Bătrânii par și în America încrâncenați, ca și cum o boală neștiută i-ar molipsi la o anume vârstă de răutate…Îmi amintesc cu o oarecare jenă de băbuțele din Chișinău ce se înghesuiau în troleibuzul arhiplin dinspre ușile în care călătorii atârnau precum niște struguri spre un loc liber ce se găsea undeva la mijlocul unității de transport…Și vai de cel care le închidea calea – de obicei eu, care aveam două proate năravuri, să fiu mare și să obișnuiesc a citi deasupra celorlalți călători…Tanti se împingea voinicește în mine, uneori dădea un cot-două pentru a-și face clare intențiile, iar eu, când și cum, uneori, dacă aveam spațiu o lăsam să treacă, alteori ședeam nemișcat, mai ales când (des) stăteam într-un picior, că pentru celălalt nu găseam loc. În cazul în care blocam drumul unei asemenea doamne, eram supus unor măceluri retorice care începeau de la: Tineretul n-are rușine/educație, continuau prin Toată viața am muncit ca acum să n-am parte de o călătorie comodă în troleibuz și sfârșeau la Da ce măi băiete (uneori vlăjgane) stai ca o stană de piatră, nu vezi că vreau să ajung în față (la care eu răspundeam cu: mai sunt și alte drumuri spre față, cel mai scurt nu înseamnă neapărat cel mai facil). Nu mă deranja neapărat faptul că tanti se lua de mine – mă rog, un pic de iritare matinală e caracteristică transportului public din Chișinău: aproape zilnic începeam ziua cu 2-3 înjurături auzite în troleibuz…Mă șoca cumva sistemicitatea și metodicitatea cu care aceste scene se repetau, în mod constant și identic, zi de zi, sărbătoare ori zi de lucru. Aveam impresia că tantele se urcau în transport doar ca să zădăre și să se certe…Că, nu dea Domnul, unele-s singure, alții mai au câte o brumă de partener de conversație pe acasă…
…În America e la fel, cel puțin în partea Americii pe care o văd zi de zi. Nu e mare tare, dar reprezintă totuși capitala federală, deci e ceva. Concluziile nu-s de azi de ieri…Azi însă s-au cristalizat pe durata unor ore de așteptare…Eram în coadă la the National Gallery of Art, unde se dădea Luchino Visconti, ”Moartea la Veneția”. Pe gratis. Și se găsea multă lume acolo, majoritatea bătrâni. Când veni vremea alesului locurilor, inșii au năvălit în sală și au ocupat câte 2-3 scaune. Pentru prieteni, parteneri. Practică normală. Dublată însă de o anormalitate – răutatea cu care se certau de la scaune, cine-și ia un loc mai bun. Apoi, pe durata filmului, o tanti tot din vârsta lor, a treia, rotunjea în palme cocoloașe de hârtie pe care le rupea dintr-o filă de printer și le arunca spre inșii care vorbeau pe durata filmului…Ca să-i tacă.
ce m-a socat pe mine la batraneii din state, desi a-i numi batranei nu va fi considerat politically correct, insa ce sa-i faci, dam inainte, e absenta lor; in afara de kennedy center unde abia daca ai loc de ei pentru ca sunt singurii care isi permit un bilet si poate de cate un muzeu doua, eu nu am vazut batranei in state; pur si simplu nu ii vad, nu ii vad in metrou, nu ii vad in supermarketuri, nu ii vad in restaurante, nu ii vad… si mi-au lipsit babutele care comenteaza toata ziulica in autobuze, si cele care merg toata ziua la biserica, si cele care stau toata ziua in supermarketuri sau pe la piata, vai ce mi-au mai lipsit babutzele de la piata care vand ciorchini de struguri sau legaturi de patraunjel si marar! nu mai zic batraneii din poarta casei care stau cu orele si comenteaza toate cele ce se petrec pe ulitza lor, nu mai zic babutele de la bloc care spioneaza toata suflarea sau celelalte babute care ingrijesc de puradei; babutele cele cochete? iesite la o plimbare sambata in parc, stand pe banci si flecarind despre nurori sau gineri? in state lipseste o intreaga bucata din fibra umana, batranetea; pentru ca viata nu este politically correcta atunci cand ajungi la batranete…
Alexandra, batranii americani asculta de alte legi, in privinta distributiei geografice…intai ca-s distribuiti inegal – in Florida fac o majoritate in unele zone, in timp ce in alte zone aproape ca nu se gasesc. in zona care stau eu, nordul Virginiei si zona capitalei sunt destui, dar distribuiti neuniform. in Fairfax e plin orasul, inspre DC se vad mai putin. apoi, sunt invizibili pentru ca nu vin in transportul public care e plin in mare parte de imigranti sau de tineri…batranii isi au de bine de rau automobile, cu care se misca, iar asta-i invizibilizeaza. in autobuzele din Fairfax, unde traiesc, abia daca, din 20 de pasageri unul e in varsta…in fine, mai e si obsesia Americii cu tineretea si frumusetea…se straduie sa imite vestimentar tinerii, purtand adidasi, maiouri si jeansi. in sensul asta e o discriminare subtila…si ca sa inchei de-a binelea, mai e o forta care smulge batranii dins anul societatii – azilurile si “viata asistata” (eufemism ce desemneaza institutionalizarea celor in varsta, estimarile arata ca aproximativ 10 % din batranii americani isi traiesc ultimii ani in institutii de tip azil)…
de acord 😉 mi-a placut mult comentariul:)