Gusturi.
…La Roma mă văd, într-un restaurant italiano-chinez cu colegul de bancă din gimnaziu. Să se fi făcut vreo 12 ani de când nu ne-am întâlnit deși am comunicat ”oarecum” pe internet. Depănăm amintiri, trecem în revistă oameni, locuri și acțiuni. Pe unii foști colegi din aceeași clasă îi pomenim spre sănătate, pe alții spre țărână ușoară (avem și câțiva decedați)…
Când ni se aduce mâncarea (somon copt, calmari) plus alte câteva feluri de pește și salate tragem vorba mai spre latura gastronomică. Eu laud intens farfuria mea și prin extensie întreaga artă culinară italiană, de la alegerea ingredientelor la modurile de a le potrivi. Dintre multele locuri unde am mâncat Italia mi se pare ca fiind cel mai gustos.
Prietenul mă contrazice:
– Zeama cu găina de acasă e mult mai gustoasă. Drept că noi mâncăm în Moldova mai gras, mai necioplit, dar chiar și așa tot zeama aia e mai gustoasă.
Îl întreb contrariat:
– Și în Italia lucrurile de acasă par mai gustoase?
– Eh, păcat, îmi zice el, că stai la Roma doar trei zile. Te-aș fi dus sâmbătă ori duminică la locul unde opresc microbuzele ce vin din Moldova. Să vezi atunci priveliște: vreo 40-50 mașini adunate grămadă într-o piață și toate vând ardei de la Moldova, roșii de la Moldova, carne de la Moldova, vin de la Moldova și tot așa…
(Ironiile – să aduci vin în țara vinului și roșii în locul unde acestea sunt pe post de religie culinară – rămân ironice).
Despre gusturi nu doar că nu se discută – pentru ele se plătește.