Simții o tristețe sinceră când am mers la casa lui Benito, al cărui tată, Geronimo, fusese una din sursele mele principale și care murise două luni înainte de întoarcerea mea la Chipaya. Am recunoscut imediat fotografia lui Geronimo făcută de mine însămi cândva cu ajutorul magiei Polaroidului – aici sunt ochii lui Geronimo, silueta lui, unele gesturi. El nu mai este cu noi azi și totodată e atât de prezent! ”Vezi, îmi zice Benito, fotografia lui e aici și va fi veșnic aici!”.
Vocea lui Benito e plină de emoție. Un pașaport se găsește printre lucrurile personale ale decedatului, un detaliu ce-l bagă pe prietenul meu într-un ocean de confuzie.
”Privește, îmi zice, documentul era valid până în 1992, așa scrie pe hârtie, de ce el a murit înainte?”
(Nathan Wachtel, Dieux et vampires. Retour à Chipaya, 1992)