele astea e : “Dacă e ceva din literatura universală atunci o să mă strădui să caut ceva”
WOW! In ziua de astazi cand sunt atat de multe lucruri interesante de facut, ele oricum prefera literatura artistica! Isn’t this amazing???
poate sa-i multumim totusi ministr(ei) educatiei prentru calitatea invatamintului preunivesitar, dar si cel postunivesitar. PLDM, acum ai ministri!
Ma intreb cum intrepretezi tu acea conversatie (rupta din context: mai intai din contextul dialogului, apoi din viata cotidiana a acelei persoane si, mai mult, din contextul socio-politic al liceenilor [lipsa de interes pentru literatura romanaa trabuie analizata la nivel de generatie sau la un nivel strict individual, un accident de biografie?], etc.) ?
Cum intrepretezi tu acel mesaj ? Ce te-a frapat ? E LOGIC sa nu te interesezi de litaratura romana: de ce ? Pentru ca ea cunoaste deja aceasta literatura ? Pentru ca o considera nedemna de atentie ? Din pricina unui precept social (transformat in prejudecata subiectiva: literatura romana e pierdere de vreme, da’ de ce, nu stiu…).
Din pacate nu am decat acest fragment de discutie si nu am la dispozitie un context pre- sau post- situatie. Daca eram eu acolo probabil as fi pus ceva intrebari suplimentare, asa insa…
Indraznesc totusi sa avansez o ipoteza tare-tare speculativa: literatura romana are dificultati sa-si justifice cumva prezenta in programul scolar. ca, confruntata fiind cu mostrele universale, partea nationala a educatiei literare cam scartaie. nu se mai accepta ca fiind a priori necesara. o fi la mijloc o intelegere specifica a pragmatismului – nu fac efort sa stiu literatura locala intrucat nu prea am nevoie de ea decat la scoala, in timp ce referintele universale sunt moneda intelectuala global convertibila, deci utile. o fi si o plictiseala cauzata de repetitivitatea sau redundanta mesajelor patriotice inscrise in literatura locala – nu e taina ca multe mostre, de la Eminescu la Cosbuc, sunt lucrari cu puternica rezonanta patriotica, deghizata in diferite forme. si patriotismul gol ori patetismul lui Noi vrem pamant! s-ar putea sa pice prost intr-un context in care majoritatea parintilor acestor copii is in afara tarii si muncesc la negru si au cate 3-4 cetatenii.
Lucrul asta e deranjant: sentimentul apartenentei la o cultura minora, o cultura a balbaielii, a unei periferii invizible. Cine s-a edificat (Cioran, Eliade, Ionescu, Coseriu si alti cativa), a scris in alte limbi. Te intrebi daca romana poate da ceva la un nivel universal. O experienta a strainatatii si a alteritatii te pune pe ganduri: romana, si ce s-a scris in romana, pare a fi sortit unui destin local: cand traduci, simti ridicolul (pentru ca ce este scris in romana se poate intelege doar in romana).
Nu sunt deloc primul care spune asta. Numai ca daca lucrul asta e adevarat, atunci situatia nu e deloc imbucuratoare: suntem predestinati (prin faptul de a vorbi o limba periferica) unei perpetue minoritati? E totusi trist sa constati ca nu te poti edifica in spatiul limbii pe care o vorbesti. De unde o dificultate care contine propriul sau raspuns: fie uiti si fugi de cine ai fost candva (un moldobolovan) si te converteti la o limba universala (gen engleza, franceza sau germana), fie ramai in periferie. Si desigur ca nu poti sa ramai in periferie, decat cu riscul unei constiinte bolnave si ranchiunoase (blestemul ca a trebuit sa te nasti intr-o fundatura).
Prin urmare, tipesa aia avea ceva dreptate.