Cine va scrie istoria comunismului sovietic într-un viitor mai rece (stăm încă prea aproape de foc pentru a-l evalua), va trebui să țină cont și de uriașa pasiune ce a însoțit facerea acelei lumi, cel puțin la începuturi.
Cum ar fi bunăoară focul ce arde această istorie deloc personală (adică rarisimă) a lui Vladimir Dudințev, a cărui biografie de scriitor prigonit de Hrușciov, Brejnev, Andropov și KGB nu ar trebui să trezească suspiciuni în privința unor simpatii ascunse față de regim:
Pe vremea aia îmi petreceam nopțile cu viitoarea mea nevastă. Și iată că ea m-a întrebat odată, cu ochii spre un portret imens al lui Stalin ce părea să acopere cerul:
– Volodia, tu pe cine îl iubești mai mult: pe mine ori pe tovarășul Stalin?
Credeți că i-am răspuns: “Pe tine, Natalia, pe tine, dragă, te iubesc cel mai mult din lume!” – unicul mod de a raspunde corect la o asemenea intrebare? Ba bine că nu.
Am spus:
– De ce compari lucruri atât de incomensurabile? Tu reprezinți ceva pentru mine și Stalin altceva. Se găsește loc în inima mea pentru ambii.
(Vladimir Dudintev, Intre doua romane/Между двумя романами), Neva: Sankt Peterburg, 2000)
Eu consider ca fiecare din noi are destule momente in care s-a comportat exact ca batrinica ce a aruncat un brat de vreAscuri la rugul lui Jan Hus – “sancta simplisitas”. Numai ca eu asi modifica expresia spunind “simplitate oarba”.
Sris e: “Sa nu-ti faci chip chioplit…”, iar oamenii ce fac!!!
Iar tu graiesti despre liberul abirtru!!!
ai pus un deget. pe o rana. care doare. ma intreb cat de potrivita si justificata este analogia cu batranica aia simpla si “oarba”…nu prea, mi se pare. batranica aia, zice anecdota, era departe de sofisticarile teologice ale lui Hus si venise la arderea pe rug ca la show (cum mergem noi uneori la fotbal fara a avea o echipa preferata). in contrast, insi alde Dudintsev (ar fi de adaugat si Andrei Platonov, nemiluit si el de autoritati) au fost credinciosi deplini ai promisiunilor regimului, au participat zi de zi la faurirea lui..indraznesc sa cred chiar ca si s-au despartit de regim pentru ca acesta n-a fost la inaltimea propriilor sale promisiuni si principii auto-proclamate…
Dudintsev a fost comunist/stalinist convins, cum o recunoaste si singur… si credinta lui e cea care lipseste din naratiunile despre regimurile totalitare…si actul de pierdere al ei.
Diferenta dintre “batrinica lui Hus” si Dudintev, Platonov, noi toti ceilalti este doar gradul de “orbire”, una la mina. A doua, unii totusi, ajung retrospectiv sa-si dea seama ca au “aruncat vreascuri”, altii nu. Ultimii sunt majoritatea covirsitoare.
hm…insii alde Dudintsev nu au ajuns sa regrete gradul de orbire…impresia ema dupa lecturile unor memorii sau cronici ale zilei e ca ei chiar au luat comunismul in serios…chiar au crezut in promisiunile lui…chiar s-au straduit si s-au prins in cosntructia lumii noi…uneori, si atunci cand partidul-stat ii persecuta, acest tip de disidenti traiau cu impresia ca comunismul e inca o idee buna dar eprvertita de birocrati si oportunisti…dintre vocile cele mai importante ale disidentei poate doar Soljenitsyn credea in necesitatea rasturnarii regimului, restul disidentilor, alde Saharov ca exemplul cel mai vizibil, doreau reintoarcerea chipului uman socialismului, reformarea sistemului ca acesta sa fie mai aproape de sursele sale umaniste…
adica, in mintea mea, nu e vorba de o orbire…e ceva mai mult. disperarea ca niste insi oportunisti au furat visul si l-au pervertit…despre birocratie scrie Dudintsev in ambele sale romane…in primul caz despre birocratia industriala, in al doilea despre birocratia stiintifica si despre cea a securitatii…
Asta tot e forma a orbirii. De fapt, din perspectiva “adevarului absolu”, sau a divinitatii noi toti suntem orbi. Or, toate adevarurile de astazi (inclusiv acelea asupra carora dezbatem acum)vor fi compromise cindva, ne vom da noi seama ori nu de asta.
In ce priveste cazul concret lucrurile sunt tare simple. Omul nu este altceva decit ceea ce s-a intmplat cu el. Sa negi dintr-o miscare tot la ce ai tinut e o fapta extraordinara. Dudintev si ceilalti la care faci trimitere s-au miscat gradual in a intelege ce se intimpla. La unii pur si simplu nu le-a ajuns timp…
totusi, nu cred ca aceasta universalizare a experientelor individuale ale unor oameni concreti ca Dudintsev, si punerea ei in relatie cu exemple din Evul Mediu, ne-ar ajuta cumva…
asta pentru ca simt eu in argumentul asta un fel de “progresism” si “moralism”…ca si cum s-ar fi stiut dinainte ca comunismul e un rau absolut ce nu se poate realiza decat intr-un imens lagar fortat de genul GULAG si in teroare constanta…ca si cum cineva ar fi stiut ca astea vor veni dar a ramas orb pentru ca nu cunostea adevarul absolut…
problema mea cu acest tip de gandire e ca asuma un fel de pre-cunoastere retrospectiva a viitorului trecut. or, eu nu cred ca cineva stia ce o sa se intample cu acel sistem socio-politic. viitorul lui ramanea deschis si putea fi construit oricum. istoria comunismului sovietic nu a fost o dezvoltare liniara a unor tendinte ci mai degraba rezultatul unor incidente, accidente, intorsaturi, decizii individuale sau colective…Dudintsev si altii ca el, asa reiese din amintirile lor si din documentele epocii au participat constient la constructia comunismului crezand in promisiunile acestuia si considerandu-l ca o alegere naturala… (capitalismul, intre altele, n-a avut mari fani in uniunea sovietica decat pe la sfarsitul perestroicai)…cum ziceam mai sus, chiar criticle disidentilor visau transofrmarea sistemului nu distrugerea lui…
mesajul postului era, daca vrei,
un fel de lupta a idealistilor cu oportunistii, daca vrei…una pierduta, ca intotdeauna, de primii…
Tu zici: “Dudintsev si altii ca el, asa reiese din amintirile lor si din documentele epocii au participat constient la constructia comunismului crezand in promisiunile acestuia si considerandu-l ca o alegere naturala…”,daca asta nu este o exemplificare a celor spuse de mine atunci eu nu mai stiu ce este.
Faptul ca tu simti “progresivism si moralism” in gindirea mea asta este o apreicere, care pliaza exact pe aceiasi platforma – EU STIU CUM TREBUIE si, respectiv, mai arunc un vreasc.
Orice experienta individuala se subordoneaza unor reguli generale, este “tesuta” din aceastea, in consecinta poate fi analizata si explicata prin prisma unor generalitati.
Nimeni nu a afirmat ca s-a stiut ca comunismul rau. Doar am spus ca din perspectiva armoniei finale (construct virtual, inexistent, dar necesar pentru a contura un fundal de referinta)oricare adevar de azi, inclusiv, cuvintele aste sunt gresite. Eventual cineva poate sa sufere un urma lor. Important este ca intelegind asta sa dozam efectele si sa ne gindim bine “unde aruncam vreascuri”.
In ce priveste cazul concret lucrurile sunt tare simple. Omul nu este altceva decit ceea ce s-a intmplat cu el. Sa negi dintr-o miscare tot la ce ai tinut e o fapta extraordinara. Dudintev si ceilalti la care faci trimitere s-au miscat gradual in a intelege ce se intimpla. La unii pur si simplu nu le-a ajuns timp…