dusmaniile din farfurie…

Ca ieri și azi, 19-20 aprilie 1903 (pe stilul vechi 6-7 aprilie), Chișinăul scria una din cele mai rușinoase pagini ale istoriei sale: Pogromul Evreiesc care a făcut 47 (în unele surse 49) de jertfe, inclusiv femei și copii, toți evrei, toți măcelăriți de ”bunii” creștini.

 

sursa: Institutul pentru Studii Evreiești

Motivul formal al Pogromului a fost dispariția unui copil, Mihail Râbacenko, la Dubăsari. Ulterior corpul acestuia a fost găsit și, deși se știa în mod sigur că fusese ucis de o rudă apropiată din motive pecuniare, cotidianul Besarabeț (Basarabeanul), sub conducerea lui Pavel Crușeveanu – un strămoș spiritual al lui Anatolie Cibric, adică la fel de prost informat și rău intenționat, a difuzat, apoi insistat pe știrea că copilul ar fi fost ucis de comunitatea evreiască în scopuri religioase: sângele acestuia, glăsuia ”dezvăluirea”, urma să fie folosit la pregătirea mâncărurilor evreiești de Paști, Matzo în principal.

sursa: Kishinevprogrom.com

Nu țin minte să fi intrat vreuna din aceste date în calendarul oficial al țării, nici în cel al zilelor de pomenit. Am văzut niște sfada electorală cu vedere spre niște zile ale libertății și alte masturbări retorice, dar o sărbătoare a Iertării, Vinei sau măcar Regretului, nu avem. Deși s-ar găsi niște motive. Pogromul Evreiesc ar constitui un prim motiv. Holocaustul, la care au participat activ și localnicii (mai puțin decât în Ucraina, Polonia sau la Baltici, dar e cert că nu ne-am sfiit să ne omorâm vecinii), deportările operate cu eșaloane sovietice dar după liste făcute de localnici, lista s-ar lungi mult. Dacă am adăuga la această listă și păcatele invididuale comise zi de zi pentru care am putea iar găsi motive relevante de a zice Iartă-mă, cred c-ar fi de-o zi cu roșu/albastru în calendar…

Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, și dacă n-am dreptul să-i cer poporului ceva, am doar un drept de a-mi cere mie orice așa că mă gândii să călătoresc spre capătul unui stereotip…Să prepar Matzo, adică. Să fiu un fals evreu pentru 2 ore așa încât să devin un creștin mai bun după aia.

Călătoria mea nu-i decât culinară, deci cumva nepericuloasă, dar tocmai aici se găsește marele paradox: scurtătura de gândire care a alimentat ură și resentiment își găsea sursele într-o necunoaștere, voită sau involuntară, a unor conținuturi ale farfuriei, pliate, așa cum se (ne)cuvine, pe alte scurtături de gândire mai ”fundamentale”.

sursa: Iudaism-ro

Mai jos stă înșirat, și la vedere, jurnalul meu de călătorie în lumea evreiască.

…Nu dispun de cerealele cuvenite (grâu, orz, secară plus polemicile cu privire la ”originalitatea” lor – istoricii evrei încă mai dispută care o fi specia cultivată în vremurile vechi), deci a trebuit să le cumpăt de la un supermarket local…Giant, în cazul meu, că se găsește cel mai aproape și oploșește o decentă secție de mâncăruri internaționale, inclusiv alimente și produse evreiești, majoritatea koșer, adică cu ștampila de conformitate cu regulile religioase pusă de rabin.

Pentru că-i Paști și la ei – mai corect ar fi să zicem că și la noi e Paști, după modelul lor, că omenașii ăia serbau Paștii mult înaintea lui Hristos și deci a creștinilor – e, pentru că-i Paști asta înseamnă, la America, reduceri și ieftineală la produsele ”specifice”: ouă, iepurași de ciocolată, cărnuri. Să mai adaug că pe malul Bâcului lucrurile stau fix așa doar că invers și că ouăle costă zilele astea de 3 ori prețul obișnuit?

Ca să fac din vorba lungă una scurtă, am procurat un pachet de Matzo Ball Mix, la preț de 1 dolar (în zilele obișnuite e 3).

Dincolo: am stricat două ouă într-un blid (poate fi farfurie, strachină ori altceva) peste care am adăugat două linguri de ulei vegetal și conținutul pachetului de Matzo Ball Mix care-i pur și simplu cereale. Tustrele lucrurile au fost amestecate cu furculița pănă am obținut o masă omogenă de consistența unui terci care trebuie băgată pe 15-20 min în congelator. După, cu mâinile ude, am făcut gogoașe de diferite mărimi (m-am străduit să le rotunjesc la dimensiuni ”mâncabile” adică să le pot înghiți întregi) care pot fi adăugate în supe, fierte singure ca aperitiv și tot așa.

De reținut: gogoașele Matzo au nevoie de măcar 25-20 min de fierbere.

Și sângele ritualic de copil creștin unde e? E în prostia și necunoașterea noastră…Adică exclusiv în capul nostru, nu în farfuria lor.

E drept, evreii ucid viață ca să-și prepare Pasca: strică 2-3 ouă în unele produse. Dar mult mai puțin decât creștinii care bagă câte 15-20 ouă într-un cozonac, taie un porc,  1 miel, 15 găini și 6 rațe cu ocazia asta…

Ca să mă repet: mâncarea e importantă, fundamental de importantă. Pentru indivizi, dar și pentru grupuri. Ea definește și păzește granițele simbolice ale comunității, ea stabilește și reproduce  ierarhii, include, dar și exclude. A găti, conform fericitei expresii a Marjoriei L. DeVault înseamnă a produce familie și comunitate/comuniune.

Mâncarea reprezintă de multe ori o esență în jurul căreia se definește o apartenență colectivă. Dar, pentru a da culturii ceea ce este a culturii, mâncarea nu epuizează cultura unui grup (asta ca să mă slăbească inșii ce se vaită că ne-am vinde culturalicește Occidentului doar pentru că bem Coca Cola).

Așa încât mâncarea poate acționa și ca puntea care leagă o comunitate de alte comunități. Pe români de acteci și maya, bunăoară.

Mămăliga n-a fost dintotdeauna mâncare tradițională românească: porumbul veni târziu, adus fiind în Europa după descoperirea Americilor. Azi ne facem că credem că până și Decebal iubea mămăligă cu mujdei.

Dușmăniile dintre popoare pot începe și din farfurie, anti-semitismul fiind proba cea mai elocventă – în neștiința lor despre Matzo creștinii bănuiau/știau/credeau că evreii pun sânge de copil în cereale. Pacea tot de acolo, din farfurie, ar trebui să pornească.

Dumnezeul creștin n-o să se supere dacă voi mânca, săptămânile astea niscaiva Matzo, ceva cozonac și pască creștină, dar și 2-3 Samosa orientale cu cartofi și mazăre…

În Rai, vorba unui prieten, se mâncau de toate, doar mere nu.

 

12 thoughts on “dusmaniile din farfurie…”

  1. Tu vreai sa lasi oamenii fara dusmani?! Vreai ca omul sa vada minotaurul din subsolul sufletului sau?! Sa-l identifice, sa-i intelegea efemeritatea si sa-l desfiinteze?! Si sa mai aiba si “firul” pentru a iesi din labirintul sufletului?!
    Sau poate tu vreai ca lumea sa renunte la vanitate si sa zica pe adevaratelea: “am gresit, iertati-ma”?!

    Tare complicat – setarile nu ne lasa.

    Reply
  2. Iura, cam “fundamentalist” comentariul tau…am vrea sa fim “buni” dar “esenta” nu ne lasa, asa l-as traduce eu…si cel mai bun contra-argument ar fi ca nu toti oamenii is rai, nu toti comit crime si, culmea, mai sunt si din aia buni…multi din ei…
    pe de alta parte, nu construiesc utopii, nici scenarii de pace vesnica intre oameni, ci doar mai sapam la zidul unui mit..poate se surpa…poate-l inlocuim cu ceva mai bun…cu alt mit…bunaoara

    Reply
  3. Eu nu am putut sa transmit umorul (blajin)care a insotit cuvintele mele. Bineinteles, ca trebuie sa sapam consecvent la oricare zid al prostiei si preconceptiei – tare-s multe.

    Pentru asta si exista “raul” aprioric, sa ne caleasca spiritul. Virtutea poate fi conceputa numai in opozitie cu viciul.

    Reply
  4. n-am dreptul sa trec cu vederea si reactiile de pe un site de socializare, aparute dupa publicarea acestui post (link-ul e aici, pentru cine se intereseaza – http://www.facebook.com/vitalie.sprinceana/posts/10150171883974910):
    – “moldoveanul necrestin al sec XXI incovoiat de vreo vina imaginara in raport cu evreii ca sa-mi fac mea culpa din ratiuni de snobism cultural…’, traducere: imi aleg din trecut ce-mi convine, restul nu ma intereseaza, la dreaq cu el..
    – “Cu atat mai mult cu cat pogromu din 1913 a reprezentat mai degraba manifestarea zelului antisemit al autoritatilor tariste, decat cel al moldoveanului provincial, manipulabil de Biserica, Stat si alte institutii ce-si etalau autoritatea in fata slabiciunii sale intelectuale, culturale.”. traducere libera: altii sunt de vina…
    – “Responsabilitatea deci pentru proliferarea atmosferei antisemite in Imperiu o purta autoritatea- adica autoritatile tariste..” – ca-n perioada interbelica evreii au fost mult mai discriminati, patriotii de paie si anti-occidentalstii moldoveni din Strasbourg n-o pricep…
    – “ca am fost in 99% din cazuri niste mamaliji supuse si pasive, nu vad de ce tre sa-mi asum vinovatii echivalente cu cele pe care au trebuit sa si le asume nemtii sau pe care ..asteptam sa si le asume rusii pentru manifestari dintre cele mai active in comiterea de crime impotriva umanitatii…”. traducere: noi am fost inactivi, sub altii, cum sa-i ceri responsabilitate unui copil?
    – “Nu inseamna ca nu sunt regretabile si condamnabile, dar cred ca trebuie tratate anume ca atare: devieri sporadice de la un comportament mioritic milenar, incat nu stii oare ce-i mai bine: sa dormi pe tine, sau sa mai iei si pusca-n mana cateodata?!!..”. traducere: a dormit voinicul 3 mii de ani, s-a sculat intr-o dimineata si a trasnit pe primul iesit in cale. avea dreptul…mai ales ca fost intamplator..atat de intamplator incat pogromuri si ucideri in masa au avut loc pe pamanturile astea tocmai de trei ori pe durata a 50 de ani: in 1903, 1905, 1941-1943..
    – “Or, am impresia uneori ca aceasta noua tendinta, de-un intelectualism snob, de asumare din partea noastra a unei `vinovatii teribile` reprezinta exteriorizarea aceluiasi comportament mioritic, supus si complexat in fata ideologiilor si influentelor occidentale”..traducere: v-ati vandut dusmanilor de clasa…nu sunteti patrioti buni, cum v-o cere partidul.
    – “condamnand pasivitatea localnicilor cereti prea mult de la un popor semi-doct..” traducere: e nebun baiatul, nu-i cereti socoteala…
    – intai asta: “asteptam sa si le asume rusii pentru manifestari dintre cele mai active in comiterea de crime impotriva umanitatii…” apoi asta, ca sa se loveasca cap in cap “Eu nu cred ca poti condamna in masa o comunitate ingrozita”..adica, daca-i vorba de rusi, condamnam la kilogram, daca-i vorba de ai nostri, nea-nea, trebu rigla si nuante, va rog.
    – “Interesant e ca atunci cand se fac paralele cu situatii similare care ar permite, din motive vajnic apărate mai sus, si asumarea responsabilitatii colective a evreilor, tatz tac si se fac ca-s deacord cu nustiu ce..”. traducere: am facut ghini ca am ucis evreii atunci, ia uitati-va ce fac alti evrei azi…adica, retrospectiv am avut dreptate sa-i ucidem: ei nu-s ingeri…nici noi..da am avutg prilejul si-am dat in cap..
    – “evreimea mondiala poarta vina pentru iunie 1940?”..traducere: acus bag artileria grea, cu masonii, evreimea mondiala, protocoalele…ce nu fac cand imi iubesc patria..pot merge chir impotriva bunului simt..
    va urma, probabil

    Reply
  5. Ai vazut, dar tu zici ca am pus un comentariu fundamentalist! Doi oameni, prieteni pe facebook, cu ditamai educatie (pe bune), au intrat intr-o polemica ca nu mai intelegi unde-i capul si unde-i coada, iar tu vreai “omul de rind” sa inteleaga lucrurile!!!! Sau pote nu vreai si eu gresesc?
    Apropo, toate acestea foarte bine exprima ideea – vezi setarile! :)( spuse cu zimbet blajin)

    Reply
  6. nu-mi dau seama cit de serioasa e propunerea ta, dar mi se pare ca ordinea e, totusi, inversa: scurtaturile de gindire sunt doar o expresie a antisemitismului, deci cel din urma e cel dintii. Si calatoria ta culinara e tot expresia unei atitudini care o precede.

    Daca antisemitismul ar fi rational, ar avea sens sa spunem ca o campanie de informare ar indrepta lucrurile. Dar antisemitii nu sunt pur si simplu prost informati. Ca sa guste ori sa prepare o gogoasa matzo ar trebui sa fi abandonat deja antisemitismul.

    Reply
  7. M, n-as fi fost atat de naiv incat sa cred ca anti-semitismul s-ar fi redus la gogoase…ori, mai general, la chestii culinare…dar la fel nu pot neglija faptul ca gogoasele Matzo au constituit vehicolul ce l-a transportat pe durata a veacuri si veacuri ori vesmantul popular ce l-a imbracat…
    e, postul meu avea tocmai aceasta misiune: de a deconstrui acest vehicul asa incat anti-semitismul sa apara in toata goliciunea sa…cel putin dintr-o parte…urmam sa demasc, si am demascat…
    p.s. unii anti-semiti chiar sunt prost informati…si unii filo-semiti la fel…pentru toti ei, si altii, a fost scris postul asta…

    Reply
  8. Ion, n-o sa devin evreu, cum n-am devenit nici moldovean nici roman nici bulgar nici alte natiuni si locuri prin care am calatorit/sezut/stat…cu atat mai mult, pana una alta, nu se pune problema religiozitatii…ma asfixiaza Dumnezeul crestin si nu vad de ce m-as da langa cel evreu care-i si mai gelos…varianta asta, deci, se exclude…pe de alta parte, nu vreau nici sa cadem in capcana moralismului ieftin: au fost brute si animale insetate de sange…chestia e sa gasim o linie de reconciliere intre ce am facut, ce ne amintim (selectiv, si de multe ori doar ca am fost victime), ce ne facem ca uitam sau nu vrem sa ne amintim, ce ne-am dori sa ne amintim (lucruri eroice majoritatea inventate, ca la toata lumea) ce ne-ar fi placut sa ne amintim si mai departe…

    Reply
  9. ce coincidenta! pentru prima data am fost confruntat cu “semitismul” pe la virsta de 4-5 ani, cind un coleg de birou de-al tatalui m-a servit cu matzo! Si acum ii tin minte numele: Dl. Yavorski. Prima intentie a fost sa refuz, caci nu-mi era foame. Insa tata a insistat, spunind ca pentru colegul sau este important, caci se intimpla la sarbatorile de Pasti evreesc. Am rontait (erau dina alea plate si seci) bucata pe care o aveam, dupa care am mai cerut :). Uite-asa se educa toleranta. cu o bucata de matzo!

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.