Există un fel de rușine a crimei. Întunericul nopții, spațiile ascunse ale unor hale părăsite, pădurile dense, orele anormale precum dimineața devreme ori seară târziu, conspirația și taina, măștile ce acoperă fața ori mănușile ce șterg urmele – astea ar constitui inventarul sumar al tertipurilor prin care inșii cu intenții rele dosesc, ascund, disimulează, tăinuiesc, acoperă, dosesc sau feresc actul crimei de vederea publică, de normalitate, de viața obișnuită.
Această rușine a crimei asumă, conștient și inconștient, o anormalitate deplină a actului, convingerea că infracțiunea reprezintă un act imoral, deci trebuie ascuns cât mai adânc cu putință. Banditul care se ascunde după un felinar și se străduie să elimine orice urmă a crimei are în minte linia clară ce desparte infracțiunea de viața normală. El știe, în orice moment, că face un lucru interzis…Că trece niște granițe. Morale, juridice, sociale.
E, asta așa e pe la alții. La noi, ca de obicei, e ca la nimeni. Crime ca cea săvârșită azi, în plin centrul Chișinăului, în care un ins a fost împușcat lângă Biblioteca Națională, alături de Teatrul pentru Copii ”Licurici” și la 50 m de parcul public cu prozatori, poeți, Eminescu, nunți, îndrăgostiți, adică locurile unde oamenii obișnuiți își petrec timpul împreună cu copii lor fac parte din categoria crimelor excepționale. Care forțează scoaterea crimei din anormalitate.
Între actul imposibil (omor) și viața normală granițele sunt suprimate. Infracțiunea nu mai are rușine. Nici nu se mai ascunde. Nici nu se crede amorală. Din contra. A reușit să pervertească normalul, pentru a-l anula…
Înclin să cred că acest omor nu e doar o reglare de conturi între niște tâlhari. E o lecție cu morală. A cărei public suntem noi, restul cetățenilor, cei care ne vedem de treabă și construim vise. Și mai credem că a ucide e păcat. Și mai spunem asta și copiilor noștri.
Tocmai din acest motiv omorul de la Terasa Galaxy reprezintă un act politic. Pentru că ne privește pe toți ca o comunitate întreagă. Oricine dintre noi putea fi martorul involuntar al omorului, sau chiar victimă a lui. E politic și pentru că vrea să desființeze normalitatea noastră.
Mai e politic și din multe alte motive, mai banale: victima e ginerele unui fost șef al departamentului anti-corupție, fost politician; asasinii, cel puțin așa reiese din declarațiile de presă, au la activ destulă experiență în ale ucisului și pe care Justiția moldovenească i-a achitat, tolerat, lăsat la libertate ori de câte ori a putut.
Mulțumim, cu această ocazie tuturor miniștrilor de Justiție, democrați și comuniști.
text apărut inițial pe Vox Publika.
Intotdeuna s-a impuscat… Prepusul autor al actului este renumit pentru spiritul sau razboinic, iar ca s-a nimirit sa se produca in centrul Chisinaului e doar o intimplare.
@Iurie, asa o fi fost probabil dintotdeauna…oamenii se impusca/omoara/ucid de dofiga veacuri…ceea ce nu-i cea mai buna scrisoare de recomandare pentru orice prezenta sau viitoare discutie despre bine si frumos…
dar nu toate lucrurile care se fac au acelasi statut de normalitate pe durata unor epoci diferite…pe scurt: lucruri care pareau normale intr-o epoca nu mai par normale in alta epoca..si privirea pretins detasata a lumii care zice ca oricum chestiile asta s-au intamplat dintotdeauna risca sa piarda aceste variatii de detaliu, adica de context…lucru perfect valabil pentru crima ce constituie subiectul postului de fata…oamenii din lumea interlopa se impuscau si mai devreme, si o faceau si public…executiile unor Zelionii, sau altele prin Bulgaria (Ilia Pavlov, cazul cel mai celebru) sunt chiar omoruri publice savarsite in lumina zilei… dar care se faceau in contexte in care asemenea lucruri erau cumva normale…nu bune, ci normale in sensul ca exista un acord tacit intre multi actori ca “this is the way things are”…ceea ce nu mai e valabil pentru zilele noastre, sau ceea ce nu vrem sa fie valabil pentru ele…pentru zilele in care ne apucam de zor sa construim o societate predictibila, reglamentata si regulata, in care anumite tipuri de reguli de joc cum ar fi violenta sunt scoase din locurile publice…parerea si teama mea e ca prin asemenea acte cum ar fi omorul public, plus toleranta suspecta a institutiilor ce trebuie sa sanctioneze devierile, riscam sa pierdem normalitatea, sa reintroducem crima ca regula sociala de joc…asta era…nu ma deranjeaza ca banditii se omoara dar ma deranjeaza ca sunt inca la libertate – ambii, si victima si ucigasul au cate 1-2 omoruri la activ, ca se ucid in locurile in care oamenii din lumea normala isi beau ceaiul, citesc cartile si-si plimba copiii…pe sleau: pe deranjeaza indecenta si nerusinarea crimei…
Da, e rau ca se omoara, foarte rau. E si mai rau ca se omoara in public. Este extrem de rau ca se omoara in public in centrul Chisinaului.
Asta-i clar.
Este acest caz un indicator “de ceva”? Probabil. Orice lucru semnifica ceva in marea interdependenta care ne inconjoara. Avem noi destula informatie ca sa putem deduce o tendinta sau macar o succeseune cauzala? Nu cred.
Din punt de vedere al “standului civic” este justificat sa ne expimam indignarea – WTF ei(cei care trebuie sa aiba grija)fac acolo, de nu-i regula!!! Aici sunt de acord. Putin bombastic, dar stilul o cere.
Nu vad mai mult.
@Iurie, standul civic e unica noastra pavaza…eu arme n-am, si nici kickboxing nu stiu…de asta e bombastic (curios ca si cuvintele tre sa poarte incarcaturi “explozive” si “militare”)…