snoava de 7 aprilie si de tot anul

un text fain scris de Alexandru Lupușor.

Pseudo-interpretare a unei pseudo-revoluţii.

La începutul anului 2009, Moldova a devenit obiect de disputa între cei buni si cei răi. Cei buni au proclamat sus şi tare că doresc o Moldovă fără rău si fără cei răi. Cu toţii care doream binele Moldovei am inţeles că cei buni ar trebui ajutaţi în această grea incercare de a lupta contra celor răi. Şi aceasta cu atît mai aprig, cu cît cei răi nu doreau de bună voie să-i lase pe cei buni să facă bine Moldovei.

Cei buni ne-au făcut să înţelegem că nu poate fi bine acolo unde este rău. Or, rău este acolo unde sînt cei răi. Ştiam că aveam nevoie de cei buni ca să trăim bine. Şi cei buni ştiau că au nevoie de noi ca să lupte cu cei răi care îi împiedicau să facă binele pe care ni-l doream cu toţii. Nu puteam lăsa Moldova în grija celor răi, căci ştiam că ei sînt cei răi şi fac rău Moldovei. Şi mai ştiam că există cei buni care vreau tot binele pentru Moldova. Ştiam, deoarece ne-au zis-o chiar ei.

Cum să fie rău în ţara în care există cei buni care îi vreau binele? Se întreba înrăit în dorinţa sa de bine Poporul, adică noi toţi, cei care ne zbatem între bine şi rău. Şi Poporul a venit cu solutia ca în numele binelui şi în folosului celor buni să facă un rău celor răi. Apoi, cei buni vor face ce e bine de făcut ca să fie bine (ce e bine de făcut chiar şi celor răi). Cum scăpăm de rău, va fi loc pentru bine, îşi zicea Poporul, cel care i-a ales pe cei buni, care au ales binele.

După îndelungata aşteptare a celor buni, veni rîndul Moldovei să aştepte binele făgăduit de cei buni. Nu aştepta Moldova să primeasca, aşa deodată,  tot binele promis (nci nu prea îşi dadea seama cam cum arata acest bine, fiind, desigur, binele celor buni).  Pînă să ajungă să fie o Moldovă a binelui, aştepta pentru început să fie o Moldovă fără rău. În plus, înainte de a fi o Moldovă a binelui, trebuia să fie Moldova celor buni.

Imediat cum cei buni i-au învins pe cei răi, mulţi dintre cei răi şi-au dat seama că binele celor buni e mai bun decît răul celor răi. Şi astfel, mulţi dintre cei răi, luminaţi miraculos de puterea binelui, dar mai cu seamă de puterea celor buni, i-au părăsit pe cei răi, fiind primiţi de către cei buni lîngă binele lor (da, da, deja binele lor !). Cei buni au constatat cu surprindere că şi cei răi care au rămas să fie cei răi parcă nu mai erau la fel de răi.

Desigur ca nu ar fi rău ca cei răi să nu mai fie răi. Rău e că cei buni parcă nu mai sînt la fel de buni.