Prezent/absent (programul fusese înregistrat ceva mai înainte) la ediția din 24 septembrie a emisiunii ”În Profunzime” a Lorenei Bogza, președintele Parlamentului, Marian Lupu, ar fi declarat că inșii ce invocă argumente științifice în polemicile cu privire la identitate ar trebuie priviți cu suspiciune. Că promovează interese.
Că s-a zis cu științificul în dezbaterile ce țin de dreptul la auto-identificare.
Că soluțiile pentru dificultăți politice trebuie căutate în câmpul politic.
Că unitatea de măsură a oricăror dezbateri identitare ar trebui să fie respectarea dreptului fiecărui cetățean al Republicii Moldova de a se auto-identifica etnic așa cum crede de cuviință (precizare adăugată ulterior)…
O poziție teafără care nu merita mârlania de articol semnată de Constantin Tănase, nici seriile de dezinfomări lansate de Publika TV, Euro TV și Unimedia. Nici criticile dure lansate de editorialiștii Alexandru Vakulovski și Vitalie Ciobanu. Nici laudele lui Igor Dodon.
Probabil jurnaliștii și editorialiștii încă pot beneficia de scuza că n-au priceput/auzit/deslușit, de vreme ce chiar savanții de la Academia de Științe care au privit emisiunea aia tot nu au priceput despre ce e vorba, au auzit lucruri ne-rostite și au promis că mai aduc câteva probe științifice suplimentare…Ale neînțelegerii lor.
Mă rog, așa e mass-media moldovenească și așa e spațiul public local: îți inventează dușmani, luptă cu ei și după aia raportează dușmani. Imaginari, că așa e mai cochet. Cei reali au dinți.
În esență Marian Lupu a sugerat că științele, sociale sau exacte, nu ar trebui chemate să soluționeze dezbateri, conflicte și certuri politice. Că rezolvarea acestora urmează a fi căutată în dialoguri, proceduri și procese politice. Că nu există altă cale decât ascultarea opiniei celuilalt. Că anumite soluții de bun simț trebuie promovate chiar dacă contrazic ”științele”.
E un bun prilej de a spune câteva lucruri despre politică și științe:
a) Științele sociale nu trebuie să se pronunțe asupra adevărului unor credințe sau opinii în baza cărora oamenii își guvernează viața de zi de zi. Ci doar să ia act de ele. Ele nu spun oamenilor cum să trăiască, ci doar înregistrează evoluțiile, schimbările și succesiunile modurilor de conviețuire.
Istoricii și sociologii religiilor, bunăoară, nu vor căuta să cerceteze dacă un cult stă mai aproape de Dumnezeu decât altul, ori dacă e mai moral sau mai imoral, dacă conține mai multă sfințenie ori revelație, dacă oferă mai mult Adevăr despre Facerea și Sensul Lumii.
Ei le vor considera pe toate la fel de egale și la fel de adevărate și va căuta să vadă factorii ce au determinat expansiunea sau dispariția unui cult și înlocuirea lui cu un altul.
Dacă un istoric/antropolog/sociolog/filosof al ideilor din Evul Mediu vrea să înțeleagă modul cum gândeau oamenii acelei epoci el trebuie să ia drept adevăr și anumite păreri/atitudini ce nouă ni se par aberante precum concepția că Pământul ar fi centrul Universului și stelele ar fi lipite de un cer imobil de sticlă, ori că ar exista o margine a pământului dincolo de care s-ar întinde un hău infinit, că lumea ar fi populată de duhuri bune și rele ori dacă un rege atinge cu mâna un bolnav de lepră atunci acesta se va vindeca negreșit. Absurdități din punctul de vedere al secolului XX, dar lucruri ce dau sens acelei lumi și erau gândurile acelor inși.
La limită, și în societățile contemporane unii indivizi merg la ghicitoare să-și afle adevărul iar alții se duc la universitate să și-l facă. Și încap toți în aceeași societate și nu există motive de a-i persecuta pe oricare din ei ori de a-i condamna că trăiesc în minciună.
Cei care invocă știința pentru a demonstra că oponenții lor nu-s pe calea cea dreaptă a Mânturii (religioase/etnice/culturale) nu aduc vreun folos științei. Din contra.
b) Sferele vieții publice nu trebuie reglamentate științific, indiferent de cantitatea de aparentă absurditate ce se găsește în acestea.
Creștinismul, pentru a lua doar un exemplu, contrazice în multe și nenumărare locuri știința dar nici un patriot patriot profesionist sau jurnalist cu ifose nu se grăbește să-l condamne, să-l declare indecent și imoral ori să ceară excluderea lui din viața publică. Religia își are locul ei legitim în societatea contemporană.
Mai ales că avem și experiența nefericită a ”științificității sovietice”, cea care declarase Moartea lui Dumnezeu și incompatibilitatea religiei cu norma științifică. Nu cred că vrea cineva repetarea actului de conformare a științei cu realitatea, adică eradicarea religiei!
Știința își are sfera ei legitimă și credințele pe ale lor. Cele religioase, dar și cele identitare.
c) Conflictele politice și geopolitice în jurul identității naționale nu trebuie criticate, legitimate ori combătute cu mijloace ”științifice”. Ele țin de domeniul politicului, originează și se hrănesc din clivaje și viziuni politice. Nu le putem soluționa altfel decât prin arta dialogului.
A invoca științe și argumente absolute înseamnă a dori să-i închizi gura oponentului ori să descalifici discuția.
Polemicile identitare în Moldova sunt chestiuni politice. Și punctum.
d) Identitatea etnică a moldovenilor ar trebui lăsată pe seama acestora. Nu a politicienilor. Nici a savanților. Nici a intelectualilor ce tind să generalizeze anumite frustrări proprii la nivelul întregului popor și să inventeze patologii și crize identitare. Identitatea trebuie democratizată, adică conformată cu realitatea.
E la cheremul fiecărui individ să decidă în ce măsură amestecă criterii ”esențialiste” precum neamul, limba, identitatea de gen, rasă cu criterii ”formale și fluide” precum locul de muncă, clubul de fotbal, ziarul și partidul.
Nu există identitate mai adevărată și mai puțin adevărată. La limită pot critica pretențiile unor inși oarecum rătăciți de a organiza Festivaluri și Zile ale Daciei (prezenți și dinspre dreapta și dinspre stânga politică), pot ridiculiza amestecul de cultură sovietică (foc de tabără), folclorism moldovenesc (port popular), bucătărie caucaziană (frigărui) și lupte orientale (tehnici de autoapărare) pe care acești indivizi le prezintă drept tradiții dacice. Dar nu le contest dreptul de a o face, de a-și petrece timpul liber cum au chef, de a-și construi identități de care doresc atâta timp cât se află în câmpul legal și cât nu emit pretenții față de restul societății.
e) Identitatea etnică, mărul discordiei între partide politice, mitropolii, gazete și scriitori (doar ei se ceartă pe chestiunea asta) ar trebui desacralizată și astfel lipsită de încărcătura de conflict ce o poartă.
Un model de imitat ar fi chestiunea religioasă în Europa occidentală în sec. XVII și soluționarea ei.
Instaurarea păcii între religiile belicoase a fost posibilă doar după desacralizarea religiei, adică procesul prin care aceasta a fost transferată din zona eternului, absolutului și necondiționatului în cea a alegerii individuale (privatizarea religiei). Statul a renunțat să se pronunțe în privința adevărului fiecărei religii în parte, asigurând libertatea de exprimare și gândire a tuturor religiilor per ansamblu.
La fel pot sta lucrurile cu identitatea etnică în Republica Moldova. Ea ar trebui să devină opțiune individuală pe care un stat democratic ar trebui s-o apere de abuzuri.
E o măsură teafără pe care n-au făcut-o comuniștii lui Voronin (care au căutat apă vie în piatră seacă pentru a demonstra că dacii au descins direct din membrii Partidului Comuniștilor), nici guvernările anterioare. Poate o implementează această șchioapă guvernare de coaliție.
…Revin la Marian Lupu. Omul are destule păcate pe conștiință pentru a-i mai adăuga și din alea inventate. Ar trebui să-i fie rușine pentru complicitatea la consolidarea regimului autocratic al lui Voronin, pentru lașitatea și tăcerea suspectă legată de participarea sa la evenimentele din 7 aprilie, pentru protecția politică ce o oferă unor personaje de genul lui Plahotniuc, pentru faptul că a tăcut când cu ocazia Recensământului din 2004 unii cetățeni au fost siliți să renunțe la o identitate etnică (românească) în favoarea unei alteia (moldovenească) etc.
Dar pe falsul front identitar poziția lui pe moment e teafără. Și de bun simț. Și în conformitate cu principiul dominației legii și supremației libertății.
Uff, Vitalie! nu sunt de acord, dar iti respect punctul de vedere. mai intai speli creierul unei natiuni timp de 50 de ani, după care invoci dreptul la autodeterminare. nu sesizezi perfidia?iar marian lupu isi legitimeaza astfel impostura, acel cinic “m-am razgandit” il descalifica. libertatea de alegere nu e o chestie picata din cer, alegi IN CUNOSTINTA DE CAUZA, alegi in baza a ceva. asa as putea declara si eu ca vorbesc udmurta, e dreptul meu, nu? sau sa inventez o denumire de limba.
apoi inca ceva, spui ca savantii, mediul stiintific in general, ar trebui doar sa ia act, nu sa se implice. scoala ardeleana nu lua act, ci era generatoare de act. ce facem cu iluminismul, ar trebui excomunicat? argumentatia ta e utopica, ea eludeaza contextul. e ca si cum ai afirma ca o natiune decide doar prin vointa sa devina natiune, fara a tine cont de limba, religie, etnicitate.
Vitalie Spranceană, am impresia că m-ai atras intr-un proces de intentie de care ma simt strain. Imi imputezi citarea incorecta a lui Marian Lupu in chestiunea limbii romane, pe care el o vede integral „moldoveneasca”, nu-i mai accepta nici macar fundamentarea stiintifica, si tot tu imi califici drept „dur” comentariul de la Radio Europa Libera, plasandu-ma intr-o serie de nume de autori, serie in care nu ma recunosc. De ce? Pentru ca nu obisnuiesc sa imi insult oponentii, le atac ideile, nu persoana. Ideile dlui Lupu m-au deranjat, pentru ca intretin, intr-un mod interesat politic si electoral, confuzia identitara in Republica Moldova. Tu vezi in pledoaria sa intelepciune, eu lasitate si lipsa de onestitate. Avem perspective diferite.
Este frustrant – o spun ca scriitor roman (sper ca nu-mi contesti dreptul de a ma autoidentifica asa) – ca dupa 20 de ani in care neglijarea argumentelor de ordin stiintific a permis clasei politice sa tina dezbinata aceasta societate, pentru a face „surfing” pe valul de ura si suspiciune pe care ni l-au lasat sovieticii ca pe o mostenire otravita si pentru a ne livra in continuare pe post de victima bleaga fostei metropole de la rasarit, este frustrant, ziceam, ca un lider politic „pro-european” sa incurajeze acelasi „trend”.
In conditiile in care am ramas dependenti politic si economic de Rusia, cand audiovizualul moldovenesc este sufocat de limba rusa si de programe care exalta viziunea ruseasca asupra lumii si Occidentului, argumentele stiintei in favoarea limbii romane (care se chinuie degeaba, din 1994 incoace, „sa se intoarca” in Constitutie) ramaneau singurul nostru reazem (fireste, pe langa vointa de a lupta pentru propriile convingeri). Spun asta intrucat nu e deloc greu sa ne imaginam ca o alta restauratie comunista (oricand posibila, in Basarabia nimic nu este ireversibil) sa alunge limba romana nu doar din Legea Suprema (cum au facut-o agrarienii), ci si din scoala. Sa vezi atunci cum va triumfa dreptul la autoidentificare etnica in Republica Moldova!
Marian Lupu are o mare problema de credibilitate personala, si inainte de a veni cu „sfaturi superioare” in chestiuni atat de delicate precum identitatea etnica a moldovenilor ar fi mult mai util sa demonstreze ca este un politician dedicat reformei si europenizarii. Lista e lunga, are destule domenii in care sa-si demonstreze virtutile, le enumeri si tu in postarea ta pe blog. Aceasta a fost recomandarea mea din comentariul scris pentru Europa Libera, adresata unui „social-democrat” cum se pretinde Marian Lupu. Stiu ca nu va tine cont de ea. De ce atunci sa inghit eu trucurile sale nedemne despre limba in care scriu si in care am fost educat? Nu contest insa libertatea ta sa le accepti si sa le justifici.
@talex,
– ”mai intai speli creierul unei natiuni timp de 50 de ani”, hai sa deslusim adevarurile cate-s ele, adica multe. Unu, Marian Lupu personal nu a spalat creierul unei natiuni timp de 50 ani. A spalat ce-i drept bani publici, a spalat putina dintr-o formatiune politica pe care sper cat mai curand s-o vad defuncta. Dar creieri n-au spalat. Au facut-o altii.
– acest trecut conteaza dar nu e determinant. Excesele trecutului nu justifica in nici un fel comportamente nedemocratice din prezent.
– am spus-o in chiar postul anterior (https://www.spranceana.com/2012/09/30/vreau-mai-multa-politica-in-dezbaterile-identitare/ ) denumirea limbii ar fi o chestie neutra daca nu ar fi un sir de propozitii absurde pe care aceasta le implica. Atat moldovenistii cat si romanistii deriva din numele limbii tot felul de obligatii, trebuie si necesitati care contravin bunului simt, realitatilor sociale curente si drepturilor.
– ”alegi IN CUNOSTINTA DE CAUZA, alegi in baza a ceva” – e o conceptie mult prea elitista despre identitate. Alegi pentru ca alegi, si nu-i neaparat sa cunosti pe degete afilierea pe care o faci. Alegi si stereotipurile atasate acestor identitati: nu-i neaparat pentru un ins sa cunoasca profund islamul pentru a adera la el, bunaoara (cazuri reale cu femei moldovene). In fapt alegerile identitare sunt ca si cele politice: uneori informate, alteori de conjunctura, in alte cazuri din comoditate, in altele din obligatie…
– ”spui ca savantii, mediul stiintific in general, ar trebui doar sa ia act, nu sa se implice” – doar zic ca savantii trebuie sa-si gandeasca foarte si foarte prudent liniile de implicare. Ei pot formula enunturi despre efecte: sa zicem ca modul asta de actiune are efecte nocive, ori ca creaza inegalitati si saracie ori altele de genul asta. Dar, fundamental, savantii nu trebuie sa se pronunte asupra catorva soiuri de adevaruri subiective: identitate, religie, rasa, identitati de gen. Nici un savant teafar nu va afirma ca exista doar heterosexuali si homosexuali, ori ca heterosexualii is partea normala si restul is anomalii. Din contra, vor cerceta infinitele moduri ale sexualitatii umane si posibilitatile lor de exprimare, obstacolele, barierele etc.
Un alt exemplu este religia: toate stiintele au tot postulat pana prin anii 70 ca religia e absurda, primitiva si pe cale de disparitie. Doar URSS a derivat din asta ideea ca religia trebuie eradicata, in celelalte parti ale lumii identitatile religioase au fost protejate de stiinta+politica. Era ”absurd”, dar democratic. Azi nici noi nu ne uitam la religie in modul asta ci il concepem ca un mod legitim de exprimare, un mod care tine de indivizi si de alegerile lor individuale. Si evitam sa ne pronuntam care religie e mai adevarata.
– ”scoala ardeleana nu lua act, ci era generatoare de act.” – asta era 200 si ceva ani in urma. cand minoritatile nu aveau inca drepturi. Comunitatea roma a fost exclusa de la proiectul latin. La fel si evreii. Eu is impotriva unor asemenea proiecte exclusiviste.
Iluminismul si el a suferit brese uriase si ar trebui sa tinem cont de ele. Prelungit pana la capatul sau logic acesta sfarseste,cum argumenta Bauman, in Eichmann si Holocaust. Ratiunea nu trebuie sa domine toate sferele vietii. Cat priveste ”luatul actului”, a nu lua uneori act e exact luare de act. Ca om ce se ocupa cu stiintele sociale ma simt aiurea ori de cate ori stiintele sunt puse in slujba politicului, invocate pentru sustinerea unor pozitii partizane etc. Modul meu de implicare este sa nu ma implic. E si democratic sa lasam oamenii sa se auto-identifice cum au ei chef si dorinte. Mai ales ca ei o fac demult – cei 1 milion de moldoveni plecati in afara demult nu mai sunt doar moldoveni ci moldavo-francezi, moldavo-rusi, moldavo-italieni etc. Asa e realitatea.
– ”argumentatia ta e utopica, ea eludeaza contextul. e ca si cum ai afirma ca o natiune decide doar prin vointa sa devina natiune, fara a tine cont de limba, religie, etnicitate.” – nu e deloc utopica. Din contra. Eu inteleg si cred ca contextul politic e cel care creeaza atat posibilitatile cat si realitatile. In fapt asta si argumentez: conflictele identitare in Moldova au natura politica si trebuie rezolvate in campul politic. exista suficiente parghii, trebuie si viziune. O asemenea parghie ar fi natiunea civica a la SUA, in care identitatea etnica nu are relevanta pentru cetatenie, drepturi si participarea la comunitatea politica. E o optiune printre altele. In modul asta se dezamorseaza potentialul de conflict ce se contine in etnicitati. Mi se pare un model bun ce ar fi util si la noi daca am dezatasa apartenenta etnica de comunitatea politica. Moldova nu e un stat etnic si incercarile de a-l construi nu fac bine tarii. Proba: cei 20 de ani in care ne tot framantam cine suntem si ne certam de la chitibusuri. Asta in timp ce mai toti vecinii ne-au luat-o inainte.
@d-le Ciobanu, articolul dvs de la Europa Libera ar fi fost perfect valabil si legitim daca….daca Marian Lupu chiar ar fi facut aceasta declaratie. Or, el nu a facut-o. Ceea ce ati citat Dvs nu se regaseste in interventia lui Lupu. O fi probabil vina mass-media care a relatat gresit si partinitor. Intr-un prim moment eu tot am citit presa, am vazut declaratia aia si mi s-a parut absurda. Am reactionat ca si Dvs: m-am indignat si nu m-a surprins stiind ca Lupu nu-i usa de biserica. Eu nu privesc emisiunea Lorenei Bogza dar cineva mi-a semnalat ca citatul intalnit in presa ar putea fi trunchiat. Am gasit emisiunea pe site-ul ProTv si am privit-o. Prietenul avea dreptate. Declaratia cu pricina nu se gaseste in emisiune si a fost adaugat de agentiile de stiri. Asa ar fi dorit ei sa spuna Lupu. V-am semnalat si Dvs si lui Sandu Vakulovski despre acest fapt si nu am primit nici o reactie.
Asa lucreaza presa moldoveneasca probabil si e ea de vina pentru eroare. Iar bunul simt pe care eu ma stradui sa-l am (Lupu precis nu-l are) ma obliga sa recunosc ca in cazul asta Lupu e nevinovat. Si dusmanii is imaginari.
Altfel, sunt perfect de acord cu Dvs: legatura intre politic si dezbinarea societatii. Si mi se pare ca vedem si solutiile intr-un mod asemanator: crearea unui edificiu legal durabil, a unor institutii de drept ce ar rezista ispitelor autoritare, a unei societati civile ce ar contracara abuzurile si derapajele politicienilor. Asta mi se pare cea mai buna pavaza impotriva revenirii unor comunisti: participarea democratica.
Unde ni se despart drumurile? Eu cred ca identitatea etnica trebuie democratizata si ea. Si mai cred ca stiinta nu poate si nici nu trebuie sa intervina in vreun fel pentru a mijloci aceste conflicte. Solutia e in campul politic, acolo unde e si problema.
Vitalie (Spranceana), ceea ce gasesc un pic deranjant in atitudinea ta (daca pot vorbi despre acest lucru) e tocmai “stiintificitatea” pe care nu te obosesti sa o condamni atunci cand vorbesti despre stiinte socio-umane. Ce sunt propozitiile alea pe care le insiri: reguli conform carora trebuie sa se orienteze stiintele socio-umane? Adevaruri? Ce?
Si, mai ales, de ce ele si nu altele? Altfel spus: ce te face sa crezi in adevarul propozitiilor (sau stiu si eu ce sunt ele: reguli, principii, precautii de metoda) pe care le-ai scris?
“a) Științele sociale nu trebuie să se pronunțe asupra adevărului unor credințe sau opinii în baza cărora oamenii își guvernează viața de zi de zi. Ci doar să ia act de ele. Ele nu spun oamenilor cum să trăiască, ci doar înregistrează evoluțiile, schimbările și succesiunile modurilor de conviețuire.”
Cum adica? De unde ai invatat tu asta? Inainte de a ne prezenta si un pic de argument, ne permitem sa te tinem la eticheta “dogmatism” (idem pentru celelalte propozitii).
Imi permit o parere.
Raportul intre stiinta si politic e, mi se pare, fain ca problema. Numai ca, asa cred, ar fi interesant sa vedem 1) despre ce fel de stiinte este vorba (umane, exacte). Pe urma, cred ca este interesant de vazut 2) despre ce fel de raport, mai precis, vorbim.
A exclude pur si simplu stiintele (umane sau exacte) din politic este, cred, ceva ce nu este evident. De ce trebuie excluse? Eu nu spun ca acest raport trebuie neaparat mentinut, dar nu este clar de ce trebuie despartite cele doua parti ale raportului.
Sa luam un caz mai precis. Statistica. Este statistica o stiinta? Despre ce fel de stiinta este vorba? Incercand sa raspundem la aceste intrabari, este convenabil sa nu uitam ca noi folosim foarte des acest instrument pentru a putea guverna corect.
Daca aduc acest exemplu in discutie, e pentru a cere si pentru a face cateva precizari. Raportul stiinta / politic / guvernare nu este, cred, simplu de gandit. In orice caz, a exclude stiinta din actul de guvernare e ceva ce trebuie supus unei reflexii.
Despre ce fel de stiinte este vorba? Ce fel de adevar este vehiculat in acele stiinte? De ce acest tip de adevar este incompatibil cu sfera politicului sau cu actul de guvernare?
@ B, nu-s reguli ci conventii metodologice. Facute cu scopul de a elimina pe cat mai mult posibil probabilitatea jocurilor politice in stiinta. Nu-s facute de mine ci sunt principiile dupa care functioneaza comunitatea stiintifica. Asa am invatat eu sa fac stiinte politice, filosofie si sociologie. Si mi se pare teafar.
Mai e si vorba de a trasa hotare. Intre discipline stiintifice si sfere ale vietii, a delimita competente si a stabili campuri de aplicare a unor reguli.
Am oferit mai sus un exemplu: cel cu secularizarea. In parte un proces stiintific – de vreme ce stiintele sociale chiar inregistrau o scadere a ponderii religiosului in viata publica si privata a oamenilor. Parte un proces politic – dorinta statului de a controla mintile cetatenilor sai. Mariajul dintre stiinta si politic in acest caz a fost dureros in tari ca URSS si Romania Socialista. Mai e si cazul rasismului stiintific in Germania Nazista, si el stiintific si rational.
Avem invataminte de tras de acolo? Desigur.
1. sa-l folosim pe “trebuie” cat mai rar in stiinte. Propozitia: religia dispare e complet diferita de Religia trebuie sa dispara.
2. sa vedem ce poate si ce nu poate stiinta. E o chestie de principiu. Unele lucruri – credintele, identitatile, sistemele morale – nu pot fi inca decise sau reglementate rational. Si poate nici nu trebuie.
Nu spun ca e usor sa alegem intre “descriere” si “prescriptie” in cadrul discursurilor stiintifice.
Un exemplu: suporterii de fotbal. Eu am vazut in Bulgaria suporteri ce fluierau lza meciuri jucatorii nationalei din cluburi adverse. daca insul sustinea echipa X iar golul era marcat de un jucator de la echipa Y, rivala “de moarte”, atunci acesta era fluierat. Ce fac eu ca sociologi interesat de dinamica modurilor de identitate? il condamn si-i zic ca comite o greseala prin a pune un criteriu identitar – echipa- deasupra altor criterii mai adevarate precum e comunitatea nationala? In nici un caz. Eu cel mult voi descrie ca asist la un proces in care un ins a re-compus identitatea proprie conform unor criterii proprii.
Zic doar ca trebuie sa fim constienti de aceste doua optiuni. Si atenti cand le combinam. Eu indraznesc sa presupun, si aici o fac ca intelectual angajat, nu ca sociolog, ca in problema identitatii etnice si a disputelor identitare in Moldova, disciplini ca istoria si filologia (in primul rand) au de suferit prin mariajul cu politicul. In sensul cel mai prost al cuvantului. Pentru ca aceste polemici sunt pur politice. De aia vreau mai multa politica. Si o democratizare a discutiei. Problema identitara e de la o vreme in captivitatea unor grupuri ce nu prea au chef sa o democratizeze sau sa creasca accesul.
@B, nu cred ca ar exista o atitudine diferita a politicului pe filiera stiinte sociale/stiinte exacte. Dispute precum viitorul energiei nucleare si uzul ei (scopuri pasnice sau de razboi), cercetarile genetice, biochimia, explorarea cosmosului contin stiinte si politica cam in mod egal si sunt puternic conditionate politic. Ce mai , chiar procese aparent pur tehnice cum sunt inventiile si progresul tehnologic tot au conditionari politice. Faptul anecdotic ca URSS se lauda cu inventia a tot ce este pe pamant, de la electricitate la radio, e o dovada in plus. Alt fapt e finantarea de catre stat a centrelor de cercetare, modul cum se face aceasta si directiile in care merg banii. In fine, incalzirea globala si polemicile din jurul ei demonstreaza inca o data in plus ca granitele dintre stiintific si politic sunt pur conventionale. Ceea ce nu inseamna ca nu exista. Ceea ce nu inseamna ca-s clare si fixate pe vesnicie. Sunt campuri distincte si dinamice (a la Bourdieu) ce se interpatrund si se inter-penetreaza reciproc, se conditioneaza si influenteaza.
In postul meu eu ma pozitionez la frontiera si apar legitimitatea discursului stiintific. Pentru ca e o capcana ce delegitimeaza si dauneaza pe termen lung. Chiar daca castigul pe termen scurt e evident: savantul ce diriguieste societatea si o invata sa traiasca stiintific si dupa reguli.
Repet: daca Marian Lupu ar fi afirmat ceea ce i se incrimineaza, atunci mesajul postului era identic, doar ca din partea celalata. Daca Lupu ar fi spus: numele stiintific corect al limbii este “moldoveneasca”, atunci i-am fi spus franc sa-si caute de Plahotniuc si sa nu se bage cu verdicte stiintifice. Omul a zis ca nu crede stiinta pe dimensiunea identitara. Eu is de acord cu el.
Vitalie (Spranceana), ca asa le-ai invatat tu nu inseamna ca noi, lectorii tai, trebuie sa le luam drept bune. Ca le crezi tu tefere, cunostintele in care crezi, nu inseamna ca si noi o se le credem tefere.
Inainte de a-mi spune ce intelegi tu prin stiinta, si ce intelegi tu prin politic, ce fel de discutie vrei sa avem? Tu pui hotare, dar intre ce si ce? Nu este suficient sa-mi spui “politic/stiinta”. Asta inca nu inseamna nimic. Spune-mi ce sens dai notiunii de “stiinta” si notiunii de “politic”. Aici e toata discutia. “Stiinta” inseamna ceva la Aristotel si altceva la Einstein, sau nu esti de acord cu aceasta afirmatie? Tu ce sens al stiintei vehiculezi? Dar al politicului? Politica inseamna ceva la Aristotel si altceva la Foucault. Tu ce sens dai politicului, sau tu crezi ca noi luam politicul mereu in acelasi sens?
Inainte de face aceste clarificari, despre ce fel de hotare poate fi vorba?
Un semn de neglijenta (si care ma face sa cred ca o discutie asupra sensului stiintei sau al politicului e absolut necesara) e ca folosesti semnul egalitatii intre “stiinta” si “adevar” (uitat-te un pic la mesajul tau de la inceput, la prima propozitie a).
Or intrebare e: adevarul tine exclusiv de stiinta? Da? Nu? Despre ce fel de adevar este vorba? De ce nu putem vorbi despre adevar in domeniul esteticii, sau eroticii? Poate ca o discutie asupra statului stiintei este necesar. Desigur, o discutie de acest gen nu poate fi simpla, dar decat sa vehiculam diletant sensuri obscure, e, poate, preferabil un pic de efort reflexiv.
Suprema înțelepciune a politicienilor noștri ar consta în a nu se atinge de noțiunea etnie. Toată Moldova e de acord cu termenul limba română, pe toate manualele scrie limba română – acesta e trendul, acesta e adevarul și nu mai avem ce discuta. Oricine va veni cu ideea de limbă moldovenească în băț, va merita să fie ridiculizat ori neluat în seamă. În rest – suntem națiunea moldovenească pentru că locuim în Republica Moldova.
Vitalie Sprînceană are absolută dreptate atunci când zice că și moldoveniștii, și româniștii își construiesc în mod absurd opțiunile politice pornind de la denumirea limbii. Iar Lupu vorbește de limbă moldovenească din punct de vedere politic și de română dpdv științific anume de aceea că acceptă jocul absurd al moldo…româniștilor. E suficient să acceptăm ideea de națiune moldovenească de limbă română pentru ca lucrurile să se așeze la locul lor.
Cuvântul etnie e subversiv. Ne încurcă să vedem lucrurile limpede. Dacă rămâne doar limba, e clar că moldovenii vorbesc aceeași limbă cu românii. Dar nu-s români de națiune pentru că trăiesc în altă țară, au o spiritualitate deosebită etc. În rest, fiecare are dreptul să se considere orice, dac, drac, trac. Dar organele unui stat luminat, atunci când vor face un recensământ, să zicem, nu vor da glas la toți nebunii. Nu-i vor înscrie pe cei care se consideră căzuți din stele ori fii nelegitimi ai lui Napoleon. Și este o evidentă nebunie să împarți moldovenii în români și moldoveni, așa cum s-a făcut. Nu democrația e responsabilă de tâmpenia asta, dar ignoranții care au realizat recensământul ori sondajul respectiv.
Vitalie, pentru ca insisti sa ma prinzi cu citarea incorecta, o sa-ti spun ca nici eu nu am folosit ghilimele cand m-am referit la spusele lui Lupu din emisiunea de pe Pro TV, si ca am redat spiritul si esenta celor afirmate de speaker. Si anume: ca el nu mai accepta argumentele stiintifice in ce priveste denumirea limbii oficiale in Republica Moldova (apopo, cum iti suna asta: „nu mai accepta”? cine e Lupu sa nu accepte? vrea sa ne dicteze, poate scoate si un decret?). Daca ti se pare ca ceea ce spun eu aici este, oricum, recunoasterea unei erori din partea mea ca jurnalist – este in regula. Nu am fost suficient de riguros. Mea culpa.
Dar stii ce ma intristeaza in toata povestea asta? Faptul ca pledoaria ta, drapata in cele mai bune intentii, sustine in cele din urma dreptul la ignoranta si la subdezvoltare al moldovenilor: „De ce sa invatam romana, de ce sa ne chinuim cu neologismele si cu regulile gramaticale romanesti? Noi alegem sa nu tinem cont de ele, pentru ca asa e democratic. Noi vorbim limba moldoveneasca. Iar daca unii sunt de alta parere si vor sa ne impuna o identitate straina, putem sa rezolvam aceste contradictii prin dialog, in campul politic.” Si tot dialogam de 20 de ani, cu dedicatie, cu pasiune, mai antrenandu-i in discutie si pe rusofonii care nu ne vorbesc limba, dar se grabesc, decomplexati cum sunt, sa ne dea lectii despre cum se cuvine sa o numim…
Mergand pana la ultima consecinta a logicii de care te conduci ar trebui sa propunem eliminarea din scoala a manualelor de limba romana, pentru ca ele incalca „dreptul la autoidentificare etnica” al elevilor. Adica reprezinta un abuz antidemocratic. Nu ma indoiesc ca sesizezi splendoarea acestui drum.
Imi permit, daca nu se supara lumea, sa intervin intr-o discutie in care nu am participat direct.
@Vitalie Ciobanu: daca cineva (un politician, sa zicem) sustine ca populatia din RM este compusa din moldoveni si daca, in plus, acel cineva considera ca aceasta denominare se sprijina pe limba pe care o vorbeste populatia cutare, atunci (cred) putem sa facem aceasta observatie: prin ce se face diferita limba vorbita de populatia din RM de ce vorbita din RO?
Daca punem aceasta intrebare, cred ca putem sa mai punem o alta: ce fel de criterii sunt folosite pentru a analiza o limba? Or aici discutia devine cu siguranta delicata. Nu din cauza unui politician derbedeu, ci pentru ca criteriile de a analiza o limba sunt foarte diferite de la o perioada istorica la alta. Ce intelege Rousseau prin limba nu este ceea ce intelege Humboldt prin limba. Eu nu vreau, in nici un caz, sa justific faptul ca ar exista ceva precum o limba moldoveneasca. Important e sa vedem ce inseamna o limba (insotita de o reflexie asupra istoriei, ca altfel putem sa cadem usor in capcana unei iluzii prezenteiste, daca pot sa ma exprim astfel).
Si mai cred o chestie interesanta. Spranceana se intreba de ce identitatea unor “insii” trebuie cautata in limba. Eu cred ca aceasta este o intrebare foarte justa, la care nici Dvs, nici orice alt intelectual din RM nu a gandit pana acum. Da, foarte corect: cum se face ca, la un moment dat in istorie, identitatea unui grup de persoana este cautata in limba pe care acestia o vorbesc?
@B, niste definitii de lucru:
– politic – sfera in care sunt articulate deciziile ce privesc o comunitate, ea implica relatii de putere, formale sau informale, tine de distributia de resurse, in societatile moderne, spre deosebire de epoca lui Aristotel, ea e puternic institutionalizata si reglamentata pe zone si competente. Trasaturi importante: deliberare, egalitate, drepturi fundamentale garantate pentru fiecare ins, prescriptii, interese si conflicte de interes, diviziuni in baza de atasamente emotionale si de viziune asupra lumii.
– stiinta – sfera ce cuprinde interogatiile sistematice si organizate (sub forma de teorii si paradigme structurate dupa reguli specifice) asupra lumii. Trasaturi importante: predictie, testabilitate/falsiabilitate, experiment, cautarea unor adevaruri partiale sau generale (lasam la o parte definitiile adevarului).
La nivel principial etosul stiintific si politic au orientari diverse: primul tine de articularea unor decizii ce privesc intreaga comunitate si implica dezbateri si polemici iar conflictul e parte legitima, in timp ce discursul stiintific nu ia in nici un fel in serios dreptul oricarui ins la opinie (sa zicem ca cineva ar vrea sa afirme ca pamantul e centrul universului si ingerii exista tangibil) ci il asculta pe fiecare doar in cazul in care afirmatiile acestuia sunt validate de instrumentele standard ale cercetarii stiintifice: experiment, logica, predictabilitate etc.
E evident de ce le consider incompatibile: stiinta se ocupa cu cunoasterea dezinteresata iar politicul vrea doar un anume tip de cunostere, cel care-i sporeste accesul la un anume tip de resurse (de obicei cunoastere ce poate facilita controlul sau guvernamentalitatea populatiei, pentru a-l parafraza pe Foucault, sau legibilitate, de la James Scott citire). Si ar mai fi. Pentru cazul concret al identitatii moldovenesti cred ca a) demersul stiintific e chemat sa furnizeze un anume tip de dovezi cu puternice elemente de interes politic, b) e o dezbatere care prin insasi natura intrebarii fundamentale “cum e mai corect sa ne identificam” iese din campul stiintific, pentru care forma intrebarii ar fi: cum ne identificam? in baza a ce criterii? care ar fi posibilele linii de evolutie si c) se cere stiintei sa intervina si sa dea verdicte in zone ce n-o privesc: dezbateri politice cu privire la universuri morale subiective si la moduri in care oamenii se raporteaza la o comunitate politica si intre ei insisi.
cu alte comentarii revin mai incolo.
O fi adulaţia limitată doar de nivelul imaginaţiei, însă oricare ar fi obiectul preocupării, acesta poate fi criticat!
Chiar şi de „mârlanii”, cu atâta dezinvoltură catalogaţi în alineatul cinci.
Cât despre dezinformare – greşiţi inimos! M. Lupu chiar a grăit!
Ce e mai grav însă e că el – muritor de rând ca toţi ceilalţi – dar şi cei care-l flanchează cu evlavie, stăruie în prostia de care a dat dovadă.
Iar prostia, cu toate sensurile atribuite artificial, rămâne prostie. Cum şi incapacitatea de a râde de propriile enormităţi indică un grad sporit de stupizenie.
Polemicile iniţiate fără admiterea acestui lucru sunt inutile.
Şi cu savanţii „subiectivi”, şi cu cei „nesubiectivi”. Însă adevăraţi cu toţii!
@B, ”ca asa le-ai invatat tu (regulile stiintifice, VS)nu inseamna ca noi, lectorii tai, trebuie sa le luam drept bune. Ca le crezi tu tefere, cunostintele in care crezi, nu inseamna ca si noi o se le credem tefere.”
Punct corect: criteriile stiintei nu se valideaza si se instituie subiectiv. Eu insa am citat aproape direct din codurile de conduita ce guverneaza disciplinele sociale, unele din ele formale si institutionale, altele luate ca principii de bun simt. Din categoria primelor fac parte, la nivel institutional IRB-urile (institutional review board_ care aproba cercetarile stiintifice si se asigura ca acestea nu cauzeaza leziuni si daune psihice sau fizice subiectilor cercetarii. Istoria acestor boarduri e lunga si a fost povestita in alta parte (http://en.wikipedia.org/wiki/Institutional_review_board – e doar povestea relatata pe foarte scurt). Fara aprobare IRB nu se face nici un studiu. Mai departe, revistele stiintifice au si ele codurile interne ce specifica pentru articolele calitative si notele de teren pentru a verifica conformitatea articolelor cu cu cercetarea. Pentru a nu afecta calitatea monitorizarii aceasta are loc in mod anonim. La nivel informal sta o alta serie de regulamente si mecanisms – critica, codurile deontologice – ce se ocupa si ele de integritatea stiintei si de granitele ei.
D-le Ciudin, va provoc sa-mi aduceti dovada grairii lui Lupu. Altfel, de moralisti nu ducem lipsa.
emisiunea> http://new.inprofunzime.md/stiri/politic/pd-ul-nu-este-de-acord-cu-schimbarea-limbii-lupu-m-am-razgandit.html
momentul>
http://www.youtube.com/watch?v=iyJxL_xgrNI
Linkul la emisiunea în cauză vi-l ofer ca o excepţie!
@d-le Ciobanu, nu sustin in vreun fel dreptul la ignoranta al moldovenilor si cred ca prostia, unde apare, ar trebui etichetata ca atare.
Despre unele aspecte ale invatatului/neinvatatului de catre minoritati a limbii romane am mai scris aici: https://www.spranceana.com/2009/06/10/despre-limbi/
Dincolo de patosul pe care-l manifesta anumite cercuri de la Chisinau, cu exceptia capitalei si a orasului Balti probabil, grupurile minoritare nu au acces la profesori de limba romana si cursuri de invatare a limbii. Li se cere: s-o stiti. E o realitate si asta. Cumva dureroasa, dar e.
Altfel, numele limbii e irelevant pentru minoritatile nationale. E o problema artificiala indusa in populatia majoritara.
Cadrul legal specifica destul de concret care e limba oficiala a statului care trebuie folosita in toate sferele vietii publice si ce statut au celelalte limbi. Ceea ce se cere aici e respectarea legii.
Irelevant link-ul, ca nu iese zeama din piatra seaca. Lupu a zis: M-am razgandit, gata cu stiintificul. Nimic din ceea ce credeti ca ati auzit.
QED