facerea Frantei

Pe marginea unei cărți

 A scrie istorie rurală, adică istoria unor grupuri sociale ”analfabete” e, din toate punctele de vedere, o muncă extrem de complicată. Măcar din acest motiv Eugen Weber a scris o lucrare monumentală. Pe care, mare mi-a fost nedumerirea, n-am găsit-o încă tradusă în traducere românească. Nici rusească, dacă asta ar consola pe cineva undeva.

Ce zice Eugen Weber:

a) Franța anilor 70 ai secolului 19 nu se găsea în vreo stare de omogenitate. Cum nu se găsește nici azi decât în închipuirea unor ideologi certați cu realitatea.

Proiectul național francez, copt cu atâta patos, sânge și suferințe pe durata Revoluției Franceze, nu era implementat decât parțial, în Paris și în ceva centre urbane. Restul țării, și mai ales provincia, trăiau într-un timp incert și difuz, în care vechile structuri politice și de loialitate co-existau cu altele născute de revoluție (pentru o analiză excelentă a continuităților și schimbărilor administrative în preajma revoluției vezi excelenta carte semnată de Lynn Hunt ”Politică, cultură și clasă în Revoluția Franceză”). Diversitățile lingvisitice, etnice și regionale, tradițiile locale, mizeria, foamea, insecuritatea circulației,  înapoierea tehnologică, arhaismul unor obiceiuri și practici – toate astea făceau extrem de dificil procesul de construire a națiunii franceze. Sentimentele patriotice, scrie Weber la pag. 114, departe de a fi instinctive, trebuiau învățate.

b) În termenii modernizatorilor parizieni Franța rurală reprezenta un fel de tărâm barbar ce trebuia civilizat. Atitudinea lor poate fi rezumată, sugerează Weber, la una de coloniști. Franța rurală ar fi fost colonizată de Franța urbană și Franța politică.

c) Proiectul francez de modernizare – Frenchification îi zice Weber, e rezultatul acțiunii combinate a unor factori politici – centralizarea statului francez, dorința elitelor pariziene de a implementa proiectul național al revoluției – și tehnologici: construcția de drumuri și șosele, apariția și dezvoltarea căilor ferate,  revoluția industrială, introducerea în uz a îngrășămintelor chimice…

d) Agenții schimbării:

– constituirea unui sistem uunic monetar și de măsurare. Zice Weber că unele monede din vremea de dinaintea Revoluției au supraviețuit și funcționat până hăt în la începutul veacului 20. Sistemul metric s-a impus cu greutate și a luat locul unităților locale de măsurare – leghe, picioare – abia în primii ani de după 1900.

–  drumurile și șoselele

– căile ferate

– școala universală, gratuită și obligatorie

– migrația internă

– serviciul militar obligatoriu

– politicizarea țăranilor și difuzarea practicilor electorale

– eroziunea tradițiilor locale și a celor religioase și impunerea unor tradiții laice, naționale

– secularizarea și anti-clericalismul

– Războiul I Mondial.

– impunerea limbii franceze la limbă unică de comunicare oficială, culturală și politică.

Ce e de zis despre ce zice Eugen Weber:

– Relația cauzală între tehnologie și schimbare socială trebuie argumentată în ambele direcții. Or, tehnologia nu a venit pur și simplu în Franța și în provincia franceză. Ea a fost adusă, implementată, investită cu un sens – cel al progresului.

– Deși subiectul formal al cărții sunt țăranii, ei nu apar decât vorbiți fiind de alții, rezultat al unor discursuri cu alte origini. Țăranii francezi sunt construiți. Eroarea subtilă a lui Weber este de a lua drept bune și de bună credință discursurile funcționarilor administrației centrale, cei care au efectuat modernizarea. Or, funcționarii nu descriu veridic o realitate. O descriu interesat și cu pasiuni partizane.

– Problema izvoarelor. Weber utilizează o mulțime de surse. Majoritatea scrise. Jurnale de călătorie, scrisori ale slujbașilor, mărturii ale unor folcloriști, ziariști, politicieni, polițiști. Izvoare care nu au fost scrise de țăranii înșiși. Acolo unde Weber pretinde că aude vocea țăranilor – în proverbe, zicători, cântece – această voce e suspectă. Cum poți determina autorul, vârsta și contextul în care a apărut un proverb sau un cântec?

– Cartea spune o poveste paralelă a unui proces politic prin care din țăranii barbari, cu ajutorul combinat al tehnologiei și intervenției politice, ies francezi autentici. Ca atare, și cumva împotriva voinței sale, Eugen Weber reușește să recupereze lentilele prin care administrația franceză vedea provincia. Aceste lentile constituie mai mult decât o curiozitate discursivă. Ele reprezintă discursurile și descrierile realității utilizate de autoritățile centrale, motivația intervenției lor la periferie. Oricât de false ar fi fost – se poate de argumentat că unele părți ale provinciei se găseau integrate în Franța mult înainte de perioada vizată – aceste discursuri devin importante pentru că consecințele lor au fost reale. Discursurile au devenit programe de acțiuni, manuale de luptă cu barbaria, închipuită sau inventată.

– Weber lasă în afara povestirii variabile improtante precum: imigrația constantă în Franța, din colonii și din alte părți ale Europei, luptele politice la Paris – proiectul de modernizare e descris ca  și cum ar fi un soi de forță impersonală ce se impune asupra satului francez fără legătură cu fierbintea viață politică franceză. Afacerea Dreyfuss ar fi un asemenea moment crucial în care se decide cine e francez și cine nu e.

– Rescrisă azi cartea ar trebui, în mod  necesar, să descrie și modalitățile de rezistență, pasivă sau activă a țăranilor. În forma actuală, cercetarea sugerează că țăranii au acceptat aproape cu bucurie procesele de mdoernizare pentru că acestea le oferea posibilități economice de mobilizare socială sporite.

…O lucrare fundamentală…

Pentru cei fără acces la biblioteci americane funcționează link-ul de download.