Un film, pe care l-am văzut la o lecție de etnografie și metode de cercetare calitative: Bébé(s)/Babies (rom. Bebelușii, 2010), ce povestește un an din viața a 4 bebeluși – unul în Namibia, altul în Mongolia, al treilea în Japonia și al patrulea în SUA…Îl recomand cu multă căldură.
Atenție la: copii, lucrurile din jurul lor, interacțiunea lor cu adulții, lumea, obiectele, animalele, procesele de socializare și integrare în oceanul social…
Nu vă îngrijorați: în pofida faptului că copii cresc în condiții radical diferite – în termeni materiali, tehnologici, de atenție și comunicare, asistență medicală – la vârsta cuvenită fiecare dintre acești copii va face exact ceea ce face un copil la vârsta aia: vor alerga, vor zburda, vor alerga și vor gânguri.
p.s. Ar fi de comentat cel puțin 2 falii introduse subtil în film:
– una mare între ”natura” și ”societate”. Între creșterea asistată, copilul ca proiect (SUA și Japonia) și creșterea naturală (Mongolia și Japonia) – la Anette Laureau am citit, cred, cea mai convingătoare mărturie despre aceste filosofii diferite ale educației. Pe de o parte e copilul asistat de părinți, îndrumat, forțat chiar să învețe anumite lucruri, să evite altele, iar pe de altă parte, un alt model educațional, în care copiii cresc cam de capul lor. La 1-2 ani, diferențele sociale încă nu contează – biologicul e setat aproximativ în mod identic. Diferențele culturale apar pe urmă.
– una mai mică, între 2 feluri de natură: aia rea, brută și murdară, cu mult colb și muște – Africa, și cealaltă, curată, îngrijită și armonioasă, coborâtă parcă dintr-o eco-utopie – în Mongolia.
Recomand, pentru fondul muzical, un fragment audio – din noua mea obsesie muzicală: clavecinul și compozitorii francezi din secolele 17-18. Bucata e scrisă de Louis-Claude Daquin și face parte din ciclul Nouveau Livre de Noëls. O mare închinare de pălărie și lui Christopher Herrick, cel care a stors din clavecin melodia cu pricina.