“Incidental, nu există nimic special în noțiunea de suflet care să ne facă să credem că o personă poate dispune doar de unul. Egiptenii antici aveau două, și multe societăți din Africa de Vest, în care ambele linii de strămoși – paterni și materni – determină identitatea unui individ, încă continuă această practică. Triburile Jivaro din Ecuador cred că omul are trei suflete. Primul – mekas – dă viață corpului. Al doilea suflet – arutam – poate fi accesat doar prin intermediul unei stări extatice induse cu ajutorul unor opiate în preajma unei cascade considerate sfântă. Acest al doilea suflet conferă curaj și invincibilitate luptătorilor. Al treilea suflet – musiak – se naște în momentul morții în craniul luptătorului și încearcă să răzbune moartea acestuia. Triburile Dahomey consideră că femeile dispun de 3 suflete, iar bărbații de 4. ambele sexe au un suflet al strămoșilor, un suflet personal și un suflet mawn. Sufletul strămoșului oferă protecție pe durata vieții, sufletul personal e responsabil de ceea ce fac oamenii cu viața proprie, iar sufletul mawn reprezintă o părticică din zeul creator, Mawn, care dă îndrumare divină. Al patrulea suflet al bărbaților îi orientează pe aceștia în poziții de conducere în gospodăriile și familiile lor extinse. Totuși, recodul pentru numărul de suflete al unei persoane este deținut de triburile Fang din Gabon. Ei cred că oamenii au tocmai 7 suflete: un suflet în interiorul creierului, altul al inimii, un suflet al numelui, un suflet al forței vieții, un suflet al corpului, un suflet al umbrei și un suflet fantomă.” (Marvin Harris, OUR KIND, 1989)
În definitiv, de ce numărul de suflete posibile pentru un om cu care operăm noi – 1 (unu, unic), despărțit și el într-un mod suspect în vreo 3 bucăți mai mărunte – ego, id, superego – ar fi mai vrednic decât al lor?
Drept că numărul nostru are în spate o întreagă (și îndoielnică) artilerie științifică – Freud și numeroșii săi epigoni, apoi o industrie farmaceutică la fel de impunătoare, cu pastile de toate culorile, ceva, dar nu multă, evidență empirică și cam puține cazuri de tratament. Ar fi de adăugat și complicitatea elementului religios (creștinismul, în speță) care nu va admite vreodată că omul poate avea mai mult de 1 suflet, că și așa iadul e suprapopulat. Apoi, cu 2-3 suflete la activ omul ar putea avea și posibilitatea de a alege care suflet merge în rai, care în iad și care ia ceva chef din lumea terestră.