(anti)feminismele din minte…

Discriminarea femeii e o chestiune apolitică. Nu că nu s-ar găsi justificări sau formule politice ce ar legitima-o. Nici că sexismul nu și-ar fi făcut loc prin platfomele politice – chemările stridente la restaurarea familiei tradiționale de care-s pline platformele de partid conțin implicit și explicit reguli cu privire la un anume loc al femeii în familie.

Apolitismul dominației masculine se rezumă la persistența acestuia în toate regimurile și sistemele politice. Dincolo de ideologiile care le zidesc.

În capitalism femeia e exploatată și subordonată prin mecanismele modei, standardelor glamuroase și concursurilor de frumusețe. Apoi prin scoaterea vieții casnice și a activității creșterii copiilor din circuitul economic. Și retragerea, pentru aceste tipuri de activitate full-time, zi și noapte, a calității de muncă social utilă. De aia pentru care se plătește salarii.

În societățile tradiționale discriminarea se așează de-a lungul tuturor liniilor sociale: spațiu public, diviziune a muncii, participare religioasă, gospodărie casnică, bătaie regulată.

Socialismul (că-n comunism n-a mai ajuns nimeni) a pornit inițial cu promisiunea că va sparge toate lanțurile oprimării. A început-o cu bucătăria. Cu femeile ce pot, după cum zicea Lenin, să guverneze țara. Și a sfârșit-o cu lecția Instruire prin Muncă la școală, în care băieții învățau lucruri serioase: să prelucreze lemn și metal, să conducă mașini, iar fetele se jucau de-a bucătăresele și erau instruite să coase nasturi. Pentru partea de proletariat care se ocupa de chestiile importante: să apere țara, să conducă submarine. La final au venit ediții în milioane a unor Cărți pentru Băieți și Cărți pentru Fetițe. Care așezau liniile discriminării la loc…

N-a fost o trăsătură mai anti-comunistă a regimului comunist decât asta.

sursa imaginilor.