povesti pentru copii si parintii lor

Aţi observat vreodată că uneori atât copiii, cât și părinţii lor privesc cu plăcere unele desene animate şi citesc cărţi cu poveşti dedicate în special celor mici? Se ştie că Tom şi Jerry sau The Simpsons sunt atât de îndrăgite încât aproape pe tot globul sunt privite de la mic la mare, iar Scufiţa Roşie e o poveste pe care dacă nu aţi citit-o încă – lăsăţi totul baltă şi citiţi-o acum, indiferent de câţi ani aveţi

Popularitatea poveştilor (dar şi a desenelor animate) se ascunde probabil în faptul că ele redau o lume în care binele şi frumosul înving întotdeauna, o lume în care se poate regăsi oricine şi o lume în care la final domnesc pacea şi înţelegerea.

Anume aceasta vă propune “Poveşti Pentru Copii” – o colecţie interesantă de lucrări literare noi printre care basme şi povestiri pentru copii, scenete pentru elevi sau poezii pentru toţi. Aceasta colecţie a apărut pentru a aduce frumosul în copilăria tinerilor şi pentru ai face pe aceştia să vadă în culori mai calde lumea din care fac parte.

Poveştile şi basmele cu animale precum Visul lui Tigruţ sau Blestemul comorii nu reprezintă altceva decât nişte fabule mai lungi concepute special pentru mesajele educative destinate celor mici, iar scenetele, de altfel premiate la concursurile naţionale de dramaturgie – adesea parodiază personaje şi deprinderi din contextul cultural şi istoric românesc, prin aceasta educând tinerii în spiritul bunelor valori şi al virtuţilor.

Mi-au plăcut şi poeziile, care au un stil aparte, diferit de tiparele cu care suntem obisnuiţi. Sinceritatea de care dă dovadă autoarea se regăseste în fiecare cuvânt, rimă, vers. Citiţi, aşadar, şi bucuraţi-vă de o lume în care nu există sentimente negative!

(Radu Plugaru)

Vitalie Sprânceană: o inițiativă faină pe care o spijin cu toată încrederea. Spor la lecturi, dragi copii și părinți.

2 thoughts on “povesti pentru copii si parintii lor”

  1. tocmai azi mă gândeam la Scufiţa Roşie… e incredibil ce sperietură tre’ să tragă un copil auzind că dacă faci un pas în afara drumului prestabilit, vei întâmpina neapărat pericole şi vei suferi tu şi oamenii cei mai apropiaţi…
    şi cum integrezi mai târziu, cum încercai tu, încurajarea de a sări “garduri”?

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.